Video Parada Militară Națională. Aproximativ 2.500 de militari au trecut pe sub Arcul de Triumf. Ce aeronave și tehnică militară au participat la defilare
0Un număr de 2.500 de militari şi specialişti participă duminică la Parada Militară Naţională, organizată în Bucureşti, cu ocazia Zilei Naţionale a României, la împlinirea a 106 ani de la Marea Unire.

UPDATE
Pe traseul paradei, eveniment care s-a desfăşurat timp de peste o oră, au asistat mii de oameni. Cinci aeronave de tip EXTRA 300, aparţinând Aeroclubului României, au survolat, în încheierea paradei, Arcul de Triumf.
Ceremonia militară dedicată Zilei Naţionale a României s-a încheiat cu defilarea militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul", singura structură a Armatei României care execută misiuni de ceremonii şi onoruri la cel mai înalt nivel, aflată în subordinea Statului Major al Apărării.
Pe sub Arcul de Triumf au trecut:
- blocul de defilare format din vehiculele de luptă tip Joint Light Tactical Vehicle, care au intrat în dotarea Forţelor pentru Operaţii Speciale, în anul 2023; maşina de luptă este interoperabilă cu tehnica de luptă a Forţelor pentru Operaţii Speciale din NATO, din punctul de vedere al comunicaţiilor, sistemelor de armament, tipurilor de muniţie şi al sprijinului logistic;
- vehiculele de luptă TOYOTA, model Land Cruiser modificat pentru structurile de operaţii speciale, echipate cu mitraliere de calibru 7,62 mm;
- un element de noutate anul acesta l-au reprezentat autovehiculele DAGOR; - un alt element al Forţelor pentru Operaţii Speciale este reprezentat de ambarcaţiunea gonflabilă cu coca rigidă tip RHIB, destinată pentru executarea operaţiunilor de inserţie/extracţie a detaşamentelor de operaţii speciale, operaţiuni de VBSS, asigurarea protecţiei antiteroriste pe mare a navelor proprii şi străine, pregătirea debarcărilor şi asigurarea desantului maritim, precum şi a celorlalte misiuni executate de forţele speciale şi asigurarea activităţilor de scufundare ale scafandrilor comando;
- au trecut şi Lansatorul şi Recuperatorul pentru sisteme UAV şi două aeronave Scan Eagle, tractate de autovehicule HUMVEE; - patru instalaţii portabile de lansare a rachetelor antiblindate dirijate SPIKE LONG RANGE, aflate în înzestrarea Batalionului 285 Artilerie "Vlaicu Vodă" din Brăila;
- două puncte de comandă mobile pe ŞASIU de PIRANHA 5 aflate în dotarea Brigăzii Multinaţionale Sud-Est din Craiova;
- transportoarele blindate pentru trupe 8x8 PIRANHA 5; - transportoarele PIRANHA 5 tip MEDEVAC;
- două autospeciale de conducerea focului C2 Shelter şi 4 lansatoare HIMARS din cadrul Batalionului 83 Rachete Operativ - Tactice "Bogdan I" din Bârlad;
- maşinile de luptă ale infanteriei, MLI 84 M JDERUL, din dotarea Batalionului 280 Infanterie Mecanizată "Căpitan Valter Mărăcineanu";
- tancurile TR 85 M1 "Bizonul";
- complexele antiaeriene GEPARD, din cadrul Brigăzii 282 Blindată "Unirea Principatelor";
- detaşamentul constituit din 4 lansatoare LAROM din cadrul Regimentul 52 Artilerie "General Alexandru Tell" din Bârlad;
- două complete ale sistemului radar de supraveghere terestră GSR din cadrul Batalionului 815 Sprijin al Brigăzii 81 Mecanizate "General Grigore Bălan", intrate recent în dotarea marii unităţi;
- trei autospeciale EOD pe platformă VAMTAC, aparţinând Centrului 70 Geniu - un bloc de paradă alcătuit din 3 autospeciale de comunicaţii şi informatică VAMTAC din cadrul Batalionului 811 Infanterie "Dej";
- a defilat și Detaşamentul de tehnică al Grupului de Luptă NATO din România, condus de comandantul structurii, colonelul Jean Michelin. De asemenea, au putut fi văzute două autocamioane tip HEMTT cu două instalaţii de lansare PATRIOT, încărcate cu rachete PAC-2 şi PAC-3, din dotarea Regimentului 74 PATRIOT, două instalaţii de lansare rachete sol-aer HAWK pe şasiuri DAF, aparţinând Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer;
- a defilat și detaşamentul Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii, structura de specialitate a Statului Major al Apărării, detaşamentul de tehnică al Comandamentului Logistic Întrunit, tehnica Ministerului Afacerilor Interne - Poliţie, Jandarmerie, Poliţie de Frontieră, Autoritatea Vamală Română, IGSU, blocul de tehnică aparţinând Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.







ȘTIREA INIȚIALĂ
Participă militari și specialiști din ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Autoritatea Vamală Română, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu aproximativ 190 de mijloace tehnice şi 45 de aeronave.
Este pentru prima data la paradă când în compunerea dispozitivului aerian, alături de aparatele de zbor convenţionale, participă şi aeronavele fără echipaj uman la bord BAYRAKTAR TB2. Acestea au intrat în înzestrarea Forţelor Terestre Române începând cu luna iunie 2024, informează Agerpres.
În premieră, cu ocazia Zilei Naţionale a României, o aeronavă a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „DECEBAL" va transmite în timp real parada militară. Aceasta va survola o zonă dispusă la nord de Casa Presei Libere şi Parcul Herăstrău, la o altitudine de aproximativ 1.500 de metri, iar imaginile vor fi transmise în timp real, pentru vizualizare, pe ecranele dispuse pe traseul de desfăşurare a paradei.
Împreună cu militarii români, la paradă vor defila şi 240 de militari străini, din cadrul mai multor detaşamente din Albania, Belgia, Republica Cehă, Croaţia, Franţa, Germania, Italia, Marele Ducat de Luxemburg, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Militarii străini sunt prezenţi cu 21 mijloace tehnice.

Pe timpul intonării Imnului Naţional al României, în semn de omagiu şi respect pentru această sărbătoare a tuturor românilor, militarii Bateriei salve şi aruncătoare de 120 de milimetri a Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul", comandată de locotenentul Ştefan Chiriţoiu, au executat 21 de lovituri de tun cu muniţie de manevră, calibrul 76 mm.
Imnul Naţional al României a fost intonat în acest an de baritonul Ştefan-Alexandru Constantin, solist al Ansamblului artistic "Doina" al Armatei.
În acest an, comandantul paradei naţionale este generalul-locotenent Dragoş-Dumitru Iacob, locţiitor al şefului Statului Major al Apărării, fiind un veteran al teatrelor de operaţii, având două misiuni în Afganistan.
Piaţa Arcului de Triumf va fi survolată de aeronave aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, SMURD, Serviciului Român de Informaţii şi Aeroclubului României.
Cinci aeronave de tip EXTRA 300, aparţinând Aeroclubului României, vor survola, în încheierea paradei, Arcul de Triumf. Ele vor fi pilotate de membrii echipei naţionale de acrobaţie în formaţie - Hawks of Romania.
Ceremonia militară dedicată Zilei Naţionale a României se încheie cu defilarea militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul", singura structură a Armatei României care execută misiuni de ceremonii şi onoruri la cel mai înalt nivel, aflată în subordinea Statului Major al Apărării.