Numărul infecţiilor respiratorii este în creştere | adevarul.ro

Numărul infecţiilor respiratorii este în creştere

Publicat:
Ultima actualizare:
0

O creştere cu 3,43% a numărului total de infecţii respiratorii s-a înregistrat în ultima săptămână faţă de cea precedent, relateazã Agerpres.

Astfel, în săptămâna 23 februarie - 1 martie, la nivel naţional, au fost înregistrate 41 de cazuri cu gripă din care au necesitat internarea 28. De asemenea, au existat 18.572 de pneumonii din care au fost internate 4.414 de persoane, înregistrându-se şi două decese. Numărul infecţiilor acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) a fost, în acelaşi interval de timp, de 51.575 dintre care 2.598 au necesitat internarea, înregistrându-se şi un deces.

Cele două decese prin pneumonie au fost înregistrate în judeţele Dolj şi Brăila, ambele la grupa de vârstă 0-4 ani. Decesul prin IACRS a fost înregistrat în judeţul Bistriţa.

Cele mai multe cazuri cu gripă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 13, dintre care 9 au necesitat internarea, la Suceava au fost cinci cazuri, iar la Constanţa patru.

Până la 2 martie, Centrul Naţional de Referinţă pentru Gripă din cadrul INCDMI Cantacuzino a comunicat că au fost detectate 233 virusuri gripale din care: 224 tip A, subtipul H3 - 123 izolate şi caracterizate antigenic ca virus gripal A/H3N2/Brisbane/10/07-like; 3 tip A, subtipul H1, din care unul izolat şi caracterizat antigenic ca virus gripal A/H1N1/Brisbane/59/; cinci tip B.

Un număr de 71 de virusuri gripale au fost detectate în municipiul Bucureşti, 26 în judeţul Iaşi, câte 25 în judeţele Tulcea şi Suceava, 24 în judeţul Cluj, 11 în judeţul Constanţa, 6 în judeţul Ilfov.

În săptămâna precedentă s-a înregistrat o creştere a numărului total de infecţii respiratorii cu 3,43% .

La Serviciul de Ambulanţă au fost înregistrate un număr total de 29.108 solicitări, cu 2,8% mai multe decât în săptămâna precedentă.

La nivel naţional, până pe 1 martie au fost vaccinate antigripal 3.146.785 de persoane dintre care 31.749 la grupa de vârstă 0-4 ani, 147.424 la grupa de vârstă 5-14 ani, 1.387.622 la grupa de vârstă 15-64 ani şi 1.579.990 la grupa de vârstă peste 65 de ani.

Top articole

Partenerii noștri