„Nu-i nimic, asta e“, refrenul BAC-ului de toamnă
0
Subiectele de la istorie şi matematică au fost mai uşoare decât cele din vară, susţin profesorii, însă elevii nu prea s-au descurcat. Unii dintre cei care au terminat profilul real spun că au dat la corectură colile albe, fără niciun calcul pe ele.
Subiecte deloc uşoare la proba obligatorie a profilului, din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat. Cam asta au spus elevii bucureşteni care au susţinut examenele la matematică şi istorie, la liceul „Ion Neculce“ din Bucureşti. Mulţi erau din promoţiile anterioare, oameni în toată firea, aşteptaţi de soţi şi de soţii la poarta liceului.
Alţii, corijenţi de clasa a XII-a, se confruntau pentru prima dată cu emoţiile examenului de maturitate. Cu toţii sperau să le pice ce-au învăţat de cu seara, sau să se întâmple o minune. Mărturie stau cuvintele mâzgălite cu pixul pe gardul alb al liceului: „Acum dau Bacul. Doamne ajută!“.
Durata examenului a fost de trei ore, dar mulţi elevi au ieşit după o oră şi jumătate. Ar fi ieşit şi mai devreme, dar regulamentul Bacalaureatului nu permite.
O fată îşi anunţă iubitul că a dat foaia goală la matematică, el o consolează cu „nu-i nimic, asta e, dai la anul“. Doi băieţi şi o fată stau aplecaţi deasupra foii cu subiectele de la istorie şi comentează. Apare un mustăcios la vreo 50 de ani, venit de nicăieri, le ia foaia şi începe să turuie istoria ultimului secol cu o acurateţe de academician. „Ce subiecte uşoare!“, constată mustăciosul, cu blândeţe, apoi pleacă mai departe. Copiii rămân uluiţi în urma lui: „Tare tipu’!“. Tipu’ avea avantajul că trăise pe pielea lui naţional-comunismul de la subiectul al treilea.
Ofertă: facultatea fără BAC!
La poarta liceului se găsesc mai multe persoane care împart pliante. Sunt ofertele programelor de învăţământ ale unor universităţi particulare, înfiinţate cu zeci de ani în urmă, dar nule din punct de vedere al prestigiului educaţional.
Au tot felul de oferte, exact ca revistele de supermarket. „Avem o ofertă – spune fata care împarte pliantele – pentru cine nu ia BAC-ul: se înscrie la noi, iar la anul, dacă ia BAC-ul, i se ia în considerare şi anul pe care l-a făcut deja. Avem o mulţime de facultăţi, ştiinţe economice, administraţie publică, administrarea afacerilor... tot felul“.
Mai mult decât atât, un bărbat împarte pliante pe care putem citi mesaje agramate în limba engleză şi deasupra lor, mare, în română: „Ai picat BAC-ul? Ai şansa să îl susţii în străinătate“. Bărbatul care le colportează ne spune că e vorba de o firmă de consultanţă care, contracost, oferă consiliere despre modul în care cei „picaţi“ la BAC-ul din România au şanse să dea BAC-ul în America, în Canada, Austria şi chiar şi Malaysia.
Elevii pleacă cu pliantele, nu cred nici ei prea mult în ofertele samsarilor de „nepromovaţi“, dar îşi alimentează iluzia că „nu-i nimic, vor fi mereu oferte“.
Subiecte mai uşoare decât la sesiunea din vară
Dacă la Română, atât elevii cât şi profesorii au fost din nou surprinşi cu poezia, subiectele primite la proba obligatorie din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului nu au fost dificile, chiar mai uşoare decât în vară, spun profesorii.
La matematică, elevii au primit cerinţe care explică limpede ce trebuie să calculeze, nu prea aveau unde să se încurce, apreciază profesorul Costel Chiteş de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu“ din Capitală, care a rezolvat subiectul de la profilul tehnologic, în direct, la Adevărul Live.
„Consider că acum au fost chiar mai uşoare subiectele decât în vară, că orice elev care a fost atent la orele de curs ar fi trebuit să ia o notă mai mare de 5. Copiii care nu au luat nota 5 în vară aveau goluri destul de mari. Dacă în acest interval de timp au răbdat căldura, chemarea mării şi a muntelui şi au învăţat măcar două ore pe zi, au şanse. Dacă nu au lucrat, atunci subiectele pot părea şi mai grele, pentru că orice rupere de şcoală este problematică“, a spus Chiteş în emisiune.
La Istorie, elevii au primit la primul subiect două texte despre relaţia Ţărilor Române cu Imperiul Otoman în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, la al doilea subiect au avut cerinţe pe baza unui text despre situaţia geopolitică a României la începutul Primului Război Mondial, iar ultimul subiect a fost un eseu despre evoluţia internă a statului român şi participarea României la relaţiile internaţionale în secolul al XX-lea.
„Subiectele de acum au fost mai uşoare decât cele din vară, chiar accesibile. Orice elev care a trecut prin şcoală şi a fost atent nu ar fi trebuit să aibă probleme”, a declarat la Adevărul Live, profesorul de istorie Florin Cristescu, colaborator „Historia“.
El a spus, însă, că subiectul al treilea este mai complex fiindcă se cere o anumită structură.
De asemenea, profesorul mai spune că elevii au mari probleme în general cu redactarea textului fiindcă nu leagă ideile între ele.
„Lucrările din vară au fost pline de perle. E o problemă legată de elevi şi de seriozitatea lor. Există numeroase cărţi de sinteză foarte bine făcute, există memoratoare de istorie. Doar prin parcurgerea acestor materiale de vreo două ori, elevii nu ar trebui să ia mai puţin de şapte sau opt”, a conchis Florin Cristescu. ;
Calendarul BAC-ului de toamnă
Sesiunea august - septembrie va continua vineri cu proba la alegere a profilului şi specializării. Afişarea rezultatelor se va face pe data de 1 septembrie, până la ora 12.00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12.00 - 16.00. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza între 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.
Bacalaureat de toamnă 2014: cu BMW-ul la examen. Bacovia le-a turnat „Plumb“ în ghete elevilor
Bacalaureat de toamnă 2014: Lecţiile video pentru probele scrise de la Bac