Monument în loc de Biserica pentru femei a Mănăstirii Frăsinei, „Athosul românesc” FOTO

0
Publicat:

După ce i-a blestemat pe toți cei care mai au vreo legătură cu Biserica pentru femei a Mănăstirii Frăsinei, „Athosul românesc”, Mitropolia Olteniei anunță că va ridica în loc „o lucrare monumentală”.

Zona în care Mitropolia Olteniei vrea să ridice un monument pe drumul către Frăsinei Colaj
Zona în care Mitropolia Olteniei vrea să ridice un monument pe drumul către Frăsinei Colaj

Nici nu s-au stins bine ecourile ultimelor decizii în scandalul legat de Biserica pentru femei de la Mănăstirea Frăsinei, din Muereasca – Vâlcea - „Athosul Ortodoxiei Românești” și mitropolitul Olteniei, IPS Irineu, mai are un anunț de făcut în legătură cu aceasta.

Miercuri, 17 ianuarie, pe site-ul Mitropoliei a fost postat un anunț potrivit căruia se intenționează ca în locul pietrei de legământ, pusă la hotarul Mănăstirii Frăsinei, să ridice un monument.

Sâmbătă, 21 ianuarie, la București, în Piața Universității, după cum se anunță pe rețelele de socializare, se va organiza o mișcare de protest, între orele 14:00 - 18:00, pentru redeschiderea Bisericii pentru femei a Mănăstirii Frăsinei.   

„Lucrare de dimensiune monumentală”, pe locul blestemului Sfântului Calinic

„Această lucrare de dimensiune monumentală va fi executată și așezată în locul în care Sfântul Ierarh Calinic a oprit intrarea părții femeiești pentru a nu fi sminteală viețuitorilor Sf. Mănăstiri Frăsinei. Astfel, liniștea care se va coborî asupra acestei Sfinte Ctitorii va repune în rânduiala Mănăstirii Frăsinei dorința Sfântului Ierarh Calinic de a avea această țară o adevărată lavră monastică athonită în care ascultarea, sărăcia și castitatea (voturile monahale) să dăinuiască în trupurile și sufletele celor care au fost chemați să aleagă în această viață pământească iubirea în Hristos, Mântuitorul nostru veșnic”, se arată în comunicatul de pe site-ul Mitropoliei.

Biserica pentru femei era cunoscută în trecut drept „Noul Schit Frăsinei”

Locul la care face referire este chiar pe drumul care duce către mănăstire, în dreptul Bisericii pentru femei, cunoscută pe vremuri drept noul Schit Frăsinei (vezi documentul din galeria foto), deși se încearcă acum acreditarea ideii că biserica nu ar fi avut nici o legătură cu mănăstirea. Documentul foto a fost afișat decenii în cadrul bisericii pentru femei, și nu este singura dovadă a legăturii dintre cele două lăcașuri de cult.

Pe drumul care duce către Frăsinei, lângă „biserica din vale” (Noul Schit Frăsinei / Biserica pentru femei / Biserica de Jos) a existat până în secolul trecut o piatră de legământ pe care au fost înscrise cu slove chirilice binecuvântări și blesteme deopotrivă pentru femeile care vor respecta sau vor încălca interdicția de a merge mai departe la lăcașul de cult secular.

Între timp, piatra de hotar, considerată bun de patrimoniu și prin urmare dusă la muzeu, a fost înlocuită de indicatoare pe care apar înscrise atât blestemul de acum peste un secol și jumătate al Sfântului Ierarh Calinic cât și atenționări.

Biserica blestemată de mitropolit

Reamintim că din toamna anului trecut un scandal s-a declanșat la Biserica pentru femei a Mănăstirii Frăsinei, aflată la baza dealului pe care se află  „Athosul românesc”, după ce duhovnicilor li s-a interzis să mai coboare la „biserica din vale”.

Numărul acestora a fost inițial redus, la fel ca și cel al slujbelor care aveau loc aici, pentru ca în final, în urmă cu o săptămână, biserica să fie închisă de tot, printr-un blestem al mitropolitului Olteniei. Prin „Documentul Legământ cu Blestem” al mitropolitului Irineu, atât fețelor bisericești cât și oamenilor de rând li se interzice să mai aibă vreo legătură cu lăcașul pentru femei, locul în sine devenind practic și el blestemat

Totodată s-a luat decizia ca duhovnici de la Frăsinei să poată sluji o dată pe lună doar la Mănăstirea Bistrița, din comuna vâlceană Costești, aflată la 65 de kilometri depărtare, la poalele Masivului Buila din Munții Căpățânii.

Unul dintre foștii stareți de la Frăsinei a plecat la Muntele Athos

În urma deciziilor luate, comunitatea monahală de la Frăsinei s-a împuținat, de asemenea, printre cei care au ales să plece fiind și fostul stareț al mănăstirii care a ales să meargă la Sfântul Munte Athos.

Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea este singurul lăcaș de cult secular din țara noastră în care accesul femeilor este interzis de mai bine de 150 de ani. „Biserica din vale”, aflată la mai bine de doi kilometri depărtare, pe drumul spre mănăstire, a apărut după cel de-Al Doilea Război Mondial pentru femeile care-și pierduseră tații, soții și fiii pe front și căutau alinare și speranță într-un loc făcător de miracole, după cum era cunoscută mănăstirea de călugări, la care nu putea ajunge însă.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite