Ministerul Educaţiei dă înapoi în privinţa eliminării orelor de sport
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a subliniat astăzi că numărul orelor de sport nu a fost redus, pentru că în trunchiul comun va exista o oră de sport, iar două ore de sport vor trece în activitatea extracurriculară a elevilor. Pe de altă parte, ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, susţine că decizia eliminării orelor de sport nu e definitivă.
"Sunt convinsă că această decizie nu este una definitivă. Ne consultăm cu doamna ministru Ecaterina Andronescu, dar a fost o situaţie nefericită, domnia sa fiind plecată din ţară. Împreună cu doamna ministru cred că vom găsi o soluţie pentru a avea trei ore de educaţie fizică în unităţile şcolare", a spus astăzi Ridzi, în cadrul unei emisiuni televizate.
Ea a subliniat necesitatea existenţei unui număr de minim 3 ore de sport în şcolile din România, ore recomandate de Uniunea Europeană, transmite Agerpres.
Ecaterina Andronescu a explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, că prin introducerea celor două ore de sport în extracurricular profesorii de educaţie fizică vor fi obligaţi să formeze echipe care vor readuce la viaţa competiţiile sportive şcolare.
"Aşa cum se fac acum, orele de sport sunt ineficiente, pentru că mulţi elevi au scutire. Noi vrem să punem orele de sport în afara programei, pentru ca elevii să nu mai fie nevoiţi să vină cu echipamentul sportiv la şcoală. Vor fi, în schimb, activităţi sportive extracurriculare, în care elevii să fie atraşi spre sporturile de echipă, aşa cum se întâmplă în şcolile din toată Europa", a precizat Andronescu.
Ea a declarat că prin modificarea programei, minsiterul doreşte reînfiinţarea cluburilor şi a competiţiilor sportive pentru elevi. Mai mult, pentru a-i stimula pe profesori să mobilizeze elevii către orele extracurriculare de sport, înfiinţarea echipelor şcolare va însemna mai mulţi bani pentru cadrele didactice de specialitate.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei sunt de părere că singura posibilă problemă ar putea fi aceea că nu se vor da note, iar orele de sport vor fi facultative, situaţie în care elevii nu ar avea, teoretic, nicio motivaţie. "Dacă acest sistem nu va funcţiona, îl vom modifica. Ceva, însă, trebuie făcut", a mai spus Andronescu.
Pe de altă parte, Monica Iacob Ridzi a spus că doreşte ca reprezentanţi ai MTS împreună cu reprezentanţii ai MECI să realizeze o campanie de conştientizare în şcoli în rândul elevilor privind importanţa orelor de educaţie fizică şi sport.
'"Aş vrea, în cazul în care ministrul Educaţiei ar fi de acord, să mergem în şcoli să explicăm elevilor cât de important este sportul", a spus ea. "Mai mult de 40% din populaţia României este obeză şi tendinţa este în creştere. Nu putem să nu ţinem cont de aceste statistici. E mai uşor să previi decât să tratezi. Ora de educaţie fizică trebuie tratată cu aceeaşi seriozitate ca şi cea de matematică sau altă disciplină din programa şcolară", a atras atenţia Monica Iacob Ridzi.




















































