Ion Iliescu: „Nu regret executarea lui Nicolae Ceauşescu“

0
0

Ion Iliescu era convins că dictatorul va fi executat atunci când s-a luat decizia judecării lui.

A venit la putere pe 22 decembrie 1989 pe un val de popularitate nemaiatins de niciun alt politician român. În mai 1990, a câştigat primele alegeri libere de după căderea comunismului cu un procent de 85% din voturi. În acelaşi timp, a apărut împotriva sa o puternică mişcare contestatară care nu s-a stins nici astăzi, 20 de ani mai târziu.

Acuzat de confiscarea Revoluţiei, de colaborare cu serviciile sovietice, de instituirea unui regim neocomunist, Ion Iliescu mai câştigă două runde de alegeri prezidenţiale, în 1992 şi 2000. A început ca un preşedinte al unei ţări parte a Pactului de la Varşovia, dar şi-a încheiat ultimul mandat ca lider al unui stat membru NATO, pe cale de a intra în Uniunea Europeană. Ion Iliescu, personajul fără de care nu este poate scrie istoria tranziţiei româneşti.

Ovidiu Nahoi: Multe dintre evenimentele de acum 20 de ani au rămas neexplicate, altele sunt contestate. În aceste două decenii, aţi aflat informaţii noi care să vă zguduie, să vă facă să regândiţi dintr-o altă perspectivă tot ce s-a întâmplat atunci?

Ion Iliescu: În primul rând este vorba despre abordări politice care reflectă diferite interese. Nu este vorba despre fapte. Ideea de revoluţie nu se poate contesta. Unii nu înţeleg conţinutul acestui termen, alţii o fac intenţionat pentru a-i contesta pe cei care au fost atunci în miezul evenimentelor şi şi-au asumat riscuri. Desigur, nu poate fi exclusă conjunctura internaţională de atunci. Dar a contesta caracterul profund al mişcării populare este, cred, o chestiune de lipsă de demnitate naţională. Că evenimentele din România erau influenţate de tot ce se întâmpla pe plan mondial, asta este clar.

O.N.: E la fel de clară prezenţa serviciilor străine?

I.I.: Credeţi că se întâmplă evenimente de asemenea amploare într-o ţară, fără ca serviciile străine să nu fie prezente? Să nu ne facem iluzii.

image

Ion M. Ioniţă: S-a vorbit despre serviciile sovietice, maghiare...

I.I.: Da, dar se vorbeşte şi de servicii occidentale. Dar nu poţi pune pe seama lor ridicarea populară. Şi nici pe seama acelor turişti ruşi despre care se spune că se plimbau prin ţară.

O.N.: Ce rol le acordaţi acum?

I.I.: Total marginal.

I.M.I.: Unele mărturii vorbesc depre 20.000 de turişti sovietici în decembrie '89.

I.I.: N-are importanţă! Serviciile nu puteau determina ieşirea în stradă a oamenilor, dacă nu erau cauze profunde, interne. Eu am spus, în România se crease o situaţie revoluţionară, se acumulaseră nemulţumiri interne uriaşe, oamenii voiau să scape de acel regim tiranic.

I.M.I.: Regretaţi executarea lui Ceauşescu în ziua de Crăciun?

I.I.: Nu am de ce să regret. El a plătit pe merit, pentru că era principalul vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat. Dar, din punct de vedere politic, ar fi fost de preferat să fi putut avea un proces normal.

I.M.I.: Procesul pare un proces stalinist, din 1938.

I.I.: Nu stalinist, dar a apărut ca un proces într-o situaţie excepţională.

I.M.I.: În care apărătorul devine principal acuzator.

I.I.: A fost un proces excepţional, într-o situaţie excepţională.

O.N.: Dumneavoastră ştiaţi, înainte de declanşarea procesului, că or să-l judece şi or să-l şi împuşte?

I.I.: Nu dragă, pe 24 am luat noi decizia. Am văzut că a trecut noaptea de 22 spre 23, noaptea de 23 spre 24, mureau oameni cu fiecare oră de întârziere. Atunci a apărut o asemenea idee, că cei care execută o asemenea diversiune o fac legaţi de un crez. Ceauşescu, dacă ar fi fost prins în sediul Comitetului Central, ar fi fost linşat. Asta ne-ar fi fost favorabil nouă.

O.N.: Nu trebuia să vă mai asumaţi răspunderea.

I.I.: Da. Dar atunci, orice întârziere ne costa vieţi omeneşti. Şi am zis, indiferent în ce condiţiuni, un proces, chiar improvizat, este forma juridică bazată pe legile lui Ceauşescu, pentru a lua o decizie dramatică.

O.N.: Ştiaţi că o să moară?

I.I.: Eram convins. Atunci, orice complet nu putea să nu-l judece şi să nu-l condamne, conform legilor.

I.M.I.: Judecătorul s-a sinucis mai târziu...

I.I.: Bun, sigur, nici pentru ei nu a fost simplu să fie într-un asemenea proces. Dar care putea fi deznodământul?

I.M.I.: Decizia de a iniţia procesul a fost cea mai grea pe care aţi luat-o?

I.I.: Sigur că nu era simplu. Voican chiar relatează că eu am fost cel mai ezitant din acest punct de vedere. Eu nu sunt un tip crud, răzbunător.

I.M.I.: Dar aţi avut o lungă relaţie cu Ceauşescu. El v-a promovat.

I.I.: El m-a şi promovat, aşa este.

image

O viaţă în politică

Născut pe 3 martie 1930, Ion Iliescu devine, după o perioadă dificilă, o stea în ascensiune a Partidului Comunist. Între 1967 şi 1971 a fost ministru pentru problemele tineretului, iar în ultima parte a anului 1971 ocupat funcţia de secretar al Comitetului Central al PCR. Cade în dizgraţia lui Nicolae Ceauşescu care îl acuză de „intelectualism" la întoarcerea dintr-o vizită în China şi Coreea de Nord. Iliescu nu se arătase entuziasmat la ideea lui Ceauşescu de a introduce în România modelul nord-coreean. Ziua de 22 decembrie 1989 îl găseşte ca director al Editurii Tehnice. Fondator al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, devine preşedinte al acestui organism.

„Nu ştiu cine a tras după 22 decembrie 1989"

I.M.I.: Dar, după ce aţi devenit preşedinte şi lucrurile s-au calmat, aţi încercaţi să lămuriţi misterele Revoluţiei?

I.I.: Asta nu ţine de o lămurire individuală. Eu am solicitat Procuraturii să cerceteze aceste lucruri.

I.M.I.: Dar dumneavoastră personal nu aţi vrut să ştiţi ce s-a întâmplat? Vi se aruncă în spate, domnule Iliescu, morţii de după 22 decembrie.

I.I.: Asta este o campanie politică vulgară.

I.M.I.: Dar dumneavoastră trebuie să aveţi o explicaţie. Cine i-a omorât pe acei oameni?

I.I.: S-a tras în noi. Adică noi nu eram interesaţi să ştim cine a tras în noi?

I.M.I.: Aveţi un răspuns pentru întrebarea „Cine a tras în noi?"

I.I.: Nu. A fost tema tuturor analizelor făcute de Procuratură. Eu nici nu am intrat în aceste detalii. A fost şi drama de la Sibiu, unde cei de la Securitate s-au împuşcat cu cei de la Armată.

O.N.: Aţi spus atunci că există terorişti care trăgeau din toate poziţiile. Cine v-a spus acest lucru?

I.I.: Asta trăiam noi în noaptea de 22. Eram la etajul 11 în Televiziune. Biroul era spre strada Pangrati. S-a tras dinspre Pangrati. Ne-am mutat vizavi, în biroul vicepreşedintelui Puşcaş. A început să se tragă din partea cealaltă, dinspre Dorobanţi. În noaptea aceea, eram obiectul tirurilor din toate direcţiile. Asta am vrut să spun.

O.N.: Credeam că vorbiţi despre nişte tipi superantrenaţi...

I.I.: Eu vorbeam despre situaţia în care ne aflam noi. Dar toată această chestiune are o singură explicaţie. A existat un grup restrâns. Am văzut şi la Alex Mihai Stoenescu şi la alţii tot felul de supoziţii. Că ar fi fost străini. Nu ştiu. E suficient să fi fost un grup restrâns de profesionişti care să fi declanşat procesul. După aceea, el s-a extins ca un bulgăre de zăpadă. Am văzut, s-au împuşcat între ei, camarazi din unităţile militare suspectându-se reciproc.

I.M.I.: Se mai putea întoarce situaţia atunci?

I.I.: Bineînţeles că nu.

Falimentul comunismului

Concluzia mea finală a fost că, în 1989, acest sistem a falimentat pe două planuri. În plan politic, pentru că, atunci când a apărut ideea de socialism, se credea că societatea va evolua consolidând structurile democratice şi realizând o democraţie mai profundă, populară, în care controlul maselor asupra suprastructurii politice să fie factorul de bază al funcţionării democraţiei.

image

Dar, ulterior, suprastructura politică a pus mâna pe toate pârghiile de control şi a degenerat într-un tip de despotism oriental. Pentru că Rusia nu avea altă tradiţie. A fost despotism ţarist şi apoi a căpătat alt ambalaj, despotismul sovietic. Al doilea eşec a fost în plan economic. E „meritul" lui Stalin de a ignora piaţa, de a confunda piaţa cu capitalismul. Or, piaţa a precedat cu mult capitalismul. Capitalismul a extins relaţiile de piaţă la nivelul întregii sociatăţi şi ăsta a fost un pas înainte.

În ultimii 20 de ani, România a trecut prin două momente-cheie: 1989 falimentul societăţii care a ignorat piaţa, iar acum trăim această criză economică mondială, când a falimentat o altă abordare extremă şi anume fetişul pieţei şi ignorarea unor măsuri de reglementare, inclusiv implicarea statului în asemenea chestiuni.

„Nu cred că Militaru era agent sovietic"

O.N.: De ce l-aţi numit pe generalul Nicolae Militaru ministru al Apărării? Nu ştiaţi că era suspectat ca fiind agent KGB?

I.I.: Nu şi nici nu cred chestia asta. Poate că o fi fost suspectat, dar eu nu cred că era agent sovietic. Noi suntem acum sclavii unor abordări securistice. Nu tot ceea ce spuneau Securitatea şi Ceauşescu era adevărat. Prima reacţie a lui Ceauşescu în momentul în care a văzut ceea ce se întâmpla la Timişoara a fost să spună că este mâna „agenturilor". Eu nu cred că un general român putea să fie agent al serviciilor ruseşti. Mai ales că sentimentul acesta antirusesc era la noi prezent, chiar comunişti fiind. Când Gheorghe Gheorgiu-Dej a lansat noua orientare din 1964, de ce s-au unit toţi românii? Ca şi la Ceauşescu în 1968? Era în joc sentimentul naţional puternic al nostru.

I.M.I.: Dumneavoastră aţi luat decizia de a-l numi pe Militaru? Când şi de ce?

I.I.: Nu numai eu, împreună. Această decizie a fost determinată de comportamentul lui Guşă. El stătea de o zi şi ceva în sediul Comitetului Central alături de Iulian Vlad. Noi, după noaptea de 22/23 decembrie petrecută la televiziune sub foc continuu, am venit la Armată pentru că acolo era Comandamentul Marelui Stat Major şi am văzut că lipsea tocmai şeful. Şi am zis să vină Guşă.

Când a venit Guşă, în noaptea de 23 spre 24 dimineaţa, eram câţiva acolo, cu Petre Roman, cu Silviu Brucan, cu Voican Voiculescu şi alţii şi ne-a prezentat Guşă o informare. Am simţit că era total aerian şi că era speriat. Mai mult, mi s-a adresat mie ca să ies la televiziune ca să mă adresez populaţiei Bucureştiului să spun să se retragă toţi de pe străzi, să lase Armata să facă ordine.

I-am spus: „Măi omul lui Dumnezeu, dumneata eşti inconştient? Indiferent cine ar ieşi să spună aşa ceva ar fi tratat ca un instrument al instaurării unei dictaturi militare!".Revoluţia era făcută de cei de pe stradă, cum să le ceri aşa ceva?

O.N.: Dumneavoastră preferaţi ca oamenii să stea în stradă? Erau victime!

I.I.: Nu e vorba de preferinţă. Dar asta era starea de spirit atunci. Cum să le spui acestor oameni, daţi-vă la o parte că vine Armata să facă ordine?

I.M.I.: Mai apare un eveniment. Uciderea celor de la USLA despre care s-a spus că a fost instrumentată de Militaru pentru a scăpa de cei care ar fi cunoscut că era agent sovietic.

I.I.: Astea sunt speculaţii. Eu nu cred aşa ceva. N-am stat să cercetez asemenea chestiuni.

image

Testul Adevărului

1 Numirea unui general. Eu l-am cunoscut pe Militaru când era ministru adjunct la Consum, la începutul anilor '80. Atunci am stat de vorbă cu el, cu generalul Ioniţă, pe care îl cunoşteam din '46 . Militaru era un om cu experienţă, condusese Marele Stat Major şi Armata a IV-a. A prevalat această opţiune pentru un om care avea şi această poziţie anti-Ceauşescu.

2 Diversiunea militară. Nu s-a tras înainte de ora 6 şi 30 de minute. La ora 5 când eu am ajuns la Comitetul Central şi m-am adresat din balcon, nici vorbă de aşa ceva. Pe la 5 şi jumătate am căutat un loc unde să putem să scriem ceva, un document al Revoluţiei Române. Ne-am găsit un birou pe la etajul 3 şi am apucat să scriem cam jumătate. Dar n-am apucat să terminăm când s-a tras o primă rafală.

3 Drumul spre televiziune. Alex Mihai Stoenescu spune că eu aş fi căutat să iau legătura cu ambasada sovietică atunci când am plecat de la Casa Scânteii şi că aş fi vrut să ascund că m-aş fi oprit pe acasă. M-am dus acasă să-mi las maşina. M-au însoţit vreo 10-15 colegi, din Editura Tehnică şi din Ministerul Culturii. Soţia a vrut să mă invite să mănânc ceva înainte să plec la Televiziune. Dar nu am mai intrat în casă. Am plecat direct la televiziune. S-a spus că atunci am încercat eu să iau legătura cu sovieticii. E o tâmpenie. Trebuia acreditată suspiciunea că Iliescu era un agent ascuns.

4 Convorbirea cu sovieticii. Pe 22 nu eu i-am căutat, ei au sunat. La ambasadă era un locţiitor al ambasadorului pe care îl chema Popov, un basarabean. El s-a interesat. I-am spus că ne-am adunat şi începem să ne constituim ca o structură a noii puteri. A filmat Adrian Sârbu. Mi s-a făcut legătura la telefon cu acest Popov. Atât.

5 Legătura cu Gorbaciov. S-a spus că aş fi fost coleg cu Gorbaciov. Asta, într-un fel mi-a ridicat cota de popularitate în ţară. N-am fost. Am fost colegi de generaţie, el a studiat la Universitate, eu la Institutul Energetic. Cine îşi punea atunci problema cine va fi Gorbaciov, cine va fi Iliescu? Eram nişte studenţi amărâţi. Am avut un coleg celebru, Li Peng, care avea să devină premier al Chinei. Cu Li Peng am fost coleg de grupă.

Mai multe - Evenimente

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite