Exclusiv Interzicerea comunismului: unde e granița fină dintre abuz și actul politic necesar? Explicațiile unui profesor de drept constituțional
0România are deja un cadru legal care interzice și sancționează fascismul, legionarismul și simbolurile asociate, dar nu și pentru comunism. Bogdan Iancu, profesor de drept constituțional, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, unde se găsește linia subțire dintre actul de justiție prin care poate fi interzis și abuz.
Adevărul: Una dintre știrile sfârșitului de an, poate insuficient mediatizată, a fost că USR a depus o iniţiativă legislativă prin care propune interzicerea simbolurilor şi cultului liderilor comunişti şi introducerea unor pedepse penale pentru propaganda comunistă. Pornind de la acest proiect de lege, v-aș întreba dacă, așa cum spunea și fostul președinte Traian Băsescu, putem concluziona, pe baza examinării literaturii analitice și a mărturiilor existente, dar și juridic, că regimul comunist a fost în egală măsură unul antipatriotic, nelegitim și criminal și că acesta trebuie condamnat și interzis pentru eternitate?
Bogdan Iancu: Eu nu sunt, cum știți, istoric, ci un constituționalist interesat și de istoria constituțională. Din ce am citit însă, de exemplu lucrările colegului Bogdan Murgescu, comunismul românesc a avut mai multe etape, una stalinist-dejistă, de represiune brutală, care poate fi descrisă fără rezerve ca fiind criminală și totalitară, apoi o perioadă de deschidere relativă și creștere economică, apoi etapa ceaușismul târziu, cu imense privațiuni economice (Coreea de Nord la Marea Neagră), încheiată prin singura represiune sângeroasă a tranziției. Profesorul Murgescu arată cu statistici cum și reprezentările diferă în funcție de generații (vârsta respondenților). Eu îmi amintesc de exemplu o lume gri, oprimantă și sufocantă, plină de frică, conformism, privațiuni (eram adolescent la Revoluție). Îmi amintesc și de un capăt de relativă normalitate la finalul anilor 70 și poate început de 80 (benzi desenate franțuzești la chioșcul de ziare, „Imperiul contraatacă” văzut în cinematograf, concedii la mare relativ înlesnite și mici, deși rare, conforturi cotidiene de tip „Pepsi” și ciocolată „Africana”, etc.).
Și în planul realităților juridice, subiect asupra căruia mă pot pronunța mult mai avizat, putem observa că ÎCCJ i-a condamnat pe torționarii Vișinescu și Ficior pentru crime împotriva umanității, dar a avut o poziție mult mai ambivalentă și desigur și ea criticabilă în „Cauza Ursu.” Îmi amintesc că și fostul Procuror General Augustin Lazăr, erou laureat al dreptei anticomunist-anticorupte românești descria comunismul în esență ca legal instituit dar marcat de unele „carențe etice” („scuze instituționale pentru unele practici discutabile de dinainte de 1989, instituite prin lege, dar caracterizate printr-o componentă etică deficitară”). Nu mai vorbim despre contradicțiile biografice.
Altminteri, trebuie menționat că și în alte sisteme confruntarea cu trecutul nu a fost lipsită de paradoxuri. Bundesgerichtshof, Curtea Supremă a Germaniei, a aplicat principiul tempus regit actum pentru a califica în 1956 „tribunalele” SS care condamnaseră opozanți ai regimului Național-Socialist la moarte în primăvara lui 1945 drept „tribunale instituite de lege”. Curtea Supremă a Germaniei a păstrat această poziție până în anii 90, când devenise necesară strategic o schimbare de direcție pentru a condamna retroactiv varii fapte comise sub regimul comunist în RDG. În 2002, președintele Curții și-a cerut și scuze, s-a pus și placă comemorativă, bust, etc. În general, lustrația „de ziua a șaptea” este instrumentală sau dacă vreți lucrativă în moduri grosiere sau se practică decorativ, când toți cei implicați în conivențe criminale sunt, cum se zice, „oale și ulcele”.
Un act necesar politic
România a condamnat deja oficial comunismul, în 2006, prin vocea președintelui de atunci, Traian Băsescu. A fost un act necesar reparatoriu, ținând cont de suferința adusă românilor de vechiul regim comunist sau, așa cum spun alte voci, chiar și atunci când am condamnat comunismul am făcut prea puțin în raport cu răul pe care l-a făcut?
Noi în general am folosit „confruntarea cu trecutul” pentru scopuri diferite de confruntarea cu trecutul. A fost fără îndoială un act necesar politic pentru a lovi în inamicul politic principal, partidul de opoziție și pentru a contracara Raportul Wiesel. E cu atât mai lăudabil cu cât a fost promovat de singurul președinte probat cu autoritate de lucru judecat ca informator al Securității, dl. președinte Traian Băsescu. E ușor perplexant, nu credeți?
E poate util de reamintit și că președintele Băsescu primise în numeroase ocazii avize de necolaborare cu Securitatea ca poliție politică. Instrumentalismul e un bumerang, la un moment dat se poate întâmpla și să nu-l prindem pe calea de retur în elipsa pe care o parcurge.
Abuz sau act de reperație istorică
Există și o altă părere, susținută de unii, că prin interzicerea comunismului USR nu ar face decât să repete abuzul comis cândva de comuniști și chiar de naziști, care după ce au ajuns la putere au interzis toate celelalte formațiuni politice. Așadar, este corect să li se interzică oamenilor o opțiune politică, fie ea și aceea de a îmbrățișa ideologia comunistă și de a vota în consecință?
Partenerul de guvernare, PSD, era cred numit nu în urmă cu mult timp „Ciumă Roșie”. Vedeți, e important să vedem ce înțelegem concret prin „comunism”, „luptă de clasă” șamd. Dacă ne opunem unui sistem totalitar, cu partid unic, economie planificată și suprimarea drepturilor fundamentale, să ne opunem bunăoară acestui regim, liberali fiind.
Dacă folosim verbiaj vid și „anticomunism” lucrativ pentru a suprima ascensorul social necesar în orice democrație, măsuri minimale de solidaritate, pentru a nega nevoia ca statul să asigure acces nediscriminatoriu la bunuri publice, infrastructură de uz general, servicii de utilitate publică, pentru a justifica privatizarea a tot ce mișcă și austeritate in aeternum, atunci să ne opunem acestui mod în esență rudimentar (eufemistic vorbind) de a vedea lumea.
Am citit recent un interviu în care jurnalistul întreba dacă formula „stat de drept democratic și social” din Art. 1 alin. (3) al Constituției României este produs al „moștenirii staliniste”. Sintagma se regăsește însă în Constituția Germaniei din 1949, în cea a Spaniei, a Portugaliei, etc. Să ne educăm așadar mai întâi educatorii. Menționez că Partidul Laburist din Regatul Unit a renunțat la sintagma „luptă de clasă” din program/statut abia în perioada Blair, relativ recent. Ar fi trebuit să-l fi scos Winston Churchill pe Clement Attlee în afara legii, să rămână doar Partidul Conservator? Aveau britanicii așa „o țară ca-n afară”, cu partid unic?
Ce spune istoria despre interzicerea unor partide
Dacă legea va fi adoptată și comunismul va fi interzis, nu riscăm – așa cum istoria a mai arătat – ca interdicția să producă efectul invers: mistificarea și revigorarea lui, pe fondul nemulțumirii sociale?
Contracararea nostalgiei prin instrumentele dreptului penal și administrativ are în ea ceva teribil de poetic, în tradiția cinematografică a lui Tarkovski sau în cea literară a realismului magic sud-american. Nu cred că aceste instrumente dau rezultatele scontate, inclusiv la nivelul practic cauză-efect, pe care îl identificați deja. Noi investim foarte puțin în cercetare și educație, investim prost adesea și ce investim. Nu au pâine, să mănânce cozonac ideologic nedospit, dacă îmi permiteți acest joc de cuvinte.
Privind dintr-o perspectivă istorică, ne amintim, comunismul a mai fost interzis în perioada interbelică în România și nu numai aici, însă lucrurile s-au terminat prost. Atunci, așa cum bine știm, comuniștii au ajuns la putere, aduși de tancurile rusești.
Așa este, dar aici tancurile rusești au adus saltul cantitativ și calitativ. Comunismul nu avea o bază electorală solidă în interbelic, în principal pentru că nu aveam muncitori. Singurul stat fost comunist cu un partid comunist preexistent și relativ puternic era Cehoslovacia, deoarece era un stat industrializat.
Interzis sau nu prin Legea Mârzescu din 1924, comunismul nu ar fi ajuns oricum la putere, putea doar face agitație marginală. Eram o țară preponderent agrară, problemă surprinsă teoretic de marele savant american de origine română David Mitrany, în cartea sa Marx Against the Peasant (netradusă din păcate în română, nediscutată, din rațiuni care țin de continuarea unor tipare de subdezvoltare, inclusiv la nivelul elitelor). Încă suntem, cred, țara cu procentul cel mai mic de urbanizare din UE și se vede asta inclusiv la nivelul elitelor noastre progresiste, „frumoșii nebuni ai marilor orașe” (expresia îi aparține lui Fănuș Neagu).
În ce privește această inițiativă, ea propune pedepse severe pentru cei care ar face propagandă comunistă: închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi pentru cei care promovează în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine comuniste; închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi pentru iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter comunist, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup. E prea puțin, este prea mult sau e exact ceea ce trebuie?
În principiu, incriminăm fapte, nu exprimare în variile sale moduri. Principiul liberal clasic este acela expus de John Stuart Mill (harm principle= vătămare, prejudiciu) și pus în practică de constituția federală a SUA. Sunt foarte interesat să văd (presupunând că această nouă aberație legislativă trece de votul Parlamentului) dacă președintele României va da dovadă de aceeași pasiune și o va trimite la Curte, retrimite la Parlament. I-am apărat în vară acțiunile precedente, într-o conversație cu dumneavoastră, pornind de la premisa că ce-l mâna în luptă era pasiunea pentru libera exprimare, nu doar dragul de eroi anticomuniști făgărășeni. Vom vedea dacă despre liberalism era vorba.
Care e mai nociv
În condițiile în care legionarismul este deja interzis prin OUG nr. 31/2002, iar cele două doctrine au fost istoricește antagonice și violent opuse, iar comuniștii și legionarii au fost dușmani istorici și s-au vânat și măcelărit reciproc, ar fi firesc ca ele să fie condamnate juridic exact la fel?
Nu cred asta și permiteți-mi să vă răspund indirect, lărgind puțin cadrul comparativ și conceptual către „extrema dreaptă” și „extrema stângă”. E util, în sensul în care receptăm și replicăm în felul nostru și după puterile noastre dezbateri mai largi.
Național-socialismul este răul absolut, deoarece vizează „caracteristici imutabile”, ai căror purtători trebuie exterminați. Clasa poate fi măcar în principiu schimbată, rasa nu. Un evreu, un rom, nu pot „alege” să fie altceva. Din rațiuni parțial de înțeles în cheie geopolitică, s-a promovat în ultimele decenii teza „dublului genocid”, îmbrățișată cu pasiune de statele baltice de exemplu. O reflexie juridică a contradicțiilor rezultate din această teză este cauza Kononov contra Letoniei, unde Camera, formațiunea de șapte judecători a Curții de la Strasbourg, a refuzat să cauționeze condamnarea unui partizan sovietic pentru crime de război, considerând că faptele nu puteau fi calificate, în baza paragrafului doi al Art. 7 din Convenție, ca excepții de la regulă (legalitatea incriminării, legea penală nu retro- sau ultra-activează, cu excepția celei mai favorabile). Cu alte cuvinte, Camera a hotărât că Letonia încălcase Convenția (Art. 7, legalitatea incriminării și a pedepsei; Nicio pedeapsă fără lege) condamnând-l pe Kononov, reclamantul-partizan. Hotărârea Camerei a fost ulterior răsturnată de Marea Cameră, care s-a raliat poziției statului leton. Implicațiile hotărârilor au fost semnificative, Vladimir Putin l-a decorat pe veteran, letonii s-au bucurat de această cauționare a rusofobiei lor tradiționale, care la rândul ei are rădăcini adânci și roade nu întotdeauna liberale.
În „micro”, Institutul de Cercetări Umaniste din Viena, în „board”-ul căruia funcționa și profesorul Tim Snyder (principal avocat al tezei „dublului genocid”) a trebuit să retragă o bursă de cercetare, după ce presa din Israel a publicat fotografii cu recipienta („cercetătoarea”), pozând cu steagul celui de-al Treilea Reich pe fundal. E complicat.
Ca expert în drept constituțional, ce soluții vedeți pentru a descuraja adepții acestor doctrine, fără a întări percepția unui stat tot mai restrictiv sau chiar represiv, așa cum e perceput de mulți români?
Dacă îmi permiteți o notă parțial personală și un exemplu concret, fără a intra în politică, observ că Bazinul Național Lia Manoliu (așa dejist cum e) a dat un multiplu campion olimpic, deși e lăsat în paragină din 2018. Atunci, au fost filmați șobolani înotând (pe culoarul nouă cred) în bazinul interior. Ulterior a fost închis și așa a rămas. Iarna, se pune o ciupercă peste cel exterior, primăvara se scoate.
Oameni de bună credință ca dl. Popovici, dna. Esca, au militat pentru refacere-renovare, în timp ce politicienii din toate partidele arcului guvernamental s-au spălat pe mâini, tergiversând, mușamalizând. Inclusiv actualul lider al social-democraților opina (greșit, s-au construit sute în perioada New Deal de către guvernul federal) că în America „nu a construit statul bazine” (citez din memorie).
Putem interzice vorbe cât dorim. Atâta vreme cât statul nu livrează bunurile publice pe care le așteptăm de la el, nu cred că vom ajunge prea departe prin simbolistică și reprimarea simbolisticii inconvenabile. Nu e ca și cum familiile care-și duc copiii acolo la înot nu pricep despre ce este vorba.
Este adevărat însă că nu mai trăim în lumea lui Mill, cu presă și cărți, ci în lumea rețelelor sociale, prin intermediul cărora informație manipulată și rudimentară circulă infinit mai rapid. Către această realitate ar trebui să ne aplecăm cu mai mult folos, inclusiv sau mai ales prin încetarea subfinanțării cercetării și educației. Metaforic vorbind, este o politică criminală.
Ce prevede proiectul de lege de interzicere a comunismului
Proiectul de lege care vizează interzicerea organizațiilor și simbolurilor comuniste și sancționarea propagandei comuniste a fost depus în Parlament în ultimele zile ale anului recent încheiat, mai exact pe 22 decembrie 2025. El prevede pedepse cu închisoarea pentru propaganda comunistă și interzicerea simbolurilor în spațiul public, în afară de spațiile muzeale. Termenul de consultare a fost fixat până la data de 21 ianuarie.
România are deja un cadru legal care interzice și sancționează fascismul, legionarismul și simbolurile asociate, iar această legislație a fost recent întărită printr-o lege adoptată de Parlament în 2025.
Se încarcă comentariile...
