Guvernul va elibera 8.000 de autorizaţii de muncă pentru străini în 2009
Executivul a adoptat, în şedinţa de Guvern de miercuri, o hotărâre prin care stabileşte eliberarea în acest an a 8.000 de autorizaţii de muncă pentru străini, cu 67% mai puţine decât în 2008, pe fondul crizei actuale care influenţează cererile de pe piaţa muncii, a anunţat astăzi Ministerul Muncii, potrivit NewsIn.
Numărul de autorizaţii de muncă eliberate străinilor se stabileşte anual prin Hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, în concordanţă cu politica privind migraţia forţei de muncă şi luând în consideraţie situaţia pieţei muncii din România, se mai arată în comunicat.
"Raportat la efectivul salariaţilor din economie, 8.000 de străini încadraţi în muncă în România, în baza autorizaţiilor de muncă, reprezintă aproximativ 0,2% din numărul total al angajaţilor români sau străini din România", potrivit MMFPS.
Hotărârea de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial 156 din 12 martie 2009.
În 2008 au fost emise iniţial 15.000 de autorizaţii de muncă noi pentru străini, din care 1.649 au fost anulate pe parcursul anului, potrivit datelor transmise către NewsIn de Oficiul Român pentru Imigrări.
În 2007, numărul autorizaţiilor de muncă emise pentru străini a fost de 5.500, din care 166 au fost anulate.




















































