Guvernul a aprobat peste 21 milioane lei pentru construcţia a 42 de insituţii culturale
0Lucrările de construcţie a 42 de aşezăminte culturale din mediul rural şi mic urban vor fi finanţate, în vederea finalizării, cu 21,4 milioane lei, alocaţii repartizate Ministerului Culturii şi Cultelor din Fondul naţional de dezvoltare.
Suma va fi alocată în baza unei hotărâri aprobate, marţi, de Guvern.
"Aceste acţiuni se realiză în cadrul Programului prioritar naţional pentru construirea de sedii pentru aşezămintele culturale în localităţile unde nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale de drept public", precizează Guvernul într-un comunicat, citat de Mediafax.
Până în prezent au fost depuse solicitări de finanţare pentru 85 de proiecte.























































