Interviu Georgios Poukamissas, ambasadorul Greciei la Bucureşti: „Grecii nu pot fi potoliţi cu o baghetă magică!“
0Reprezentantul diplomatic al Republicii Elene, Georgios Poukamissas, explică de ce continuă protestele de stradă la Atena şi ce motive de bucurie mai au grecii de Ziua Naţională, sărbătorită mâine. Ambasadorul grec apreciază iniţiativa municipalităţii bucureştene de a demara procedura pentru organizarea în viitor a Jocurilor Olimpice de Vară.
„Adevărul": Ce alt motiv de sărbătoare mai are poporul elen la 25 martie, în-afară de aniversarea a 190 de ani de la Declaraţia de Independenţă?
Georgios Poukamissas: Grecia a ajuns acum la momentul în care atât Guvernul, cât şi poporul elen trebuie să se concentreze pe chestiuni practice. De asemenea, a venit vremea ca ţara noastră să atingă ultima ţintă în această perioadă gri, care s-a întins pe câteva luni. Cea de-a 190-a aniversare a Declaraţiei de Independenţă ar trebui să ne amintească de exemplul dat de eroii noştri: ambiţie şi perseverenţă. Astfel, pe 25 martie ne-am putea bucura şi de vestea pe care am putea-o primi de la Summitul Uniunii Europene în legătură cu relaxarea returnării datoriei naţionale. Şi aici vorbesc de o dublare a perioadei de returnare, ceea ce va duce la stabilizarea de care avem atâta nevoie.
Citiţi şi:
UE dă mai mulţi bani pentru salvări de urgenţă
Fondul Monetar Internaţional tocmai a anunţat relaxarea modalităţii de returnare a datoriilor Greciei, spre deosebire de Irlanda. De ce încă mai sunt proteste pe străzile Atenei?
G.P.: Este normal ca Grecia să fi avut prioritate la aceste veşti bune, pentru că problemele financiare au apărut la noi înaintea irlandezilor. Acum, oamenii de pe stradă aşteaptă relansarea economiei, dar acest lucru nu se poate petrece deodată, ca şi cum ai folosi o baghetă magică. Cu toate acestea, am înţelegere pentru poporul meu. Ştiu că nu se vor opri să protesteze odată cu venirea unor veşti bune. Trebuie să mai aşteptăm, pentru că starea opiniei publice nu se poate schimba peste noapte.
Mesajele transmise de protestatarii arătau însă clar că oamenii vor ca politicienii pe care ei îi consideră vinovaţi de criză să plătească.
G.P.: Peste tot în lume, cetăţenii aşteaptă ca politicienii să dea un exemplu bun, dar, în cazul Greciei, oamenii nu ar trebui să generalizeze şi să facă din sistemul politic o „societate neagră". Dacă nu sunt mulţumiţi, au posibilitatea să îi schimbe. Dar tot politicieni vor veni în locul acestora, aşa că trebuie să înţeleagă să convieţuiască alături de un sistem politic. Cu cât se vor implica oamenii mai mult în politică, cu atât se vor rezolva lucrurile mai repede.
Cum vor influenţa aceste reacţii violente turismul în acest sezon?
G.P.: Nimic nu afectează turismul în Grecia. Ministerul Elen al Transporturilor a anunţat la începutul acestei săptămâni că a decis să elimine taxele pentru aterizare, decolare şi staţionare pentru toate tipurile de avioane, pe toate aeroporturile din Grecia, cu excepţia Aeroportului Internaţional Atena. Decizia este valabilă pentru perioada 1 aprilie 2011 - 31 decembrie 2011 şi vine în contextul eforturilor de a sprijini turismul prin impulsionarea şi creşterea numărului zborurilor către ţara noastră. Astfel, chiar ne aşteptăm ca numărul turiştilor să crească anul acesta.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat intenţia de a organiza Jocurile Olimpice de Vară din 2020, la Bucureşti. Cunoscând experienţa Atenei, precum şi faptul că vă aflaţi în Bucureşti de trei ani, care sunt, în opinia dumneavoastră, şansele acestui oraş în vederea susţinerii unui asemenea eveniment?
G.P.: Nu cred că mai este timp pentru pregătiri, pentru că nu este suficient să depui un dosar, ci trebuie depus un efort atât pe linia investiţiilor în infrastructură, cât şi pe cea a unui lobby foarte puternic. De exemplu, Atena a ajuns să organizeze Jocurile Olimpice de Vară în 2004 după ce am început demersurile în acest sens încă din 1997 şi după ce am ratat organizarea din 1994. De aceea, iniţiativa primarului Oprescu ar trebui lăudată, oricât de hazardată ar părea acum în ochii bucureştenilor. Acesta este decursul normal şi anume ca întâi să propui, să atragi atenţia investitorilor, a cetăţenilor ţării şi lumii întregi, ca apoi, indiferent dacă ratezi prima organizare a Jocurilor, să continui cu lecţia învăţată şi să ai succes.