FOTO 10.000 de medici şi asistenţi au protestat sâmbătă în Capitală. Susţinuţi de medici renumiţi aceştia au scandat: „Vreau să lucrez în România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
10.000 de sindicalişti, medici, farmacişiti, dentişti asistenţi dar şi pacienţi protestează în Piaţa Victoriei    FOTO Eduard Enea
10.000 de sindicalişti, medici, farmacişiti, dentişti asistenţi dar şi pacienţi protestează în Piaţa Victoriei    FOTO Eduard Enea

Peste 10.000 de cadre medicale, printre care s-au numărat şi renumiţii chirurgi Gheorghe Burnei şi Ioan Lascăr, au participat sâmbătă la „Marşul tăcerii”, o manifestare fără precedent în rândul angajaţilor din sistemul de sănătate. Medici, asistenţi medicali, farmacişti, stomatologi şi studenţi au format un cordon uman de câţiva kilometri şi au depus coroane în faţa Parlamentului. Următorul pas stabilit de aceştia este greva generală.

Tema aleasă de organizatori a fost una morbidă, încercând cumva să reflecte ceea ce se întâmplă la ora actuală cu sistemul. „Sănătatea este în comă”, a explicat profesorul Vasile Astărăstoae, unul dintre iniţiatorii marşului de protest. „Vrem să transmitem că marea mută s-a trezit. Sănătatea se află în comă nu numai prin lipsa investiţiilor, dar şi prin lipsa profesioniştilor, iar ceea ce facem astăzi este un marş al demnităţii”, a completat medicul. 

Renumiţii chirurgi Gheorghe Burnei şi Ioan Lascăr, precum şi profesorii Gheorghe Peltecu, Emanoil Ceauşu sau Miron Bogdan sunt doar câţiva dintre medicii care au luat parte la protestele de sâmbătă.

Dricul, crucea şi sicriul

Din recuzită nu au lipsit dricul, o cruce de lemn şi un sicriu, de acestea din urmă fiind agăţate fotografii ale ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Ba mai mult, pe tot parcursul marşului a răsunat, la unison cu vocile protestarilor, muzica atent aleasă: „Corul sclavilor” din „Nabucco” de Verdi şi „România, trezeşte-te!” a lui 1-Q Sapro.

„Jos labele de pe spitalele publice”, „Vreau să lucrez în România, Minciuna electorală - Sănătatea prioritate naţională, Eu vă tratez, nu FMI-ul - au fost doar câteva dintre lozincile care se regăseau pe miile de pancarte care se înălţau în aer încă de la primele ore ale dimineţii. Dacă la 10.30 pe platforma din faţa Guvernului erau vreo 4.000 de protestatari veniţi din toate colţurile ţării, numărul lor a crescut treptat, ajungându-se, în final, la o cifră de 10.000 de persoane.La un moment dat o parte din cei care sunt împotriva proiectului minier de la Roşia Montană au vrut să se alăture protestului medicilor. Au întâmpinat un refuz categoric din partea cadrelor medicale.

„Am vrut să ne delimităm, iar acest protest să fie numai al nostru, puţini, mulţi câţi suntem. Am vrut să tragem un semnal de alarmă şi cred că am reuşit. Aici sunt numai protestatarii din sistemul sanitar, de la infirmieri, brancardieri până la profesori”, a explicat Leonard Bărăscu, liderul sindicatului Sanitas.

La rândul său, vicepreşedintele Sanitas e de părere că cel care ar trebui să se implice în rezolvarea problemelor stringente din sănătate este chiar premierul Victor Ponta.

„Ne-am săturat să nu mai avem cu ce lucra, ne-am săturat ca pacienţii să vină cu mâncare şi medicamente de acasă. Vrem ca spitalele să rămână instituţii publice şi să primim salarii corespunzătoare eforturilor pe care le facem în spitale”, a declarat sindicalistul Marius Sepi.

Cadrele medicale, aplaudate de trecători

În timp ce cordonul uman înaintează spre Piaţa Universităţii, câţiva oameni de pe margine îi aplaudă pe protestatari. „Foarte bine că au ieşit în stradă, ceea ce li se întâmplă este o mizerie. E păcat de oamenii aştia”, spune, în treacăt, o doamnă.

„Vrem dreptate! Vrem demnitate”, scandează frenetic mulţimea la îndemnul sindicaliştilor de la Sanitas. „Hoţii, hoţii!”, strigă protestatarii. Tot în mulţime sunt şi reprezentanţi ai pacienţilor care, deşi solidarizează cu cadrele medicale, sunt îngrijoraţi că s-ar putea ajunge la o demisie în bloc şi la blocarea activităţii din spitale.

„Faptul că şi în al doisprezecelea ceas se taie la Sănătate nu este benefic nici pentru pacient şi nici pentru medici. Vom ajunge în situaţia în care nu vor mai fi oameni care să ne trateze. Ar fi foarte grav să se ajungă la grevă generală şi, în final, la demisie în bloc”, a explicat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei pacienţilor cu afecţiuni cronice.

1.300 de lei la 29 de ani de experienţă

Asistenta medicală Mihaela Pătraş a venit tocmai Piatra Neamţ. După 29 de ani de experienţă are un salariu de 1.300 de lei şi e hotărâtă să meargă mai departe şi cu greva generală, mai ales că în cadrul adunării generale a Colegiului Medicilor din România s-a luat decizia de a bloca sistemul de sănătate luna următoare, în condiţiile în care marşul nu va avea efecte concrete.

„Colegii mei din Neamţ sunt decişi să demisioneze. Mişcarea asta este extraordinară, niciodată nu a existat aşa ceva în sănătate”, a explicat asistenta. Nu a avut gânduri de a pleca în străinătate, dar nici nu este fericită că fiica sa este studentă în anul şase la medicină.

„Mă doare sufletul când mă gândesc că nu are nicio motivaţie să rămână în ţară”, spune femeia.

Două tinere vorbesc, la rândul lor, despre faptul că nu au pe ce pune mâna în spital, asta deşi lucrează pe specialităţi chirurgicale. „Nici măcar fire de sutură nu sunt. Iar medicamentele, ori le cumpărăm noi, ori le cumpără pacienţii. Vrem un minim necesar, dar nici ăla nu există”, a explicat Anca Axinte, medic rezident în Iaşi.

Este jenant să stai la 31 de ani pe banii părinţilor  

Numai în Iaşi, 40% din studenţii medicinişti vor să emigreze. „Nici măcar nu vor să susţnă examenul de rezidenţiat în România”, adaugă şi Andrei Ivan, 25 de ani, student şi el. Are o familie, iar soţia lui lucrează tot în domeniul medical. În prezent stă în cămin, iar bani pentru tratatele medicale, conferinţele de specialitate şi halate sau stetoscoape îi dau părinţii.

„Dintr-un salariu de rezident nu îţi permiţi să plăteşti o chirie, să nu mai vorbesc de faptul că nu îţi poţi cumpăra un apartament sau o garsonieră. Este jenant să stai pe banii părinţilor la 31 de ani şi, unii medici tineri fac asta, pentru că altă şansă nu au”, a spus tânărul, care nu vrea momentan să plece din România.

„Dacă se va dovedi că nu vom putea face faţă aici, vom pleca, dar vrem să încercăm să schimbăm ceva pentru că şi la noi este nevoie de medici buni şi de medicină performantă”, a adăugat studentul.

La câţi pleacă, nici nu ştiu dacă greva are vreun rost

Medicul Florin Chirculescu este chirurg la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. A pus halatul în cui şi a venit la protest. Se uită la mulţime şi este surprins de amploarea pe care a luat-o acest marş al tăcerii. E nemulţumit că, deşi discuţii au tot existat, guvernanţii pun mereu aceeaşi placă: recomandările Fondului Monetar Internaţional, care par să aibă mai multă importanţă decât doleanţele cadrelor medicale care ameninţă cu greva generală la finalul lunii şi cu demisia în bloc începând din ianuarie.

„Parcă Guvernul ar fi prestat jurământ pentru FMI nu pentru cetăţenii acestei ţări. Nici nu ştiu dacă e nevoie să facem vreo grevă pentru că se pleacă într-un asemenea hal încât lucrăm într-un ritm infernal în spitale. Iar ei, guvernanţii, se fac că nu-şi dau seama”, spune chirurgul.

Când medicii ies în stradă, zilele acelui guvern sunt numărate

În alte ţări, atunci când medicii au făcut proteste, decidenţii au luat măsuri, completează specialistul. La noi, există doar speranţă în acest sens. Profesorul Florin Tudose este unul dintre cei mai cunoscuţi medici psihiatri din România. S-a pierdut în mulţime şi, atunci când vorbeşte despre starea actuală a sistemului de sănătate, privirile se aţintesc asupra lui.

„Este cea mai importantă mişcare publică cu care se confruntă acest guvern iresponsabil. Orice guvern trebuie să fie conştient că în momentul în care medicii ies în stradă, zilele îi sunt numărate. Noi suntem nişte profesionişti, nu ne ocupăm cu demonstraţiile, dar am fost obligaţi să ieşim în stradă şi asta e foarte grav. Faptul că medicii ies în stradă este dovada cea mai bună a unei politici iresponsabile. În opinia mea, următorul pas este demisia guvernului”, a declarat profesorul Tudose.

În opinia Clarei Popescu, farmacist, faptul că s-au prezentat mai multe persoane decât au anticipat organizatorii, aproape dublu, ar trebui să le dea de gândit decidenţilor. „Situaţia este deosebit de gravă, sănătatea e la pământ. Lucrurile au început să scape de sub control”, a explicat specialista.

Nu cerem nimic anormal, doar lucruri fireşti

Câteva zeci de medici psihiatri şi vreo 400 de farmacişti au ieşit alături de colegii lor sâmbătă în stradă. Nici stomatologii nu şi-au abandonat colegii. Vreo 500 de medici dentişti şi-au închis cabinetele şi s-au alăturat protestatarilor. Unii au venit tocmai din Bihor, alţii din Alba. Câţiva sunt chiar din Bucureşti. Printre ei se află şi doctorul Brezoescu, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Capitală. E convins că marşul va avea răsunet şi că le va da de gândit ministerlor cu care coaliţia poartă deja negocieri.

„Nu cerem nimic anormal, cerem nişte lucruri fireşti, cerem dreptul la sănătate. Cred că sănătatea merită să fie pe primul loc, pentru că un popor care nu este sănătos nu produce o economie sănătoasă. Fără educaţie şi sănătate un popor nu are niciun viitor. Revendicările noastre sunt modeste, nu sunt nişte exagerări”, afirmă medicul dentist.

Susţine că, de fapt, acţiunea nu are scopul de a apăra doar drepturile medicilor ci că cei care au ieşit în stradă luptă şi pentru drepturile pacienţilor.

20 de coroane de flori, depuse la Parlament

„Marşul tăcerii” a ajuns la final la ora 14.00, fără incidente, după ce manifestanţii veniţi în marş din Piaţa Victoriei au sprijinit de zidul Palatului Parlamentului o cruce şi aproape 20 coroane de flori, sugerând astfel „moartea Sănătăţii” în România. Pe una dintre coroane a fost menţionat numele ministrului Sănătăţii, în mesajul „Nu te vom uita niciodată, Eugen Nicolăescu”.

Tot sâmbătă, Ministerul Sănătăţii a emis un comunicat de presă prin intermediul căruia şi-a exprimat regretul faţă de opţiunea liderilor Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate de a organiza marşul de protest.

„MS porneşte de la un principiu de bază şi anume că orice problemă îşi poate găsi soluţionarea prin dialog continuu, colaborare şi încredere reciprocă”, se arată în comunicat.

Urmează greva generală şi demsia în bloc

Dacă decidenţii nu vor stabili un program, care să apară în Monitorul Oficial şi care să cuprindă soluţii la revendicările medicilor, aceştia vor face grevă generală la sfârşitul lunii noiembrie, urmată de demisia în bloc, cel mai probabil în luna ianuarie 2014.

Lista revendicărilor conţine şase solicitări majore, respectiv alocarea de minimum 6% din PIB. Medicii cer o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege specifică sistemului de sănătate în care proiectul privind performanţa să reprezinte un capitol, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi.

Grevă japoneză în spitale

Angajaţii din sistemul sanitar au fost, în intervalul 14 - 16 octombrie, în grevă japoneză. Nicolăescu a declarat atunci că medicii care au decis să intre în grevă ori nu vor să audă, ori nu ţin cont de ceea ce li se spune şi fac presiune fără să ţină cont că sunt în discuţii cu Ministerul Sănătăţii.

Profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, a explicat că acţiunile de protest vor continua până când „promisiunile” făcute de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu şi cel al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, vor deveni realitate, adică vor fi prevăzute într-un act normativ publicat în Monitorul Oficial.

În total, peste 14.000 de medici şi 50.000 de asistenţi medicali au plecat din România de când s-au deschis graniţele Uniunii Europene.

Proteste şi în Educaţie

Şi profesorii au pichetat săptămâna trecută Guvernul şi sediul USL şi vor continua cu protestele luni, când peste 1.000 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ vor picheta, începând cu ora 11.00, Palatul Parlamentului.

Acţiunea are ca scop principal determinarea senatorilor şi a deputaţilor să aloce 6% din PIB pentru sistemul de învăţământ, au anunţat vineri liderii sindicali.

De asemenea, aproximativ 10.000 de persoane vor participa miercuri, 6 noiembrie, la un miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş până în Piaţa Constituţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite