Fostul Ministru de Finanţe, Paul Niculescu Mizil, a încetat din viaţa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paul Niculescu Mizil a încetat din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unor afecţiuni cardiace, au anunţat surse apropiate familiei.

Fostul Ministru de Finanţe a fost internat într-un spital din Bucureşti încă din luna august, după o intervenţie chirurgicală realizată într-o clinică din străinătate. Luna trecută familia a decis să-l mute într-un spital-cămin, unde de altfel şi-a dat şi ultima suflare în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, informează Mediafax.

Potrivit unor surse apropiate familiei, Paul Niculescu Mizil va fi înmormântat la Cernica.

Paul Niculescu-Mizil s-a născut în 25 noiembrie 1923 şi a fost ministru de Finanţe al României în perioada comunistă. În 1945, a devenit membru PCR. A fost rectorul Şcolii Superioare de Partid "Ştefan Gheorghiu" şi director adjunct al Institutului de istorie al PCR (1955).

Între 1956 şi 1968 a fost şeful secţiei de propagandã şi agitaţie a CC al PCR, ulterior fiind numit viceprim-ministru al Guvernului (1972-1981), ministru al Educaţiei şi Învăţământului (1972-1976), ministru al Finanţelor (1978-1981), preşedinte al Centrocoop (1981-1989). Totodată, a fost membru al CC al PCR (1955-1989) şi al Comitetului Politic Executiv (1965-1989).

În mai 1961, a fost decorat cu Medalia "A 40-a aniversare de la înfiinţarea Partidului Comunist din România".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite