Document. Opinii separate la CCR pe OUG 13: Guvernul a depăşit limitele. Ce spune judecătorul Livia Stanciu despre abuzul în serviciu

Livia Stanciu consideră că Guvernul avea obligaţia să elaboreze un proiect de lege (iar nu o ordonanţă de urgenţă), lege care să fie adoptată pe calea procedurii de urgenţă

Judecătorul Curţii Constituţionale Livia Stanciu crede că, în scandalul Ordonanţei de Urgenţă 13, de modificare a Codurilor penale, Guvernul s-a situat în conflict cu Parlamentul şi cu autoritatea judecătorească. Explicaţiile apar în opinia separată cuprinsă în motivarea deciziei CCR din 8 februarie, când magistraţii s-au pronunţat asupra sesizărilor preşedintelui României şi CSM. Şi judecătorul Ştefan Minea a făcut opinie separată.

Cu excepţia Liviei Stanciu şi a lui Ştefan Minea, ceilalţi judecători CCR nu s-au pronunţat pe fond, respingând sesizările pe motiv că Ordonanţa 13 fusese deja abrogată de Ordonanţa 14. 

„În situaţia de fapt, noi am constatat că nu există un asemenea conflict nici între autoritatea judecătorească şi Guvern, nici între Parlament şi Guvern”, preciza preşedintele CCR pe 8 februarie.

În privinţa conflictului dintre Parlament şi Guvern, Valer Dorneanu a explicat că legea fundamentală îi permite Executivului să legifereze prin ordonanţe de urgenţă şi, prin urmare, nu există niciun conflict între cele două puteri.

”Parlamentul este cel care are suveranitatea legislativă şi competenţa de a da legi organice primare. Guvernul, de regulă, nu are asemenea competenţă. În mod excepţional însă, chiar prin articolul 115 din Constituţie, Guvernul poate fi delegat de puterea legislativă să emită ordonanţe, fie simple, fie de urgenţă. Este dreptul Guvernului să aprecieze şi urgenţa, şi conţinutul ordonanţei”, a explicat Valer Dorneanu.

Fosta şefă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră că sesizările depuse la Curtea Constituţională vizau competenţa Guvernului în raport cu competenţa Parlamentului, problemă „de mare însemnătate pentru însăşi existenţa statului român de drept”, în condiţiile în care s-au înmulţit criticile pe tema abuzului legiferării pe calea ordonanţelor de urgenţă, arată Digi24. 

Or, în această situaţie, CCR ar fi trebuit să examineze şi fondul sesizărilor depuse, nu să se limiteze la a constata că acestea nu mai au obiect prin abrogarea OUG 13.

Livia Stanciu invocă şi Decizia CCR nr. 15/2000, în care magistraţii constituţionali au arătat că „posibilitatea Guvernului ca, în cazuri excepţionale, să poată adopta ordonanţe de urgenţă, în mod limitat, chiar în domeniul rezervat legii organice, nu poate echivala cu un drept discreţionar al Guvernului şi, cu atât mai mult, această abilitate constituţională nu poate justifica abuzul în emiterea ordonanţelor de urgenţă”.

Judecătoarea aminteşte şi de faptul că CCR a stabilit condiţiile care trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, pentru ca Executivul să poată adopta ordonanţe de urgenţă: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată, iar urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Or, în motivarea întocmită la OUG 13, Guvernul Grindeanu invocă decizii ale Curţii Constituţionale din 2014, 2015 şi 2016.

De asemenea, Stanciu aminteşte că, în situaţia în care sunt declarate neconstituţionale prevederi din acte normative, obligaţia punerii în acord cu Legea fundamentală, în termen de 45 de zile, se împarte între Parlament şi Guvern astfel: primul trebuie să clarifice prevederile din legi, al doilea, prevederile din ordonanţe. Iar precedentul în acest sens datează din 2010, când CCR a stabilit, în decizia nr. 415, că Executivul nu putea adopta o ordonanţă de urgenţă pentru a pune în acord cu Legea fundamentală prevederile declarate neconstituţionale din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

„Astfel fiind, recurgerea la ordonanţa de urgenţă pentru punerea în acord a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu decizii ale Curţii Constituţionale apare ca o eludare a textului art. 147 alin.(1) din Constituţie, în interpretarea dată de Curte, justificată prin prisma unei pasivităţi a Parlamentului. Chiar în ipoteza unei «pasivităţi» a Parlamentului, Guvernul avea obligaţia să elaboreze un proiect de lege (iar nu o ordonanţă de urgenţă), lege care să fie adoptată pe calea procedurii de urgenţă, ori, in extremis, pe calea angajării răspunderii sale în faţa Parlamentului”, argumentează fosta şefă a instanţei supreme.

„Întrucât, în cauză, Guvernul a procedat la exercitarea unei competenţe proprii, date de art. 115 din Constituţie - Delegarea legislativă, cu încălcarea limitelor constituţionale ale acestei competenţe, în sensul că a adoptat o ordonanţă de urgenţă, în absenţa vreunei situaţii extraordinare şi a urgenţei, rezultă că a încălcat competenţa de legiferare a Parlamentului”, concluzionează Livia Stanciu.

Judecătorul consideră, totodată, că Executivul s-a plasat în conflict juridic de natură constituţională şi cu CSM, deoarece OUG 13 a fost adoptată fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii, CSM fiind pus în imposibilitatea de a da avizul solicitat (ordonanţa a fost adoptată la doar câteva ore după trimiterea textului la CSM).

Despre abuzul în serviciu

Magistratul a vorbit în motivare şi despre modificările pe care Guvernul a vrut să le facă. 

„Instanţa de contencios constituţional a statuat că « dispoziţiile art.246 din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”, arată magistratul. Astfel, Livia Stanciu subliniază că judecătorii CCR nu au dezincriminat abuzul în serviciu, dar că Guvernul prin OUG 13 dezincrimina parţial această infracţiune.. 

„Curtea Constituţională nu a dezincriminat asemenea fapte, ci a dat doar o interpretare, în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale, a sintagmei ”în mod defectuos”, sensul constituţional fiind ”prin încălcarea legii”. Or, prin noua reglementare a infracţiunii de abuz în serviciu, Guvernul a

procedat la dezincriminarea parţială a infracţiunii, prin modificarea elementelor 50 constitutive (stabilirea unei limite valorice a prejudiciului), a redus limitele de pedeapsă pentru varianta tip (de la 6 luni la 3 ani sau amendă, faţă de închisoarea de la 2 la 7 ani) şi a redus drastic limitele de pedeapsă pentru varianta asimilată (închisoare de la o lună la un an sau amendă, faţă de închisoarea de la 2 la 7 ani), a eliminat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică şi a dezincriminat total infracţiunea de abuz în serviciu în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative (...) legiuitorul delegat a procedat, în mod evident, la totala reconfigurare a infracţiunii de abuz în serviciu, fără a avea nicio motivare în acest sens. În orice caz, reconfigurarea sub toate aspectele menţionate nu are ca temei decizia Curţii Constituţionale, ci o viziune diferită a Guvernului în privinţa apărării valorilor ocrotite prin incriminarea faptelor de abuz în serviciu”, explică Livia Stanciu.

Judecătorul mai subliniază în opinia separată că nici măcar Parlamentul nu-şi poate exercita întotdeauna competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte. 

„Faţă de dispoziţiile art.1 alin.(5) din Constituţie, nici măcar Parlamentul nu-şi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale, decât cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie. De exemplu, astfel cum Curtea a mai statuat 26, Parlamentul nu poate proceda la eliminarea protecţiei juridice penale a valorilor cu statut constituţional, cum sunt dreptul la viaţă, libertatea individuală, dreptul de proprietate sau, ca în cazul analizat, demnitatea omului. Libertatea de reglementare pe care o are însuşi Parlamentul în aceste cazuri se exercită prin reglementarea condiţiilor de tragere la răspundere penală pentru faptele antisociale care aduc atingere valorilor prevăzute şi garantate de Constituţie”, mai susţine magistratul.

A doua opinie separată

O opinie separată faţă de majoritate a avut şi judecătorul Ştefan Minea. „Cum nici la data şi nici în perioada de timp dinaintea adoptării OUG nr.13/2017 nu a existat o situaţie extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată şi ţinând seamă de faptul că necesitatea adoptării de urgenţă a ordonanţei nu a fost explicată şi dovedită credibil în cuprinsul actului normativ, Curtea ar fi trebuit să constate că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2017 a fost adoptat cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art.115 alin.4 din Constituţie”, a arătat Minea.