Direcţia Naţională Anticorupţie, semnal de alarmă referitor la propunerea Ministerului Justiţiei de modificare a abuzului în serviciu

Direcţia Naţională Anticorupţie, în cadrul unui comunicat emis luni, trage un semnal de alarmă cu privire la propunerea Ministerului Justiţiei privind modificarea din Codul penal a infracţiunii de abuz în serviciu, atenţionând că „procurorii vor fi obligaţi să închidă numeroase dosare”.

Procurorii din cadrul DNA atrag atenţia că adoptarea propunerii MJ va obliga procurorii să închidă numeroase dosare ca urmare a intervenirii prescripţiei. în plus „adoptarea propunerii formulate de Ministerul Justiţiei ar avea ca efect dezincriminarea unor categorii largi de fapte care sunt în prezent sancţionate de legea penală şi care aduc o atingere semnificativă valorilor sociale ocrotite de lege”, se arată în comunicatul DNA.

Din analiza făcută la nivelul DNA,se desprind trei concluzii principale.

Redăm mai jos analiza DNA:

1.Impunerea condiţiei ca fapta să fie săvârşită în scopul obţinerii unui folos de către funcţionarul public sau de o persoană apropiată acestuia restrânge extrem de mult domeniul de aplicare a infracţiunii.

Spre exemplu, în cursul anului 2017, Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus trimiterea în judecată a unor inculpaţi pentru săvârşirea a 215 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. Din analiza preliminară a acestor cauze, realizată până în acest moment, nu a fost identificat niciun dosar în care autorul să fi urmărit obţinerea unui folos personal, astfel încât includerea condiţiei suplimentare ar putea avea ca efect dispunerea de soluţii de achitare în toate dosarele cu care a fost sesizată instanţa pentru săvârşirea acestei infracţiuni, inclusiv în situaţiile unde s-au dispus deja condamnări definitive. Similar, vor fi adoptate soluţii de clasare în dosarele aflate pe rolul organelor de urmărire penală având ca obiect infracţiuni de abuz în serviciu.

Astfel, indiferent de gravitatea încălcării legii sau de cuantumul prejudiciului, faptele funcţionarilor publici nu vor mai atrage răspunderea penală.

Spre exemplu, fapta funcţionarului public care atribuie în mod nelegal unui prieten sau unui coleg de partid un contract de achiziţie publică supraevaluat ori  dispune restituirea nelegală a unui imobil nu va mai fi incriminată, chiar dacă funcţionarul acţionează cu intenţia de a încălca legea şi chiar dacă aceste fapte pot produce consecinţe de zeci sau sute de milioane de euro bugetului, aşa cum există numeroase exemple în practica judiciară.

Considerăm că o asemenea modificare nu este oportună, având în vedere nevoia de a proteja în mod eficient valori sociale importante, precum integritatea patrimoniului public care poate fi afectat de actele funcţionarilor publici cu încălcarea legii.

O modificare de asemenea importanţă, care răstoarnă viziunea constantă a Codului penal cu privire la răspunderea funcţionarilor publici şi care nu corespunde vreunei observaţii a Curţii Constituţionale, ar trebui să fie rezultatul unei dezbateri ample în societate, în urma unei analize atente a tuturor consecinţelor posibile.

2. Cerinţa ca prejudiciul să fi fost constatat în mod definitiv prin act al organului competent restrânge şi mai mult sfera potenţială de aplicare a infracţiunii şi încalcă mai multe prevederi constituţionale.

Prin introducerea unei asemenea condiţii în conţinutul infracţiunii se creează premisele ca efectuarea actului de justiţie să poată fi împiedicată de către persoane din afara sistemului judiciar. Spre exemplu, dacă organul de urmărire penală este sesizat că un ministru a săvârşit o faptă de abuz în serviciu, trimiterea în judecată ar fi condiţionată de existenţa unui act constatator al prejudiciului întocmit de un organ care se poate afla în subordinea sau sub influenţa acestui ministru.

Singurul organ competent să constate elemente de fapt care intră în conţinutul unei infracţiuni este instanţa de judecată. Numai judecătorul, analizând probele administrate şi făcând aplicarea legii, poate stabili în mod definitiv dacă o anumită faptă a produs sau nu un prejudiciu, iar acest raţionament nu poate fi condiţionat de existenţa unui act administrativ anterior hotărârii judecătoreşti.

Prevederea este contrară dispoziţiilor art. 124 alin. 3 din Constituţie, care prevăd că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Dacă legea sancţionează o anumită fapta, decizia judecătorului nu poate depinde de manifestarea de voinţă a unui organ administrativ.

De asemenea, textul propus nu respectă cerinţele constituţionale de previzibilitate a legii, în condiţiile în care nu indică organele care ar avea competenţa să constate existenţa prejudiciilor.

3. Reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiune va avea ca efect reducerea semnificativă a termenelor de prescripţie a răspunderii penale, de la 8 ani la 5 ani.

În condiţiile în care aceste fapte sunt în mod uzual descoperite la mult timp după săvârşirea lor, de obicei după schimbarea conducerii instituţiilor publice, iar probatoriul administrat pentru dovedirea infracţiunii de abuz în serviciu este deosebit de complex, vor exista numeroase situaţii în care tragerea la răspundere penală va fi împiedicată ca urmare a intervenirii prescripţiei, atât în cauze aflate în curs de urmărire penală, cât şi pe rolul instanţelor, urmând să se înregistreze numeroase soluţii de clasare şi încetare a procesului penal

Cum este modificată definiţia infracţiunii de abuz în serviciu

Astfel, infracţiunea de abuz în serviciu ar urma să fie definită ca „fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv, un folos patrimonial şi prin aceasta cauzează o pagubă, certă şi efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani sau cu amendă”.

În prezent infracţiunea de abuz în serviciu este definită drept “fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos ( adică îndeplineşte prin încălcarea legii  - conf. Deciziei 405/2016 a CCR) şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.