Despăgubiri de 300.000 de euro pentru disidentul Vasile Paraschiv
0Disidentul Vasile Paraschiv a câştigat, miercuri, procesul deschis statului român pentru torturile la care a fost suspus în perioada comunismului, Tribunalul Bucureşti acordându-i despăguburi
Disidentul Vasile Paraschiv a câştigat, miercuri, procesul deschis statului român pentru torturile la care a fost suspus în perioada comunismului, Tribunalul Bucureşti acordându-i despăguburi de 300.000 de euro, transmite Mediafax.
Avocata Liliana Poenaru din cadrul Baroului Bucureşti a precizat că în anul 2007, în numele lui Vasile Paraschiv a deschis o acţiune în instanţă, iar, miercuri, aceasta a fost admisă.
Paraschiv a solicitat instanţei despăgubiri în valoare de un milion de euro.
Decizia Tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Muncitorul Vasile Paraschiv a fost în tinereţe membru al PCR iar în octombrie 1968 a ieşit din partid, într-o perioadă în care popularitatea lui Nicolae Ceauşescu crescuse ca urmare a discursului legat de invadarea Cehoslovaciei de Uniunea Sovietică. Paraschiv a susţinut că a încercat, în acei ani, să organizeze un sindicat muncitoresc liber, similar celor din occident, fapt pentru care a fost "răpit" de Securitate, dus într-o pădure, torturat şi apoi închis într-un spital psihiatric, unde susţine că a cunoscut "iadul pe pământ".























































