CSM a anunțat calendarul măsurilor pentru eficientizarea activității instanțelor de judecată. „O normare realistă a activității”, printre obiective

0
Publicat:

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat joi, 8 ianuarie, măsuri pentru eficientizarea activităţii instanţelor de judecată și a prezentat calendarul activităților ce vor fi întreprinse în acest sens. Data de 23 ianuarie este termenul pentru consultarea instanţelor de judecată, a reprezentanţilor UNBR şi a reprezentanţilor altor profesii juridice cu privire la eventualele dificultăţi practice care ar putea fi generate de procesul de normare a activităţii.

Consultarea instanțelor de judecată se va face până pe 23 ianuarie. FOTO Facebook CSM
Consultarea instanțelor de judecată se va face până pe 23 ianuarie. FOTO Facebook CSM

Până la data de 30 ianuarie ar trebui să fie finalizată analiza propunerilor de modificare a legislaţiei, apte să conducă la eficientizarea activităţii, prin degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar 27 februarie este termenul pentru definitivarea mecanismului de normare şi adaptarea corespunzătoare a legislaţiei secundare relevante.

Implementarea măsurilor de normare în instanţele de judecată ar urma să se facă până la începutul lunii martie.

„Având în vedere contextul actual din sistemul judiciar, creșterea exponențială a volumului de activitate și insuficiența cronică a resurselor umane la nivelul instanțelor de judecată, precum și aspectele evidențiate în urma consultării judecătorilor realizate de Consiliul Superior al Magistraturii în luna decembrie 2025, apreciind esențială eficientizarea activității instanțelor de judecată, cu prioritizarea componentei calitative a actului de justiție, Secția pentru judecători și membrii reprezentanți ai societății civile consideră necesară finalizarea demersurilor pentru asigurarea unui volum optim de activitate pentru judecători, printr-o normare realistă a activității acestora și prin degrevarea activității judiciar”, se arată într-un comunicat transmis joi de CSM.

Iată cum arată calendarul activităților, potrivit CSM:

1.      Consultarea instanțelor de judecată, a reprezentanților UNBR și a reprezentanților altor profesii juridice cu privire la eventualele dificultăți practice care ar putea fi generate de procesul de normare, potrivit principiilor elaborate de Consiliul Superior al Magistraturii – până la data de 23 ianuarie 2026;

2.       Finalizarea analizei propunerilor de modificare a legislației, apte să conducă la eficientizarea activității, prin degrevarea instanțelor judecătorești, formulate de instanțe și de organismele profesionale ale altor profesii juridice în cadrul grupului de lucru constituit în acest sens la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii – până la data de 30 ianuarie 2026;

3.      Transmiterea propunerilor de reglementare rezultate în urma analizei de la pct. 2, către entitățile cu inițiativă legislativă – până la data de 2 februarie 2026;

4.       Definitivarea mecanismului de normare și adaptarea corespunzătoare a legislației secundare relevante – până la data de 27 februarie 2026;

5.       Implementarea măsurilor de normare în instanțele de judecată – 2 martie 2026.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite