Control judiciar pentru un bărbat care a distribuit pe rețelele sociale mai multe postări cu Hitler
0Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un bărbat care a făcut postări pe rețele sociale prin care a minimalizat Holocaustul.

La sfârșitul lunii august, un bărbat a distribui pe o platformă de socializare o postare disponibilă publicului fără restricții, prin care a minimizat efectele Holocaustului. În aceeași zi, acesta a distribuit o altă postare ce conținea o fotografie care îl ilustra pe dictatorul german Adolf Hitler făcând salutul nazist.
Totodată, în perioada 7-14 septembrie 2025 a mai avut șapte alte postări prin care a promovat idei și concepții antisemite.
Prin urmare, pe 4 octombrie Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în urma cercetărilor efectuate de D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 2, Secția 8 Poliție ”a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de respectivul, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea holocaustului ori a efectelor acestuia, utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe și promovarea, în public, în orice mod, de idei, concepţii sau doctrine antisemite în formă continuată”, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
În aceeași zi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au dispus față de bărbat luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.