Cimitir de onoare pentru militarii români, reconstruit în Cernăuţi
Cimitirul de Onoare Românesc, pentru militarii români căzuţi în luptele purtate în nordul Bucovinei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, va fi inaugurat sâmbătă la Cernăuţi, după ce a fost reconstruit, transmite Mediafax.
Potrivit unui comunicat al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, sâmbătă, la ora 12.00, la Cernăuţi, va avea loc ceremonia de inaugurare a Cimitirului de Onoare Românesc. Lucrările de reconstrucţie au fost finanţate de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor şi au fost executate în parteneriat cu societatea nonguvernamentală "Golgota" din Cernăuţi.
Pe 25 octombrie, când va fi sărbătorită Ziua Armatei Române şi împlinirea a 600 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Cernăuţi, vor fi comemoraţi militarii români căzuţi în luptele purtate în nordul Bucovinei, în iulie 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La ceremonie vor participa oficialităţi române şi ucrainene, reprezentanţi ai autorităţilor publice din Euroregiunea Prutul de Sus, veterani de război.
Inaugurarea cimitirului de război de la Cernăuţi este primul proiect de acest fel finalizat pe teritoriul Ucrainei, unde au murit în luptă şi prizonierat peste 70.000 de militari români, aproape 900 dintre aceştia fiind înhumaţi în peste 40 de localităţi din regiunea Cernăuţi.
Anul viitor, Oficiul va continua reabilitarea locurilor de înhumare a militarilor români din regiunea Cernăuţi cu restaurarea Cimitirului de onoare de la Ojevo, unde sunt înhumaţi 513 eroi români.
În timpul acţiunilor militare din nordul Bucovinei (2-26 iulie 1941), trupele române au pierdut aproximativ 850 de militari. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost înhumaţi în cimitirul de onoare din Ojevo şi în cimitirul militar de garnizoană din Cernăuţi.
Uitat după încheierea războiului, Cimitirul militar din Cernăuţi, devenit după 1965 Cimitirul evreiesc, a intrat în ultimii ani în atenţia Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, care a iniţiat, în colaborare cu societatea "Golgota" din Cernăuţi, un proiect de construcţie a unei parcele de onoare distincte în cadrul actualului cimitir.





















































