Centru turistic pe Valea Vaserului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centru turistic  pe Valea Vaserului
Centru turistic pe Valea Vaserului

Valoarea estimată a investiţiei este de 17 milioane de euro. Studiile de fezabilitate au fost realizate deja de o firmă din Germania, contra sumei de 650.000 de lei.

Valea Vaserului, care cuprinde şi o parte din Parcul Natural Munţii Maramureşului, este una din cele mai renumite zone turistice din ţară. În fiecare an, zeci de mii de turişti vizitează Valea, se plimbă cu mocăniţa şi admiră splendoarea locurilor.
Autorităţile din Vişeu de Sus intenţionează să deruleze un proiect turistic din fonduri europene, care să atragă mai mulţi turişti în zonă.
Proiectul prevede construirea unui centru turistic modern, dar şi reabilitarea căii ferate până la Novăţ. „Valea Vaserului este cea mai importantă vale din Europa, nu numai din Maramureş. Chiar dacă în ultimul timp a fost distrusă de diferiţi oameni, noi vom încerca să o readucem la viaţă”, spune Ciolpan.

Alimentare cu energie eoliană

Studiul de fezabilitate şi cel tehnic au fost realizate de o firmă din Germania. Proiectul va fi finalizat până la sfârşitul lunii, iar cei  650.000 de lei achitaţi firmei germane au fost suportaţi din fonduri guvernamentale. „Proiectul a fost executat de specialişti. Nemţii au venit aici şi şi-au făcut treaba cum ştiau ei mai bine”, spune Ciolpan. 
Proiectul urmăreşte valorificarea la maximum a energiei solare. Dacă proiectul va fi finanţat, Novăţul va deveni unul dintre cele mai atractive centre turistice din judeţ. Aici vor fi construite căsuţe de vacanţă, bisericuţe de lemn şi cam tot ce ţine de un campus turistic. Se vor amenaja mai mult terenuri de agrement, inclusiv un bazin de înot.
 „Centrul administrativ, care va avea 50 de locuri de cazare, va fi localizat în mijlocul centrului turistic şi va fi un punct turistic cum nu mai este în judeţ”, declară primarul. Pentru infrastructura de bază la Novăţ se va construi o staţie de epurare, o microhidrocentrală şi o centrală eoliană pentru valorificarea cât mai eficientă a energiei solare. Pe lângă toate acestea se vor mai face şi două pârtii de schi pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
Valea Vaserului este cuprinsă în Planul de dezvoltare a zonelor turistice şi va obţine, pe bază de proiecte, fonduri europene.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite