CE scoate la concurs un post de director adjunct pentru candidaţi din România şi Bulgaria
Postul de director general adjunct pentru extindere,din subordinea comisarului Olli Rehn,va fi scos la concurs pentru candidaţi din România, Bulgaria, Malta şi ţările baltice, selecţia urmând a fi făcută de Comisia Europeană, nu de guvernele naţionale,a explicat o purtătoare de cuvânt, citată de NewsIn.
Colegiul Comisarilor a luat astăzi o serie de decizii ce vizează posturi de conducere din cadrul executivului european, rotaţia directorilor din Comisie după cel mult cinci ani în funcţie fiind o măsură obişnuită pentru a evita ca persoanele aflate în funcţii sensibile să rămână prea mult într-un post şi să fie tentate de acte de corupţie.
Unul dintre posturile vizate, cel de director general adjunct al direcţiei extindere (ELARG) este destinat special candidaţilor din Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Malta şi România, care în prezent nu au nici un director general în cadrul Comisiei, a explicat Valerie Rampi, purtătoarea de cuvânt a comisarului pentru afaceri administrative, audit şi luptă antifraudă, Siim Kallas.
"Nu sunt posturi pentru care guvernele să propună candidaţi, oricine poate candida, iar selecţia o va face Comisia", a spus Rampi, întrebată dacă CE va lua în considerare doar propuneri ce vin din partea guvernelor.
Candidaţii nu necesită în prealabil trecerea unui concurs al oficiului european pentru selecţia personalului (EPSO), a mai spus purtătoarea de cuvânt, adăugând că din procesul de selecţie vor face parte şi interviuri cu comisarul de resort, Olli Rehn.
În prezent, postul este deţinut de un polonez, Jan Truszczynski, care va fi mutat de la 1 iulie ca director general adjunct la educaţie şi cultură. Înainte de a obţine acest post, Truszczynski a fost negociatorul-şef al Poloniei în procesul de aderare la Uniunea Europeană.





















































