Azilele groazei. Victimele au fost drogate „ca să doarmă 15 ore”. Hainele, stropite cu insecticide

0
Publicat:

Noi informații apar despre tratamentul la care au fost supuși cei din azilele care ar fi trebuit să aibă grijă de zeci de persoane. Unele pacienți au primit pastile pentru a dormi până la 15 ore și alții au fost stropiți cu insecticide pentru ploșnițe și păduchi.

Descinderea forțelor de ordine la unul din azilele grozei FOTO DIICOT
Descinderea forțelor de ordine la unul din azilele grozei FOTO DIICOT

Potrivit Bulentin de București, un asistent medical generalist de la unul dintre centrele vizate de oamenii legii „a acționat contrar jurământului depus în calitate de asistent medical generalist, întrucât fiind deranjată de faptul că o beneficiară a centrului i-a solicitat un consult, acuzând probleme cu stomacul, a pedepsit-o pe aceasta prin aceea că i-a oferit acelei beneficiare o pastilă de Diazepam (un sedativ puternic) mințind-o că îi oferă o pastilă pentru afecțiuni digestive”, se arată în referatul procurorilor.

Un martor a declarat că o pacientă „a luat pastila și la câteva minute i-am oferit o plăcintă și, până să apuce să termine de mâncat, Roxana Maria a devenit somnolentă și a adormit cu mâncarea în gură. Mi-a spus până să adoarmă că a primit Diazepam și o să doarmă 15 ore

În multe cazuri, serviciile de deratizare, dezinfecție și dezinsecție erau formale iar angajații aplicau tratamente chimice cu substanțe care nu se găsesc în comerț ci trebuie folosite doar de personal specializat de la firme autorizate”, arată sursa citată.

Din stenogramele procurorilor DIICOT se poate înțelege modul cum alegeau unii angajați să se comporte. În primul rând, recunoșteau că unii pacienți au păduchi. „Da, dar vezi, să ai precizie când dai! Adică na! Omoară oamenii, știi?”, îi transmite o persoană la telefon managerului unui centru, avertizându-l de modul în care un insecticid afectează oamenii.

De asemenea, situația e recunoscută și în discuțiile între unii martori și pacienți, conform stengoramei redate de sursa citată.

PACIENTĂ: Cine a venit?

MARTOR: Ăia cu gândacii.

PACIENTĂ: Cu gândacii…

MARTOR: Păi și unde vine acum? La noi, la etaj?

PACIENTĂ: (n.l. neinteligibil)…mai dă o dată!

MARTOR: Mai dă o dată acolo? La 13?

PACIENTĂ: Păi tu știi ce e acolo? Colcăie…

MARTOR: Hmm…

PACIENTĂ: Colcăiește…că mai ales că dacă au băgat căldura…

MARTOR: Hmm…păi nu cred că mai colcăiește…nu au murit acuma de la otravă?

PACIENTĂ: Da, otravă…

MARTOR: Eh, au murit…

PACIENTĂ: (n.l. neinteligibil)…mai dă o dată…las să deie.

MARTOR: Aham…

PACIENTĂ: Să nu mai băgați pâine…(n.l. neinteligibil)…bagă pâine…să vezi ce capace le dă…Alex…

MARTOR: Hmm…

Funcționarii statului, mână în mână cu angajații 

O parte din funcționarii care lucrau la instituțiile cu atribuții în domeniul asistenței sociale au acoperit abuzurile pe care le făceau unii din angajații de la azilele groazei, potrivit referatului de arestare al procurorilor DIICOT.

Potrivit ziarului „Libertatea”, care citează din referatul DIICOT, controalele în centre erau anunțate în prealabil iar funcționarii îi învățau pe angajați cum să se acopere în documente. DGASPC Ilfov, DGASPC Sector 3, DGASPC Sector 6, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov sunt instituțiile care au sprijinit gruparea infracțională, potrivit referatului procurorilor. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, respectiv Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse sunt aparatele centrale în subordinea cărora lucrau funcționarii care au partizanat cu proprietarii căminelor groazei.

Majoritatea celor care ajungeau în căminele de bătrâni deținute de Ștefan Godei erau persoane vulnerabile, de multe ori în vârstă. „DGASPC-urile îi livrau „clienți” lui Godei, ocolind cadrul legal, arată procurorii DIICOT. Bolnavi cu afecțiuni psihice grave, fără discernământ, erau internați în centrele deținute de Godei pentru că centrele statului nu mai aveau spații de cazare. Potrivit legii, ar fi trebuit organizate licitații în urma cărora proprietarii de cămine private să își adjudece beneficiari. În cazul lui Godei, căminele au fost suprapopulate cu persoane din sistemul de protecție socială fără nicio licitație. Pentru fiecare beneficiar, lunar statul plătea sume consistente”, arată sursa citată.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite