Avarierea unei conducte de gaz a afectat judeţele Botoşani şi Suceava
Avarierea conductei magistrale de transport a gazelor naturale pe traseul Fălticeni - Suceava - Botoşani - Dorohoi a dus la oprirea totală sau parţială a alimentării cu gaze naturale în comunele Bosanci şi Ipoteşti, din judeţul Suceava, precum şi în localităţile Bucecea, Dorohoi şi Şendriceni, din judeţul Botoşani. Informaţiile au fost funizate astăzi de purtătorul de cuvânt al companiei E.ON Gaz Distribuţie, Corneliu
În comunele Siminicea, Salcia, Şcheia, dar şi municipiul Suceava, din judeţul Suceava, precum şi în localităţile Cătămărăşti şi Botoşani, din judeţul Botoşani, s-a constatat o scădere a presiunii gazelor naturale.
"E.ON Gaz Distribuţie a luat măsurile necesare pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a sistemului de distribuţie a gazelor naturale. În acelaşi timp, compania noastră monitorizează permanent sistemul de distribuţie a gazelor naturale. După finalizarea lucrările de remediere a avariei şi revenirea la presiunea de regim în conductele Transgaz, ar putea fi reluată treptat alimentarea cu gaze naturale, începând e vineri seară, în măsura în care aceasta se poate face în condiţii de siguranţă", a spus Zaiţ.
"Compania noastră recomandă consumatorilor din localităţile sau zonele unde a fost sistată alimentarea cu gaze naturale să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute", a avertizat Corneliu Zaiţ .
Oficialii companiei distribuitoare de gaz cer consumatorilor din localităţile unde s-a constatat scăderea presiunii gazelor naturale să utilizeze cu atenţie gazele naturale şi, în cazul în care simt miros specific de gaz, sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la telefonul 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).




















































