Exclusiv Alegerea egoistă a Marii Britanii: De ce a spus „nu” Europei și „da” lui Trump
0Marea Britanie a ajuns la un acord cu Trump și va semna un acord istoric cu SUA, în timp ce Uniunea Europeană rămâne cu ochii în soare, iar Ursula von der Leyen nu a fost nici măcar primită la Londra. Europenii sperau în van să fie susținuți de britanici și să pună presiune împreună pe SUA, la viitoarele negocieri. Expertul în relații internaționale Claudiu Degeratu explică de ce Londra a ales să joace egoist.
Statele Unite ale Americii și Marea Britanie au anunțat că au ajuns la un acord comercial despre care șefii celor două state spun că e „istoric”. Mutarea britanicilor, anunțată la finele săptămânii trecute, a luat prin surprindere marile cancelarii europene și a stârnit nemulțumire. Chiar dacă nu direct, britanicii sunt acuzați că au trădat prin acest acord, în condițiile în care la Bruxelles, Paris și Berlin existau chiar speranțe că Uniunea Europeană și Marea Britanie vor pune împreună presiune pe Donald Trump, pentru a renegocia tarifele cu care Washington-ul le-a amenințat.
Alegerea egoistă a Marii Britanii
„Este total și complet. Este foarte concludent și credem că toată lumea va fi fericită. Multe țări doresc să încheie un acord și multe țări sunt foarte nemulțumite că s-a întâmplat să îl alegem pe acesta”, a spus Trump, la scurt timp după anunțul oficial al acordului.
Acordul comercial negociat de cele două țări înseamnă un succes pentru premierul Keir Starmer. Un succes la care, deocamdată, europenii pot doar să vizeze. Conform înțelegerii, administrația Trump va reduce tarifele pentru maşinile britanice şi va elimina complet taxele pe oţelul şi aluminiul din Insulă.
Duplicitate, realism sau interes național? Este întrebarea pe care și-au pus-o mulți analiști după ce britanicii au anunțat acest acord. Însă decizia Londrei nu a venit chiar neanunțată. În ultimii ani, Marea Britanie a dat impresia că jonglează cu diplomația între Bruxelles și Washington, mimând o apropiere de Uniunea Europeană în timp ce, de fapt, a construit temeinic o alianță mai solidă cu Statele Unite. Evident, părerile experților diferă. Ceea ce unii mai pătimași sunt tentați să numească „trădare” față de Europa, alții interpretează drept pragmatism geopolitic pur.
De la seducție la separare: drumul britanic de la UE spre „axa Trump”
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, în 2016, a căzut ca o lovitură pentru Bruxelles. Mult timp Europa a vrut să-l considere doar un accident, numai că Brexitul a fost mai mult decât un gest simbolic sau un simplu vot populist împotriva birocrațiilor de la Bruxelles. Brexitul a fost începutul unei recalibrări strategice majore, iar după decenii în care Londra a fost un jucător-cheie în arhitectura europeană, schimbarea a stârnit criticile partenerilor. Odată cu Brexitul, a venit o desprindere politică și economică dureroasă, dar asumată.
După Brexit, Londra a emis semnale contradictorii. Pe de o parte, a participat activ la inițiative europene precum coaliția de voință în sprijinul Ucrainei. Pe de altă parte, a acționat pe cont propriu în relația cu Washingtonul și a ajuns rapid un acord comercial pentru a evita suprataxele americane, în timp ce Bruxelles-ul se zbate încă să obțină o întrevedere oficială între Ursula von der Leyen și liderul de la Casa Albă.
Expertul în securitate și relații internaționale, Claudiu Degeratu, mulți ani șeful secţiei de Apărare din cadrul Delegaţiei Permanente a României la NATO, de la Bruxelles, nuanțează, în analiza sa pentru „Adevărul”. În opinia sa, Marea Britanie joacă un dublu rol. Participă la inițiative europene doar în măsura în care acestea coincid cu obiectivele sale strategice și critică SUA, dar rămâne fidelă relației speciale cu aceasta.
„Marea Britanie a dat semnale de la început, încă de la venirea administrației Trump, că dorește să rezolve cât mai repede partea de acord comercial. Britanicii și-au asumat de la început anumite implicații economice, pentru că au alte obiective strategice față de europeni”, susține Degeratu.
Europenii privesc acum cu invidie spre Londra și par blocați în relația cu administrația de la Washington. „Restul țărilor europene stau în continuare în expectativă și chiar pe poziții destul de ostile față de direcția administrației Trump”, spune expertul.
Totuși, el nu percepe gestul Londrei ca pe o trădare. Britanicii nu fac decât să-și urmeze pas cu pas anumite obiective și să-și urmărească interesele. Iar uneori interesele lor sunt comune cu cele ale Uniunii Europene, dar în multe cazuri ele se despart.
„Acum, după Brexit, nu văd ce alte așteptări să avem de la Marea Britanie în relație cu europenii. Chiar dacă au tot curs informații cu privire la o anumită reapropiere între Marea Britanie și Bruxelles. Da, anumite tabele, anumiți centri de gândire, anumiți experți și-au dorit și își doresc asta. Dar lucrurile nu stau chiar așa și nu înseamnă că chiar avem o apropiere. Dimpotriva, nu există o apropiere”, mai spune el.
Coaliția de voință – solidaritate sau manevră de PR?
Inițiativa franco-britanică de constituire a unei forțe europene de intervenție în sprijinul Ucrainei, așa numita coaliție a voinței, a fost, în aparență, o dovadă de solidaritate. Însă dincolo de retorică, realitatea a fost alta. Londra a oscilat între angajamente ferme și rezerve evidente. De la promisiunea a 100.000 de militari, s-a ajuns repede la fel de fel de speculații privind un număr mult mai mic sau chiar la ideea că trupele vor fi doar staționate în diverse baze, nu în Ucraina, fără un plan concret de acțiune. Așa s-a ajuns să se vorbească despre „câteva mii de militari”, deși au existat scenarii în care Parisul și Londra vorbeau și de 250.000.
În mare măsură, chiar și constituirea acestei coaliții a fost mai degrabă un joc diplomatic al Marii Britanii și Franței pentru a păstra canale deschise cu Washingtonul, consideră Claudiu Degeratu. Asta în condițiile în care Parisul și Londra nu au vrut ca Uniunea Europeană să rămână fără voce în dialogul cu americanii pe tema Ucrainei.
În ceea ce privește Ucraina, britanicii nu au furnizat angajamente concrete privind trimiterea de trupe terestre. În ciuda declarațiilor inițiale, înalți oficiali de la Londra au lăsat să se înțeleagă că nu vor participa direct la o eventuală intervenție militară. În paralel, Parisul a încercat să forțeze deschiderea unui dialog strategic cu SUA, dar cu puțin succes. Nu întâmplător, deși se vorbește de atâta timp despre trimiterea unor trupe europene în Ucraina, deocamdată nu se știe sub ce steag, comandă și cu ce obiectiv exact ar urma să fie trimise, așa cum nu se știe cine va suporta costurile uriașe sau cum se va ajunge la un acord între Ucraina și Rusia.
Perfidul Albion
„Marea Britanie merge pe acest concept de coaliție de voință, de alianțe ad hoc care satisfac niște obiective punctuale. Dar o schimbare strategică de apropiere majoră față de europeni nu va fi și nu este luată foarte mult în calcul. Nu, dimpotriva, britanicii sunt foarte pragmatici, au nevoie de această coaliție, au jucat această carte a coaliției de voință pentru Ucraina doar ca să-și mențină un anumit canal de comunicare, pentru a nu lăsa Franța să discute singură cu Washingtonul pe tema asta. Administrația Trump, la rândul ei, voia ca europenii să nu fie singurii care să ceară negocieri cu americanii, ci să fie și britanicii, care sunt și ei pragmatici și întotdeauna vor fi în barca americanilor. Așa că eu nu văd o trădare în faptul că britanicii sunt mai apropiați de americani, în continuare”, explică Degeratu.
Practic, britanicii au înțeles că nu pot avea o relație privilegiată atât cu Uniunea European, cât și cu SUA. Și au ales, iar alegerea lor a fost axată pe interesul național și pe alianța strategică transatlantică.
„Această coaliție nu este o garanție a apropierii britanicilor de europeni. Este doar o platformă temporară, folosită pentru obiective punctuale”, rezumă el.
Nici pe viitor nu se întrevede o reapropiere în termenii optimiști în care unii analiști s-au grăbit să vorbească despre Marea Britanie și Uniunea Europeană.
„Odată ce Marea Britanie a ales Brexit, nu are niciun fel de interes să refacă, eu știu, un anumit statut, anumite legături cu Uniunea Europeană. Adică multă lume s-a grăbit în speranța că această coaliție de voință înseamnă, de fapt, o apropiere europeană de britanici, dar nu e vorba de asta. Cel puțin eu nu interpretez așa chestiunea asta. E o agenda britanică, mă rog, bine prezentată, bine împachetată, pentru public, frumos promovată, diplomatic, dar și-au atins propriile obiective. N-a adus și nu va aduce niciun plus Uniunii Europene, această, să zicem, strategie britanică. Dovadă e că, ați văzut, a avut oscilații. La început se spunea de 250.000, 100.000 de soldați trimiși în Ucraina, după care Londra a ieșit și a spus că vor fi poate 30.000. Și apoi iar, a ieșit premierul Starmer și a zis că sunt mari probleme cu constituirea forțelor și că, de fapt, s-ar putea să nici nu fie chiar o forță terestră. A fost un joc, mă rog, situația a fost exploatată de către Londra”, consideră Degeratu.
Și Parisul își urmărește propria agendă separat de Bruxelles
De asemenea, Parisul ar avea interese asemănătoare, spune Claudiu Degeratu, iar această coaliție a fost văzută de Macron ca o modalitate de a ține în joc Statele Unite ale Americii.
„Și Parisul la fel, a avut o anumită agendă. Pentru că a fost singura modalitate prin care francezii, la fel ca și britanicii și-au asigurat un canal de comunicare cu Washingtonul în perioada asta destul de frământată, în incertitudinea față de Ucraina. În acest fel și Franța și-a bifat propriile obiective foarte bine. Ambele țări și-au văzut atins obiectivul în sensul în care Trump a vorbit doar cu Parisul și cu Londra pe tema asta. Deci cele două țări și-au promovat obiectivele de interes național. Așa că nu este cazul să ne facem foarte multe iluzii”, punctează Claudiu Degeratu.
În acest context, Uniunea Europeană pare prinsă într-un joc de așteptare, lipsit de rezultate concrete. Bruxelles-ul nu a reușit nici până acum să stabilească un contact oficial de nivel înalt cu liderii americani, ceea ce slăbește poziția Europei în raport cu Washingtonul. Iar Londra nu are niciun interes să ajute Uniunea Europeană să își întărească poziția în fața SUA.
Pentru Uniunea Europeană, această realitate ar trebui să fie un semnal de alarmă. Fără o strategie unitară, fără coerență politică și fără capacitatea de a construi alianțe externe solide, Uniunea Europeană riscă să devină tot mai irelevantă în jocul geopolitic global.
Se încarcă comentariile...
