Exclusiv E timpul pentru o împăcare istorică? Cât de aproape de reconciliere sunt SUA și Uniunea Europeană

0
0
Publicat:

SUA și UE sunt aliate și acest lucru nu se va schimba niciodată, susține expertul în securitate militară Hari Bucur Marcu. El explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, cum ar trebui interpretate declarațiile lui JD Vance, dar mai ales în ce măsură relațiile dinte SUA și Uniunea Europeană ar putea să revină la normal, după o perioadă de răcire.

Donald Trump și JD Vance. FOTO: X
Donald Trump și JD Vance. FOTO: X

Declarațiile recente ale vicepreședintelui american JD Vance au produs rumoare la nivel global și au stârnit dezbateri intense cu privire la viitorul relațiilor dintre Statele Unite și Uniunea Europeană. Deși cunoscut pentru criticile sale dure la adresa politicilor europene, Vance a adoptat, într-un discurs susținut miercuri la Washington, o poziție conciliantă față de partenerii de pe Bătrânul Continent: „Țara noastră și Europa sunt în aceeași echipă”, a afirmat oficialul american, adăugând că este „ridicol” să se creadă că o ruptură transatlantică este posibilă.

„Încă cred că această alianță europeană este foarte importantă, dar cred că, pentru ca ea să fie importantă și pentru ca noi să fim prieteni adevărați unii cu alții – și cred că suntem prieteni foarte adevărați – trebuie să discutăm despre marile întrebări”, a mai spus Vance, la reuniunea liderilor de la München, desfășurată miercuri.

Această declarație vine la scurt timp după ce același Vance formulase critici tranșante față de abordarea europeană în mai multe chestiuni globale, de la cheltuielile militare reduse ale statelor membre ale Uniunii Europene, până la promovarea ideologiilor progresiste considerate de unii lideri conservatori americani ca fiind incompatibile cu valorile tradiționale ale societății americane.

Mesajul împăciuitor transmis de JD Vance Europei a fost dublat de un mesaj mai dur transmis Rusiei. „Rusia nu se poate aștepta să primească teritorii pe care nici măcar nu le-a cucerit încă”, a spus el într-un interviu pentru Fox News, criticând vehement Moscova.

SUA și UE, între woke și conservatorism

Expertul în securitate Hari Bucur Marcu explică, în analiza sa pentru „Adevărul”, cum ar trebui interpretate declarațiile lui JD Vance, dar mai ales în ce măsură relațiile dinte SUA și UE ar putea să revină la normal, după o perioadă de răcire.

Pentru a descifra semnificația profundă a acestor declarații, este necesară o contextualizare geopolitică, ideologică și strategică a relațiilor SUA-UE, cu accent pe diferențele de percepție asupra unor valori și priorități esențiale, dar și pe fundalul schimbărilor de paradigmă politică de pe ambele maluri ale Atlanticului, crede expertul.

O alianță testată de timp, dar tensionată de ideologie

Alianța dintre Statele Unite și Europa a fost una dintre cele mai stabile și durabile din istoria modernă și părea indestructibilă. Cu toate acestea, în ultimele două decenii au existat câteva episoade în care relațiile transatlantice s-au răcit, culminând cu cea de acum, care coincide cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Unul dintre punctele majore de fricțiune între cele două maluri ale Atlanticului este, fără îndoială, conflictul ideologic.

Hari Bucur Marcu consideră că europenii au grelit în momentul în care luat fățiș partea Partidului Democrat în confruntarea cu republicanii lui Trump, iar în același timp și-au însușit ideile promovate de stânga americană. Așa s-a ajuns să apară o serie de tensiuni între noua administrație de la Washington și Bruxelles.

Ce îi deranjează pe Trump și JD Vance la europeni

„Europa ține cu democrații americani. Trump și JD Vance nu pot să nu vadă cum în Europa toate ideile rivalilor democrați sunt amplificate și sunt susținute, în condițiile în care în America ele sunt deja privite ca o etapă încheiată din istoria țării, în care s-a încercat un experiment, chiar o revoluție. Să-i spunem un experiment din acesta socialist în America, însă care prin alegera lui Trump este negat. Deci majoritatea americanilor nu vor să meargă  pe această linie, care este o direcție după care se ghidează în mare măsură europeni. E o linie izvorâtă dintr-o ideologie woke, este o ideologie neomarxistă până la urmă, în care drepturile colective sunt mai importante decât drepturile individuale”, este opinia lui Hari Bucur Marcu.

Totuși, dacă JD Vance a criticat deseori ceea ce consideră a fi deriva neomarxistă a Europei, ilustrată prin promovarea ideologiei woke, acum el a transmis un mesaj ferm în care reafirmă decizia Americii de a continua să facă parte din NATO și de a fi aliata Europei.

„Europa susține idei care, în America, sunt privite ca experimente eșuate. Trump a fost ales pentru a opri această revoluție ideologică”, mai spune expertul.

Un alt punct major de tensiune este legat de cheltuielile militare și responsabilitatea strategică. SUA au susținut financiar și logistic NATO încă de la înființare, iar administrația Trump, urmată de apropiații săi precum JD Vance, a cerut constant Europei să contribuie echitabil la bugetul apărării comune. Chiar și așa, spune Hari Bucur Marcu, Washington a ales să mențină umbrela sa de securitate asupra unei Europe care investește insuficient în propria apărare.

„Fără America, Europa nu poate să existe din punct de vedere strategic. Dar SUA nu pot continua să suporte singure acest cost,” subliniază Marcu.

De altfel, în discursul său, JD Vance a reiterat această idee: cooperarea trebuie să fie reciproc avantajoasă, iar prietenia sinceră implică și sinceritate în reproșuri. „Nu ne-am schimbat opiniile, dar suntem prieteni adevărați. Prietenii discută inclusiv despre lucrurile care nu le convin,” a mai declarat vicepreședintele american.

Rusia, Ucraina și testul realpolitik-ului

Poate cel mai delicat aspect al acestei dinamici transatlantice este atitudinea față de Rusia și de războiul din Ucraina. Criticii europeni ai administrației Trump au acuzat de-a lungul anilor o anumită indulgență față de Kremlin, interpretată uneori ca simpatie mascată sau chiar complicitate. Totuși, faptele din teren contrazic acest narativ.

Trump este cel care a înarmat Ucraina cu rachete antitanc Javelin și echipamente defensive reale,” reamintește Marcu. „Administrația Obama trimisese pături și echipamente neletale. Fără sprijinul lui Trump, Ucraina nu ar fi reușit să reziste în primele luni ale invaziei ruse”, adaugă expertul.

Hari Bucur Marcu. FOTO: Adevărul
Hari Bucur Marcu. FOTO: Adevărul

De asemenea, JD Vance, deși considerat mai puțin vocal în susținerea Kievului decât democrații, a evitat până acum să adopte o poziție pro-rusă. Dimpotrivă, recent, el a afirmat că „Rusia are condiții care nu pot fi acceptate”. De fapt, spune Hari Bucur Marcu, nici Trump și nici JD Vance nu au fost niciun moment prietenoși cu Rusia, așa cum a încercat să acrediteze ideea presa apropiată democraților și presa europeană. 

„Trump a spus că vrea pace în Ucraina. În aceste condiții, ar fi fost culmea să-l cheme pe Putin la negocieri printre înjurături și insulte. Diplomația are totuși niște reguli, iar logica ne arată că Trump departe de a fi prietenos cu Putin sau departe de a fi de partea lui, nu poate să-l facă în continuu criminal și dictator, așa cum a făcut Biden. Ca să discuți cu un om, trebuie să i te adresezi normal, nu să-l insulți. Asta nu înseamnă că Trump i-a făcut vreo concesie”, punctează expertul.

Spre o nouă înțelegere transatlantică

Pe de altă parte, Hari Bucur Marcu consideră că declarațiile lui JD Vance nu trebuie interpretate ca o renunțare la criticile aduse Europei, ci ca un apel la o maturizare a dialogului transatlantic și ca o mână întinsă europenilor. Nu este prima dată când liderii americani conservatori critică deschis Europa, dar este poate una dintre puținele dăți când, în același discurs, se face apel la prietenie și unitate.

Această poziție echilibrată reflectă o recunoaștere a realității geopolitice: în ciuda divergențelor ideologice, SUA și Europa au nevoie una de alta. Pe fondul amenințării rusești, al instabilității globale și al ascensiunii Chinei, lumea occidentală nu-și poate permite luxul dezbinării.

„Este timpul ca SUA și Uniunea Europeană să colaboreze,” concluzionează Marcu. „Personal nu consider că SUA și Uniunea Europeană s-au îndepărtat una de alta, deși probleme existăDar această relație trebuie să fie de ambele părți sinceră și pragmatică. Nu ne mai putem permite alianțe artificiale, ci doar parteneriate reale. Dacă America este condusă de Trump, înseamnă că europenii vor trebui să găsească cu cale de cooperare cu Trump, în condițiile în care Trump, și prin Vance, și direct, cam asta spun. Ei spun acum că sunte în continuare cu Europa. Și tot americanii spun că sunt conștiinți că au o responsabilitate istorică privind și bunăstarea și mai ales securitatea Europei. Deci, acesta este mesajul pe care l-a dat Vance și la întâlnirea conferinței de securitate în New Hill, la Washington. Și în următoarea intervenție a dat și niște interviuri. Deci sunt mai multe ieșiri publice ale lui Vance în care spune exact același lucru”, încheie Hari Bucur Marcu.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite