Viitorul educaţiei online: cursuri video gratuite predate de profesori străini
0Aproape 700.000 de studenţi din toată lumea au participat la 43 de cursuri gratuite, predate online de profesori de la 16 universităţi cunoscute la nivel internaţional, cum ar fi Princeton, Stanford, Michigan sau Universitatea din Toronto, în ultimul an, relatează New York Times.
Cei care vor să înveţe liber, din pasiune şi fără examene, despre IT, matematică, inginerie, biologie, economie sau ştiinţele naturii au la dispoziţie o platformă ce oferă cursuri video online - Coursera, creată de o companie americană fondată de doi absolvenţi de Stanford, în colaborare cu 16 universităţi internaţionale, relatează New York Times (NYT).
Din toamnă, platforma va oferi peste 100 de cursuri, care vor acoperi şi domenii precum medicină, poezie şi istorie, ce ar urma să atragă milioane de studenţi şi adulţi din toată lumea.
Există universităţi participante la proiect care au anunţat deja că vor să le ofere şi credite studenţilor, nu doar un certificat şi o notă, pentru ca aceste cursuri să fie atestate.
Despre algoritmi, cu profesorii Robert Sedgewick şi Kevin Wayne de la Universitatea Princeton:
Într-un an, de când a fost lansat proiectul, 680.000 de studenţi au fost înregistraţi la 43 de cursuri susţinute de profesori de la primele universităţi afiliate: Michigan, Princeton, Stanford şi Universitatea din Pennsylvania, susţin reprezentanţii Coursera. Iar două treimi sunt studenţi din afara SUA.
Cursurile online de acest tip, considerate „parte a unei schimbări seismice în educaţia online ce remodelează învăţământul superior”, ar fi utile în special „persoanelor între 22 şi 102 ani, studenţilor internaţionali şi pensionarilor inteligenţi”, susţine Scott E. Page, profesor la Michigan, citat de NYT.
Deşi acum sunt gratuite, ele vor trebui să devină profitabile la un momen dat, fie prin taxarea studenţilor odată cu oferirea de atestate pe baza creditelor, fie prin comisioane cerute companiilor de recrutare pentru a avea acces la cei mai buni studenţi.
Acest tip de training a devenit cunoscut în masă abia anul trecut, după popularizarea cursului online gratuit de inteligenţă artificială organizat de Universitatea Stanford, care a atras 160.000 de studenţi din 190 de ţări.