VIDEO Materiale didactice SF pentru România la Târgul Educaţional 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tablele tactile, fascinaţia de la târgul de anul trecut   FOTO: Adevărul
Tablele tactile, fascinaţia de la târgul de anul trecut   FOTO: Adevărul

Ediţia de anul acesta a Târgului Educaţional Bucureşti (TEB) a adus în faţa dascălilor, a părinţilor şi a elevilor tehnologii de ultimă oră, care şi-ar găsi bine locul într-o clasă inteligentă, dacă nu ar fi o raritate în peisajul educaţional actual din România.

Ediţia cu numărul 10 a Târgului Educaţional Bucureşti (TEB) are loc anul acesta în perioada 22-24 octombrie 2014, la World Trade Center Bucureşti. 

Pe lângă conferinţele şi prezentările de produse didactice, cei interesaţi de tot ce e nou în materie de predare pot vedea tehnologii menite să revoluţioneze o oră la clasă. Asta dacă ar fi bani şi şcoli unde să poată fi implementate. 

Târgul impresionează an de an cu expoziţia de mijloace şi materiale didactice, table interactive, softuri educaţionale, oferte pentru profesori, directori, de la preşcolar la universitar, dar şi pentru părinţi.

Ce pot vedea vizitatorii:

- materiale didactice ( proiectoare, table interactive, tablete grafice )
- mulaje, hărţi, table şcolare clasice, aparatură de laborator (chimie, fizică, biologie, geografie )
- soft educaţional ( soft de matematică pentru profesori, soft de matematică pentru elevi, cursuri interactive de biologie, geografie, istorie, chimie sau fizică )
- mobilier şcolar ( modele noi de bănci şi catedre, dotări săli de sport )
- carte educaţională ( manuale, dicţionare, literatură universală )
- oferte educaţionale ( tabere şcolare, programe educaţionale ).

Profesorii prezenţi la eveniment în primele zile au spus însă că toate aceste noutăţi depăşesc posibilităţile şi realităţile din şcolile româneşti, potrivit Digi24. 

„Avem o tablă albă, căreia i-am ataşat un digitizor interactiv şi am transformat-o în una interactivă, cu un set de instrumente potrivite pentru orice tip de învăţământ, fie markere standard, fie inteligente, care fac corecţii ale obiectelor geometrice”, a spus Dănuţ Eremenco, reprezentantul unei firme care produce materiale didactice, citat de postul TV.

Tablete şi touch screen în 2013

Zeci de elevi de gimnaziu şi de liceu au vizitat anul trecut Târgul Educaţional din Bucureşti 2013, unde au avut ocazia să testeze şi să se joace cu cele mai noi gadget-uri şi invenţii realizate special pentru sălile de clasă ”inteligente”.

Au putut vedea de la tablete electronice pe post de caiet, la monitoare cu touch screen (ecran tactil) în loc de tradiţionalele table negre şi până la tot felul de obiecte cu ajutorul cărora profesorii de fizică, biologie sau chimie pot să exemplifice într-un mod interactiv şi demonstrativ lecţiile.


Pe aceeaşi temă:

FOTO Invenţiile interactive de la Târgul Educaţional Bucureşti 2013: table magnetice şi table cu ecran tactil

Studiu UE: Cât de digitalizată ar trebui să fie şcoala până în 2019: de la tablete şi telefoane, la lecţii în laboratoare virtuale

ANALIZĂ Cum vor fi digitalizaţi primii doi ani de şcoală, începând din 2014

VIDEO REPORTAJ Cum arată o oră predată după manualul digital

FOTO Ministrul Remus Pricopie taie panglici la o şcoală finanţată de alţii

VIDEO Cum funcţionează platforma digitală pentru prima clasă „inteligentă“ şi cum poate îmbunătăţi educaţia

Liceul Kretzulescu. Cum se învaţă în prima clasă „inteligentă“ din România. „Cursurile sunt ca un teambuilding”

Prima clasă digitală din România a fost inaugurată la liceul „Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti

FOTO Samsung porneşte proiectul clasei „inteligente“ la „Nicolae Kretzulescu“, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite