Un elev român eminent, premiat la un concurs mondial de aritmetică mentală. A primit și Golden Buzz la „Românii au talent”

0
Publicat:

La 10 ani, Theodor Marcu, un elev eminent din București, iubește numerele încă de când era la grădiniță și are performanțe excepționale la concursurile internaționale de aritmetică mentală, uimind lumea cu mintea sa strălucită.

Theodor Marcu, un copil cu o minte strălucită FOTO arhiva personală
Theodor Marcu, un copil cu o minte strălucită FOTO arhiva personală

În perioada 7-8 mai, în Dubai a avut loc Olimpiada Mondială de Aritmetică Mentală, la care au participat 560 de copii din 19 țări. Evenimentul a fost organizat de către World Association of Mental Arithmetic Schools «WAMAS», o rețea ce reunește peste 170 de centre educaționale de pe tot globul și are aproximativ 16.000 de elevi înscriși.

Iar Theodor Marcu s-a calificat la acest concurs internațional special, obținând Diploma de Onoare și titlul de Campion. Este încă un trofeu important ce se adaugă la numeroasele premii internaționale obținute de Theodor în ultimii ani. Mama sa este cercetător, iar tatăl său este profesor universitar.

În 2020, Theodor a uimit juriul de la „Românii au talent” cu calculele sale mentale, primind Golden Buzz de la Andi Moisescu și ajungând direct în semifinale.

Aritmetica mentală este o artă uimitoare de a efectua calcule matematice complexe folosind doar capacitatea mentală, fără a folosi un calculator.

Theodor este pregătit de cinci ani de Nomin Damdin, care este din Mongolia și în 2015 a fondat Nomin Jyuku, primul Centru de Educatie Japoneză din România, ce oferă copiilor o nouă metodă educațională, recunoscută la nivel mondial pentru efectele extraordinare în dezvoltarea creierului lor: metoda de Soroban și aritmetica mentală japoneză. Este trainer certificat de Federația Japoneză de Soroban din Japonia și unicul reprezentant al școlii japoneze de Soroban Houmei Jyuku, cu peste 70 de ani vechime în soroban.

Sorobanul este o numărătoare japoneză, un abac cu ajutorul căruia se pot efectua, cu viteză mare, diverse calcule matematice – adunare, scădere, înmulțire, împărțire și chiar operații mai complicate. Există două metode de calcul: soroban și aritmetica mentală. Dacă metoda soroban se referă la efectuarea calculelor pe această numărătoare japoneză, aritmetica mentală presupune efectuarea calculelor fără a folosi efectiv un soroban, ci doar imaginându-se unul.

„De foarte mic am iubit cifrele”

”La început a fost ca o joacă, din pasiune pentru numere, apoi mi-a plăcut atât de tare metoda japoneză de calcul și atmosfera de la centrul de aritmetică mentală, că am început să am o viteză tot mai mare și să parcurg unul după altul nivelurile de soroban. Mi-a plăcut atât de mult, încât exersam și acasă cu plăcere, așa că am progresat foarte rapid. În plus, când am participat la Românii au Talent în 2020 și am primit un Golden Buzz de la Andi Moisescu, am devenit un fel de vedetă la școală. Acest lucru m-a ambiționat să fiu și mai bun”, a declarat Theodor Marcu pentru ”Adevărul”.

Theodor participă la concursuri internaționale de calcul mental din 2020 și de fiecare dată s-a întors cu premii, cum ar fi Premiul I la International Online Abacus Olympiad în India (2020), premiul al II-lea la Olimpiada de aritmetică mentală din Republica Moldova (2022) sau Premiul I la International Intellectual Championship din Turcia (2023).

Theodor Marcu alături de Nomin Damdin, cea care l-a pregătit pentru competiție FOTO arhiva personală
Theodor Marcu alături de Nomin Damdin, cea care l-a pregătit pentru competiție FOTO arhiva personală

„De foarte mic am iubit cifrele și mi-a plăcut să mă joc cu ele, așa mi s-au potrivit de minune cursurile de Soroban. Am învățat formulele japoneze și faptul că pot face mai multe lucruri deodată îmi place și trezește uimirea tuturor oamenilor cu care mă întâlnesc. Nu le vine să creadă că eu pot calcula în minte în timp ce joc cu ei Jocul Sinonimelor, Fazan sau cânt la pian”, povestește Theodor.

Pentru copilul genial din București, aritmetica mentală este mai nostimă în comparație cu cea clasică.

„În exercițiile de aritmetică mentală pot vedea cum progresez, cum depășesc nivelurile de performanță, pentru că am o aplicație unde pot seta nivelul de complexitate al exercițiilor pe care le efectuez și viteza de lucru. Când am probleme mai complexe la școală, câștig mult timp pentru că nu pierd vremea cu a calcula unele sub altele. Fac totul în minte și am timp să mă gândesc mai mult la alte aspecte”, adaugă Theodor Marcu.

Nomin Damdin, profesoara lui Theodor: ”Este un copil foarte deștept”

„Adevărul” a stat de vorbă și cu Nomin Damdin, profesoara de aritmetică mentală a lui Theodor Marcu atât despre elevul său foarte inteligent, cât și despre creșterea interesului pentru metodele asiatice de calcul mental.

„Din 2015 până acum peste 10. 000 de copii au fost inițiați în metoda japoneză de calcul cu Soroban și mă bucur că am adus în România această metodă atât de populară în Asia. Metodele asiatice de calcul mental devin tot mai cunoscute în Occident pentru că dezvoltă creierul copiilor în mod spectaculos”, spune Nomin Damdin.

Legătura cu România a profesoarei Nomin Damdin din Mongolia a început cu bunicul său, când acesta a început să lucreze la Ambasada Mongoliei din București în anul 1968. Mama ei a terminat facultate de limbi romanice din București, iar sora sa cea mare a terminat ASE.

„Se povestea mult în familia mea despre România, așa că știam multe lucruri de dinainte de a veni și eu să studiez aici. Mi se spusese că oamenii sunt foarte sufletiști, că sunt aproape de copii și de părinți, așa cum sunt și mongolii. Nu a fost ușoară adaptarea, mai ales că nu cunoșteam limba română, dar am avut noroc de oameni foarte frumoși care m-au ajutat mereu și cu traducerea cursurilor și cu înțelegerea specificului cultural. Mi-am întemeiat o familie aici, vorbesc în limba română în familie și mă simt acasă în România”, rememorează Nomin Damdin.

Cursanții Nomin Jyuku sunt instruiți după metoda originală japoneză, exact cum se predă la ora actuală în Japonia.

„Folosim aceleași manuale și aceleași fișe pe care lucrează copiii din Japonia. Copiii primesc și teme scurte pentru acasă, pentru a fixa cunoștințele de la clasă. Cu cât exersează mai mult, cu atât progresul este mai rapid. Părinții ne povestesc încântați cum văd la copiii lor o viteză mai mare de a procesa informațiile și îmbunătățiri la toate rezultatele școlare. Theo este un copil foarte deștept care învață cu mare ușurință, ceea ce face ca antrenamentele cu el să fie foarte plăcute. În plus, are o cultură generală foarte bogată, multiple pasiuni și simt că învățăm amândoi din interacțiunea noastră”, mai precizează Nomin Damdin.

Japonezii, care sunt foarte mândri de metoda lor de calcul mental, au cercetat care sunt beneficiile și susțin că Sorobanul stimulează dezvoltarea emisferei cerebrale drepte, responsabile pentru imaginație, creativitate, intuiție etc., că cei care cunosc metoda își folosesc întreg creierul mai eficient și că folosirea metodei de calcul cu Soroban menține sănătatea creierului până la vârste înaintate. Acestea sunt și motivele pentru care încă se studiază această metodă de calcul în Japonia, una dintre cele mai avansate țări din punct de vedere tehnologic.

„Părinții ne întreabă adesea cum stimulează Sorobanul emisfera cerebrală dreaptă și ce legătură are imaginația cu matematica. Ei bine, în etapa de calcul mental, copiii proiectează în minte Sorobanul (abacul japonez) și mișcă în imaginar biluțele lui pentru efectua calculele. Un adult neinițiat nu poate face acest lucru, dar copiii pot, dacă învață metoda până la vârsta de 14 ani. Metoda este destinata copiilor cu vârsta între 5 și 14 ani, însă cu cât se începe mai devreme, cu atât rezultatele sunt mai spectaculoase”, explică Nomin Damdin.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite