Subiecte lejere la opţionale în cadrul simulărilor de Bac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sever Popa, profesor de Fizică, directorul Colegiului Naţional ”Mihai Viteazul” din Bucureşti: Nu are nicio scuză să nu facă grila şi asta înseamnă o treime din notă, adică 4  Foto: facebook/ciprian olteanu
Sever Popa, profesor de Fizică, directorul Colegiului Naţional ”Mihai Viteazul” din Bucureşti: Nu are nicio scuză să nu facă grila şi asta înseamnă o treime din notă, adică 4  Foto: facebook/ciprian olteanu

Elevii din ultima clasă de liceu au avut ieri de susţinut simulările la opţionalele de Bac. Cel puţin la două dintre acestea, respectiv Fizică şi Geografie, subiectele au fost apreciate de profesori ca fiind accesibile, fără capcane.

La Fizică, elevii au avut de ales două din patru arii tematice ale disciplinei, fiecare arie cu trei subpuncte punctate egal, spre deosebire de Biologie şi Chimie unde se înscrie cu un anumit tip de programă.  ”Mie mi se pare că subiectele nu sunt mai dificile decât ce s-a dat ca modele de subiecte sau comparativ cu ce s-a dat în ceilalţi ani. Sunt suficiente puncte uşor de marcat să zicem aşa, încât, în funcţie de nivelul de cunoştinţe, sigur în condiţiile în care trebuie făcută o ierahie a elevilor. Adică nu sunt toate subiectele foarte simple şi nici foarte complicate”, a subliniat Sever Popa, profesor de Fizică, directorul Colegiului Naţional ”Mihai Viteazul” din Bucureşti. 

   

document-2021-03-24-24687155-0-barem-simulare-bac-2021-fizica-profil-tehnologic by Web Adevarul on Scribd

Rezolvarea grilei asigură nota 4 

Specialistul mai spune că, un copil care s-a pregătit singur la această materie poate să ia notă de trecere. ”Nu are nicio scuză să nu facă grila şi asta înseamnă o treime din notă, adică 4. Iar la celelalte subiecte sunt şi nişte puncte foarte uşoare. De exemplu: la termodinamică i se cere să scrie ecuaţia de stare din care să calculeze numărul de molecule. Are toate datele acolo. 

Deci, pur şi simplu scrie o formulă şi  scoate din formulă un element. Şi aşa mai departe”, a detaliat profesorul de Fizică. Subiectele date – mecanică, termodinamică, electricitate - sunt din materia studiată în clasele a IX-a şi a X-a, mai spune Sever Popa. ”Mai puţin optica, dar foarte puţini candidaţi la Bac o aleg. Doar cei care vor să dea examen la Medicină. Deci, materia a fost parcursă cu prezenţă fizică în condiţii normale. Nu este de picat acest examen. Nu pot să garantez că vor lua toţi elevii nota 10, dar tocmai asta e ideea unui examen. Pe undeva este normal ca la aceste testări să se dea un pic mai dificil ca să forţeze testarea. Oricum, ar fi greşit să se dea uşor la simulare şi greu la examen. Ideal e să se dea pe nivel de dificultate comparabil”, conchide profesorul. 

Orice elev cu pregătire modestă poate lua 7 

Nici la Geografie subiectele rezolvarea subiectelor n-ar trebui să pună probleme elevilor, este de părere Ioan Mărculeţ, profesor la Colegiul Naţional ”I.L.Caragiale” din Bucureşti. Cu atât mai mult cu cât elevii nu au de pregătit decât materia clasei a XII-a. ”Nu este nimic spectaculos, în sensul că modelele de subiecte sunt aceleaşi cu cele din anii anteriori. Cerinţele sunt în conformitate cu programa şcolară, iar nivelul de dificultate este unul mediu. Oricare elev care a fost puţin atent la clasă, cu o pregătire modestă, poate obţine nota 7. Un profesor la clasă ar fi trebuit să parcurgă materia până în acest moment, chiar dacă şcoala a fost în online o perioadă de timp”, apreciază profesorul de Geografie. 

Unele întrebări sunt chiar banale: să numeşti patru resurse ale subsolului din Rusia. ”Păi ce nu are Rusia în subsol! Sau de ce densitatea populaţiei este redusă în Peninsula Scandinavia? Sunt condiţii de mediu nefavorabile, climat subpolar. Sau să facă comparaţii între două ţări cu climate total diferite. Şi atunci? Ce problemă să fie?”, conchide specialistul. 

Joi, 25 martie, va avea loc simularea probei la Limba şi literatura maternă

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite