REPORTAJ Cum a fost prima zi de şcoală în Ferentari? Profesorii care vor să revoluţioneze educaţia în zonele sărace
0
Mai mulţi tineri renunţă anual la joburile lor pentru a deveni profesori sau învăţători în cele mai defavorizate zone ale ţării. „Weekend Adevărul“ a vorbit cu câţiva dintre cei 40 de dascăli care fac parte din a treia generaţie a programul Teach for Romania. Ce îşi propune proiectul? Care sunt rezultatele după doi ani de la înfiinţarea lui în România? Reuşeşte modelul să transforme vieţile copiilor în zonele guvernate de neajunsuri?
E 12 septembrie, dar zăpuşeala din Capitală, care se simte încă de la primele ore, ne întoarce undeva în mijlocul verii, în plină vacanţă. Toamna pare departe. Ne trezesc brusc din visare coşmarul claxoanelor gălăgioase ale maşinilor parcă înmulţite peste noapte, blocate în intersecţii, şi strigătele pitoreşti ale bătrânelor care te-ntâmpină pe la colţuri cu flori de toamnă. E prima zi de şcoală şi atmosfera e încinsă mai ales pe trotuare, unde grupuri de prichindei cu ghiozdanele trăgându-i de spate înaintează grăbiţi spre festivitatea de început de an şcolar. Mai e puţin şi se sună!
La Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Capitală are să ajungă în curând ministrul Educaţiei şi preşedintele României, premierul va fi prezent la un liceu din Feteşti şi, în fine, cam toţi primarii, unii cocoţaţi pe mese ca să fie văzuţi mai bine, vor rosti, în cinstea noului an, discursuri solemne în şcolile bune din sector şi vor îndemna elevii să fie silitori. La periferie, cei mici se vor uita speriaţi la poliţiştii de proximitate.
Am ocolit aerul încântător al centrului şi am mers ţintă spre marginea oraşului, la deschiderea câtorva şcoli din Ferentari – conform unui studiu, considerat cel mai temut cartier din Bucureşti. Nu din curaj, din dublă curiozitate. În ciuda imaginii şi istoriei locului, mai mulţi profesori, voluntari şi ONG-işti se luptă ca să-i învăţe şi să-i ţină la şcoală pe copiii din zonele defavorizate. Mai mult, câţiva tineri, dornici să contribuie la transformarea educaţiei, renunţă la joburile în mulţinaţionale pentru a deveni învăţători şi profesori tocmai în şcolile de stat pe care alţi educatori nu şi le doresc. Nu mulţi se înghesuie să predea în Ferentari. Ei fac parte din programul Teach for Romania şi, pentru câţiva, azi e din nou prima zi de şcoală. Cum se vede ea – de data asta – din spatele catedrei?
Cercetătoarea din Prelungirea Ferentari
La Şcoala Gimnazială 136 din Prelungirea Ferentari, o femeie de etnie romă trage după ea două fete şi un băiat. Caută de zor clasa Oanei. Cel mai mic dintre copii, Mario, începe azi şcoala – e în clasa 0. Intră timid în camera de la etajul II şi, îndemnat de mamă – „Cum spui?“ –, îngână un „Sărut-mâna“ şi întinde spre „doamna“ un buchet de flori cât el de mare. „Aoleu, doamnă, am întârziat, că a trebuit să le duc şi pe fete la celelalte clase. Renata e în clasa I, Bianca într-a IV-a şi acum am lăsat-o pe-a mijlocie, la a II-a. Sunt mulţi, ce să fac“, se scuză femeia, o doamnă mărunţică, mândră de odraslele ei.
Toţi cei trei fraţi sunt fericiţi că a început şcoala. Îşi ţin la piept cărţile primite şi se mândresc cu nişte şepci de la Poliţia Română iscălite cu un îndemn ritmat: „Fii inteligent, nu fi violent!“. Copiii ştiu deja ce vor să devină când vor fi mari şi, ascultându-le visurile, pare că idealurile nu se modifică niciodată când eşti copil. Mario vrea să fie poliţist, iar Renata, care are două codiţe prinse cu pampoane pe cap, îşi doreşte să fie doctoriţă. „Dar tu, Bianca?“ „Să fac carieră!“, spune hotărâtă şi, la fel ca fratele ei, i-ar plăcea să lucreze la Poliţie, „ca să prindă infractorii din cartier“. Mică, dar ştie ea ceva.
Graffiti-ul de la şcoala 136 e făcut de elevi şi de copiii de la Clubul de Educaţie Alternativă Foto: Anca Vancu
Oana face parte din a treia generaţie de profesori Teach for Romania, are 27 de ani, şi acesta este primul ei an ca învăţătoare pentru 27 de copii. Înainte de a se hotărî să intre în sistem, a lucrat ca trainer şi coordonator la Clubul de Educaţie Alternativă (CEA), un program al ONG-ului Policy Center for Roma and Minorities, care desfăşoară, de şase ani, numeroase activităţi de educaţie formală şi non-formală în comunitatea renumită pentru consumul şi traficul de droguri. ONG-ul a fost înfiinţat de Valeriu Nicolae, fost secretar de stat în Ministerul Muncii, pe care toată lumea din zonă îl ştie ca „domnu’ Valeriu“. Sediul e într-o clasă la etajul trei al şcolii şi e printre cele mai importante puncte de sprijin pentru copiii nevoiaşi care trăiesc în ghetourile de pe rău-famata Aleea Livezilor.
Oana a vrut să devină învăţător pentru că, după trei ani la CEA, şi-a dorit să înţeleagă mai bine rădăcinile sistemului de învăţământ pentru a-i ajuta mai lesne pe copiii din comunitate. „Am vrut să fiu efectiv pe teren, ca un cercetător. Iar Teach for Romania a fost programul potrivit ca să intru în sistem“, spune Oana pentru „Weekend Adevărul“. Abia apoi, crede ea, va fi mai îndreptăţită să combată, cu strategii, catastrofele care se agravează de la un an la altul în sistemul educaţional. Statisticile vorbesc de la sine: avem una dintre cele mai mari rate ale abandonului şcolar din Europa –18% –, care e şi principala problemă într-o zonă vulnerabilă cum e Ferentariul.
Pentru prima şedinţă, am pregătit o fişă pentru părinţi unde să completeze care sunt curiozităţile şi interesele copiilor. Mi-ar plăcea ca, pe lângă faptul că vor învăţa să scrie şi să citească, copiii să ştie că pot afla orice informaţie dacă o caută. Să fie ca nişte exploratori.
Spaimele primei zile de şcoală
În liceu, Oana oferea meditaţii de limba engleză elevilor mai mici decât ea, apoi a lucrat o vreme ca voluntar la „Salvaţi Copiii“, astfel că mereu a fost înconjurată de chipuri vesele şi mici, care să-i dea permanent o stare pozitivă. În prima zi de şcoală, însă, a tremurat de emoţii în faţa clasei. „Vedeţi semnul acela de pe perete cu «Tărâmul exploratorilor»? Plănuiam să aşez literele în semicerc, dar mi-a tremurat aşa de tare mâna, încât le-am lipit, până la urmă, cum am putut. Am emoţii pentru că sunt responsabilă de 27 de copii destul de mici. Zilele trecute, după ce m-am gândit cum să organizez prima oră, m-am uitat la zeci de filmuleţe ale profesorilor din toată lumea despre prima zi de şcoală. Am dat peste o profesoară care povestea că un elev de-al ei şi-a prins limba în ascuţitoarea de creioane...“, povesteşte Oana puţin, foarte puţin amuzată. „Apoi, am renunţat să ficţionez totul şi să mă apuc, mai relaxată, de treabă.“
Oana îşi doreşte ca mesajul ei scris, chiar şi aşa, strâmb, de pe pereţi, să nu fie în zadar. „M-am gândit la exploratori pentru că vreau să ştie cât de important e să fie curioşi. Am pregătit o fişă şi pentru părinţi, unde să completeze care sunt curiozităţile şi interesele copiilor. Mi se pare frumos ca, pe lângă faptul că vor învăţa să scrie şi să citească, să ştie că pot afla orice informaţie dacă o caută“, explică Oana aşezată în prima bancă.
„Important e cu ce vor copiii să rămână“
Şi pentru Mihai Petrescu-Puica e primul an de Teach, învăţător şi el la şcoala 136, dar la clasa a IV-a. I-a plăcut prima zi de şcoală mai ales dintr-un motiv: „În ciuda prejudecăţilor care există despre această zonă şi despre neimplicarea părinţilor în educaţia copiilor, toţi copiii au venit azi însoţiţi de părinţi la deschiderea şcolii“, spune Mihai, care a studiat Silvicultura şi, prin anul IV de facultate, a început să cocheteze cu ideea de a fi profesor.
Mihai spune că l-au ajutat enorm cele şase săptămâni (patru teoretice, două practice) de pregătire în cadrul şcolii de mentorat la Teach for Romania înainte de oficialul 12 septembrie. O ucenicie fără de care acum ar fi fost speriat. Ce-şi doreşte să schimbe? Cu ce vrea să rămână elevii săi după aceşti ani? Are vreun obiectiv? E încă devreme pentru planuri măreţe, crede Mihai, dar rămâne optimist: „Cred că e mai important cu ce vor ei să rămână, mai degrabă decât cu ce vreau eu pentru ei. Ar fi periculos să-i duc într-o zonă ca să-mi completez eu lipsurile, când ar trebui să văd unde vor ei să ajungă şi cum pot eu să-i ajut“.
Cred că e mai important cu ce vor copiii să rămână din şcoală, mai degrabă decât cu ce vreau eu pentru ei. Ar fi periculos să-i duc într-o zonă ca să-mi completez lipsurile mele, când ar trebui să văd unde vor ei să ajungă şi cum pot eu să-i ajut. Mihai Petrescu-Puica Învăţător Teach for Romania
De pe holurile şcolii împrejmuite de pereţi pictaţi cu grafitti chiar de unii dintre elevi, ne atrag atenţia tropăiturile şi ţipetele copiilor, care vâjâie dintr-un capăt în altul, în timp ce părinţii discută între ei diverse nemulţumiri, clasice la începutul anului. „Vă rog eu să-l aşezaţi pe ‘ăl mic mai în faţă că nu prea dicleşte“, îi spune timid un bărbat învăţătoarei. „Da’ nu se putea să-i mutaţi în altă clasă? Că, uitaţi-vă la ei, sunt prea mici să urce trei etaje“, negociază două femei cu o doamnă învăţătoare, la ieşirea din clădire.
Un alt graffiti realizat de copiii de la Centrul de Educaţie Alternativă a fost pictat pe Transformatorul de pe Aleea Livezilor FOTO Anca Vancu
Ce-şi doresc elevii: „Să o duc mai bine. Să fiu bucătăreasă. Să nu se mai bată colegii“
Ferentari e o zonă de săraci şi îţi dai seama de asta imediat cum te-ai urcat în autobuzul 141, la Eroii Revoluţiei, după ce aştepţi minute bune în mijlocul unui puhoi de oameni. Sărăcia nu doar că se vede, după boarfele second-hand ale oamenilor, după feţele lor – bărbaţii sunt slabi, cu moace de amărâţi –, dar se şi simte. Miroase a sărăcie. E un parfum de detergenţi ieftini, de fum de sobă şi de camere înghesuite. Tot în autobuz, însă, auzi şi femei aranjate, cu mărgele roşii la gât, care discută despre cursurile de dans ale copiilor. Vezi copii cu telefoane inteligente, care au ghiozdane Disney sau ilustrate cu personaje din filmul Frozen, cum au „ceilalţi“. Cartierul e considerat sperietoarea supremă a Bucureştiului, dar mitul Ferentariului periculos se dizolvă, încet şi vizibil, în ultimii ani, prin iniţiative sociale şi cu îndrumarea unor profesori dedicaţi.
Cele mai cuminţi eleve din clasă nu stau în prima bancă FOTO Anca Vancu
În comunităţile sărace, educaţia nu e o cale uşoară, pentru că nu aduce niciodată rezultate peste noapte. Directoarea şcolii 136, Laura Verde, profesoară de limba română, lucrează cu copiii din cartier de mai bine de 14 ani şi spune că lucrurile pozitive au început să se vadă abia în ultimii ani. În traducere, asta înseamnă reducerea abandonului şcolar. Sau că, deşi unii copii au părinţi sau prieteni care acasă se droghează, acest lucru nu se întâmplă în şcoală. Sunt, printre elevi, copii amărâţi, care provin din familii monoparentale sau ale căror părinţi şi rude sunt în puşcărie. Însă mai presus de toate, mai sunt şi elevi studioşi premianţi la nivel naţional: în 2013, două eleve ale şcolii au luat locul I, respectiv menţiune, la olimpiada naţională de istoria şi tradiţiile romilor, precum şi alte premii la concursurile de limba română sau educaţie tehnologică. Una albă, una neagră, ca-n viaţă.
Democraţie la clasa a II-a A
„Ne dorim să avem o relaţie deschisă cu părinţii. Obiectivul nostru e să creăm o echipă între cadre didactice-părinte-copil. De aceea, facem tot ce e posibil ca să-i responsabilizăm şi pe părinţi, şi pe copii“, spune directoarea şcolii, care explică şi că există o colaborare strânsă între şcoală şi Poliţie, care face acţiuni de prevenire a consumului de droguri.
Situaţia e similară şi la câteva străzi de 136, unde, acoperită de blocuri înalte de zece etaje, se ridică, pe două nivele, şcoala 134. Anul acesta intră la cursuri peste 400 de elevi, dintre care aproximativ 135 primesc burse sociale, potrivit directorului şcolii, Mihail Sergiu. Provin din familii mari, cu remuneraţie mică, după buget, sau chiar deloc. Pe pereţii şcolii stau agăţate diplome ale celor mai buni sportivi ai şcolii, premiaţi la diverse concursuri. În clase, e un tărăboi care se aude de-afară – aşa se întâmplă de când lumea în recreaţie.
Sînziana Badea (foto) e învăţătoare la clasa a II-a A, o sală pe care o recunoşti după un soare mare şi zâmbitor pus pe uşă, menit să-i înveselească pe copii când ajung la ore. Pentru ea, e al doilea an de Teach for Romania şi este „doamna“ pentru 32 de copii. După un an cu copii care nu stau locului, care sunt extrem de curioşi, care plâng că şi-au pierdut un anumit creion colorat, care vorbesc întruna şi simultan, Sînziana a învăţat ce înseamnă cu adevărat să-ţi testezi limitele răbdării. „Anul trecut mi-a arătat cât de migăloasă este această meserie şi că, pe lângă faptul că uneori îţi poate răpi toată energia chiar şi în câteva minute, îţi dăruieşte pe măsură o satisfacţie nemaipomenită. Copiii sunt foarte creativi şi, când, la o oră, vreunul dintre ei îţi spune că s-a gândit serios şi şi-ar dori să fie Einstein, uiţi de toate grijile“, spune Sînziana.
Mama Sînzianei este profesoară de biologie de peste 30 de ani, iar discuţiile cu ea pe teme educaţionale au atras-o şi mai tare pe tânăra de 23 de ani spre această meserie. În plus, spune ea, mereu i-a plăcut şcoala. A absolvit Facultatea de Sociologie şi a lucrat puţin în cercetare la sate. A preferat ca, în locul masteratului, să devină voluntară chiar în primul an de Teach for Romania, când programul nici nu avea site, şi ulterior a făcut un internship de nouă luni în echipa de recrutare. Următorul pas l-a făcut firesc, fără să se împiedice de vreun obstacol, nici măcar cel al salariului.
Lecţia învăţată de la o fetiţă de 8 ani
„Am vrut să nu stau în spate şi să critic de la distanţă «Uite, în educaţie nu se întâmplă niciodată nimic bine», ci să acţionez, pur şi simplu, şi să-mi pun amprenta mea în educaţie“, spune Sînziana, care e de părere că în clasa ei „e democraţie“: „Pe copii i-am lăsat să fie mai liberi, dar am totuşi o fermitate blândă. Îşi aleg ei unele reguli, dar particip şi eu la asta. Există un fel de parteneriat între mine şi clasă“.
Tărâmul micilor exploratori de la clasa a II-a A, şcoala 134, unde se mai fac şi orele de sport FOTO Anca Vancu
E un parteneriat care, urmărit dintr-o bancă din fundul clasei, pare extenuant. E ca şi cum ai privi simultan la zeci de meciuri de tenis. Într-o parte, două colege de bancă discută aprins care dintre ele să scrie pe foaie, deşi ar trebui să lucreze în echipă, un altul flutură o mână pe sus, dar Sînziana trebuie să-i răspundă băiatului de pe rândul din mijloc care insistă să ştie dacă e bine cum a scris. Şi tot aşa, vreme de câteva minute bune, până când elevii completează pe nişte post-it-uri ce-şi doresc în clasa a II-a. Câteva doleanţe pe care promit în cor cu un „Daaaa“ lung să le îndeplinească: „Să ştiu toate materiile“, „Vreau să fim prieteni“, „Să mă înţeleg mai bine cu colegii“, „Să ştiu tot“, „Să nu se mai bată colegii“, „Să iau Foarte Bine“, „Să meargă bine“, „Să fiu premiantă“, „Îmi doresc să ştiu tabla înmulţirii“, „Să fiu bucătăreasă“, „Să o duc mai bine“...
„Tu ce-ţi doreşti?“, se întoarce o fetiţă spre mine. Îi spun, năpădită de nostalgii, că mi-aş dori să fiu din nou la şcoală. „Tata mi-a spus că ne facem mari atunci când ne amintim de copilărie“, îmi răspunde, iar eu plec de la ore aşa cum trebuie: cu lecţia învăţată.
Cum funcţionează şi ce îşi propune programul Teah for Romania
Săptămâna asta au intrat în învăţământul românesc, alături de Oana, Sînziana şi Mihai, alţi 37 de profesori şi învăţători pregătiţi să schimbe nu doar elevii, ci şi comunităţile în care vor preda – acele locuri în care nimeni nu se grăbeşte să ajungă. Ce îşi propune programul Teach for Romania? Care sunt rezultatele după doi ani de la înfiinţarea lui în România? Reuşeşte modelul să transforme vieţile copiilor în zonele guvernate de neajunsuri?
Mai întâi, începuturile: Teach for Romania este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, care a demarat în 1990 în SUA (Teach for America), iar acum se desfăşoară în aproape 40 de ţări pe cinci continente şi influenţează destinele a cinci milioane de şcolari anual. În fiecare an, recrutează tineri care nu ar fi considerat, în mod normal, ca opţiuni de viitor profesional, meseria de profesor, îi pregăteşte temeinic şi-i plaseasă ca învăţători sau profesori în şcolile vulnerabile.
Proiect înfiinţat de doi corporatişti
Pentru a intra în program, profesorii trebuie să fie dispuşi să se pună pe ei înşişi pe planul doi şi să se dedice unor copii care au şanse minime să-şi atingă potenţialul în mediul în care se află. Trebuie să renunţe la jobul curent şi să se mute, pentru doi ani – perioada cât durează programul – acolo unde pot aduce schimbarea: în sate sărace, în comunităţi de romi sau în şcoli mărginaşe unde nimeni nu vrea să se ducă din cauza reputaţiei proaste.
Câteva studii realizate de organizaţia internaţională oferă statistici optimiste: în 2013, de pildă, organizaţia echivalentă din Marea Britanie a ocupat locul al zecelea în topul angajatorilor din sectorul nonprofit şi este folosită ca exemplu de recrutare a celor mai buni absolvenţi (80% din profesorii din program provin de la cele mai bune 20 de universităţi din Regat), iar două treimi din absolvenţii programului rămân în sistemul de învăţământ – ca profesori, directori de şcoli sau chiar intră în ministere şi influenţează legi educaţionale. Din primii 13 alumni Teach (prima generaţie care şi-a încheiat profesoratul de doi ani), 9 sunt încă la catedră.
În România, programul a fost înfiinţat de Ionuţ Soleanicov şi Corina Puiu. Discuţiile cu Ministerul Educaţiei – pe atunci, Remus Pricopie era în fruntea ministerului – au început la sfârşitul verii, în 2013. A urmat strângerea de fonduri şi recrutarea echipei, iar în primăvara lui 2014 erau selectaţi primii cinci învăţători şi 14 profesori.
Guvernul vrea să extindă programul Teach for Romania
Ionuţ Soleanicov (foto) a plecat în SUA când avea 6 ani şi s-a întors după aproape 25 de ani, în 2012. A studiat la Columbia University, Harvard Business School şi Harvard University Kennedy School of Government şi are zece ani de experienţă în servicii financiare şi consultanţă în management şi educaţie în SUA. După o perioadă petrecută lucrând la o companie de consultanţă în România, a renunţat, hotărât să aducă programul Teach for Romania şi la noi. Zis şi făcut: împreună cu Corina Puiu a pus bazele ONG-ului în mai puţin de un an.
Corina Puiu are 39 de ani şi, înainte de a-şi pune numele pe acest start-up, a lucrat peste 16 ani în business pe poziţii-cheie de strategie. A renunţat la mediul corporate, pentru că, spune ea, şi-a dorit să creeze ceva care să aibă un impact mare în ţară. Iar programul a avut ecouri la nivelul autorităţilor în scurt timp de la implementare.
La începutul lunii iunie anul acesta, premierul României, Dacian Cioloş, îşi exprima dorinţa de a extinde proiectul Teach for Romania, considerându-l un model de urmat. „Ne gândim în primul rând la finanţare şi, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, suntem în curs de a pregăti un program pe fonduri europene, la care să poată aplica atât şcoli, cât şi ONG-uri, prin care să se finanţeze burse, cursuri de formare continuă, acţiuni de mentorat pentru profesori, astfel încât experienţa să poată fi extinsă“, a spus prim-ministrul Dacian Cioloş, în cadrul unei conferinţe organizată de Teach for Romania.
25 de milioane de euro pentru motivare
Exact la începutul şcolii, Ministerul Fondurilor Europene a anunţat, printr-un comunicat de presă, alocarea a 25 de milioane de euro din Programul Operaţional Capital Uman (POCU) pentru proiectul „Profesori motivanţi în şcoli defavorizate“. Este dedicat şcolilor cu cel mai ridicat grad de defavorizare, care au mulţi copii aflaţi în risc de abandon şcolar şi care nu reuşesc să atragă sau să menţină în şcoală profesorii calificaţi. Modelul este inspirat, potrivit comunicatului, din programul Teach for Romania. Concret, asociaţiile pot aplica pentru a accesa fondurilor POCU, urmând ca proiectele cele mai bune să fie finanţate.
„În România există şcoli de top, elevi performanţi, iniţiative absolut lăudabile de înnoire a şcolii. Şi totuşi de ce suntem în fruntea ţărilor europene la abandon şcolar? Ne dorim să dăm posibilitatea acestor cadre didactice să aibă acces la finanţare pentru a le încuraja să rămână în şcoli care nu sunt neapărat dorite de ceilalţi“, a declarat Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.
OPINIA SPECIALISTULUI Marian Staş, expert în educaţie:
„Proiectul Teach for Romania e excelent, dar riscă să fie o picătură într-un ocean“
PLUS Nota importantă a unui astfel de proiect este mesajul puternic pe care-l transmite prin nevoia de schimbare şi transformare în educaţie. E vorba de leadershipul educaţional pentru dezoltarea acelor profesori care să aibă şi statut de lideri, capacitate de agenţi ai schimbării în comunităţile lor. E o dimensiune modernă, puternică, prezentă în toate modelele educaţionale sănătoase şi viabile. O altă dimensiune importantă de pregătire şi de dezvoltare profesională în Teach, pe lângă cea de leadership, o reprezintă metodele educaţionale moderne.
MINUS Pe de altă parte, ameninţarea este că un astfel de proiect intră în coliziune cu un sistem profund încremenit şi ancrasat în paradigma lui comunistă. Problema principală a programului este aceea de capacitate şi de energie a schimbării. În momentul de faţă, sunt câteva zeci de profesori care au intrat în program şi fac lucruri minunate la şcoală. Or, când un astfel de proiect intră în contact cu un sistem care are 250.000 de profesori, 3 milioane de copii, zeci de mii de şcoli riscă să fie o picătură într-un ocean, iar schimbările şi transformările – să aibă un potenţial scăzut de scalabilitate.
INTERVIU Corina Puiu, co-fondatoare Teach for Romania: „Mai mult decât sărăcia comunităţii, decât cum arată o clasă, contează profesorul“
Despre pregătirea şi modalitatea de recrutare a profesorilor în cadrul programului Teach for Romania, de ce are nevoie sistemul de învăţământ de un astfel de proiect „proaspăt“, care sunt rezultatele şi provocările după doi ani de la înfiinţare şi, în fine, cum se poate reda bucuria copiilor de a veni la şcoală, am vorbit, într-un interviu pentru „Weeekend Adevărul“, cu co-fondatoarea ONG-ului, Corina Puiu (foto)
„Weeekend Adevărul“: Cum a apărut Teach for Romania? De ce credeţi că e nevoie de un astfel de program la noi în ţară?
Corina Puiu: Teach for America a apărut în Statele Unite din cauza inechităţii în educaţie. Specialiştii au observat că există un decalaj foarte mare între rezultatele rurale şi cele urbane, dar şi în ceea ce priveşte acesul la educaţie al copiilor, respectiv al celor din zonele periferice faţă de cei din centru. Situaţia este similară la noi. Probleme în educaţie sunt pe toate nivelele, doar că este şi mai gravă diferenţa, faţă de alte ţări, dintre rural şi urban sau dintre oraşe mici şi oraşe mari. Rata de abandon, rezultatele foarte slabe la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, toate statisticile publicate de PISA – conform evaluării din 2012, elevii români sunt cel mai puţin motivaţi dintre toţi cei care provin din cele 65 de ţări analizate în studiu –, statutul slab pe care a ajuns să-l aibă un dascăl în comunitate, toate aceste lucruri ne-au convins că e nevoie de o schimbare în educaţie. Am vrut să acţionăm exact în zonele vulnerabile unde e nevoie de profesori de calitate.
Care este profilul profesorilor şi învăţătorilor din program?
Teach for Romania atrage tineri talentaţi către sistemul de educaţie care, iniţial, nici măcar nu s-au gândit să predea. Sunt oameni care vin din domeniul de business, din multinaţionale şi organizaţii foarte mari, care pur şi simplu sunt atraşi de noi şi vor să devină profesori pentru cel puţin doi ani. Rezultatul pozitiv e că cei mai mulţi doresc fie să rămână în sistemul educaţional formal, fie să lucreze în domenii conexe acestuia. De exemplu, din prima generaţie, nouă au rămas să predea în continuare.
Profesorii primesc un stimulent
Anul acesta, în sistemul educaţional au mai intrat încă 40.
Exact, iar pe lângă aceştia noi, mai sunt şi cei „din anul II“ de Teach for Romania, adică 23. Timp de doi ani, am lucrat cu 36 de profesori şi învăţători în 33 de şcoli din 11 judeţe din ţară, având un impact către 4.000 de copii din sistemul primar şi gimnazial.
Sunt remuneraţi la fel ca dascălii care intră în sistem sau mai primesc un stimulent din partea sponsorilor ONG-ului? Dau examene de suplinire, de titularizare?
Sistemul îi consideră pe majoritatea profesori necalificaţi. Pe cei care au făcut modulul pedagogic, încercăm să-i ajutăm cu titularizarea, care le poate securiza postul. Însă pe ceilalţi încercăm să-i sprijinim şi să-i îndrumăm către un masterat care să-i califice. În ceea ce priveşte banii, ei au un contract cu şcoala, care, în funcţie de calificarea fiecărui profesor, variază între 600 de lei şi 1.000 de lei. Iar organizaţia, practic, prin sponsorizări şi fonduri, încearcă să le dubleze salariul.
Profesorii, învăţătorii şi echipa Teach for Romania FOTO Teach for Romania
Cum se pregătesc profesorii în cadrul Teach for Romania? Urmează anumite cursuri de specializare?
Există două tipuri de pregătire pentru cei selectaţi ca profesori, respectiv dascăli, în program: e o pregătire iniţală şi cea continuă, pe parcursul celor doi ani. Pregătirea iniţială presupune Academia de Leadership şi Pedagogie – şase săptămâni de instruire teoretică şi practică – cu o curiculă specială şi care are trei componente. Prima – dezvoltare pe partea de pedagogie, leadership şi dezvoltare personală. Avem un parteneriat cu Universitatea din Bucureşti şi colaborăm cu diverşi specialişti de la cele mai bune firme de leadership din România, traineri şi coachi. Pregătirea continuă se desfăşoară pe parcursul celor doi ani, în care profesorii Teach participă la traininguri şi workshopuri pe diverse teme, de la psihologia copilului, la leaderhip şi mentorat. În plus, ei au permanent suportul Teach for Romania. Avem coordonatori care discută cu directorii şcolilor, le cer feedback, merg în vizite la clase pentru a urmări parcursul noilor dascăli.
„Teach for Romania nu e un business“
Leadership, traininguri, mentorat – sună foarte corporate modelul Teach for Romania.
Ne-a mai ajuns la urechi că am fi destul de corporatişti, dar tot ceea ce facem este pentru a transforma educaţia în România şi despre a aduce performanţe în sistem. Nu e un business. Felul pe care îl abordăm, în care ne uităm la rezultate, faptul că avem nişte estimări strategice despre unde vrem să ajungem, toate acestea nu ne-ar fi reuşit dacă n-aveam expertiza anterioară. Ne-am uitat la sistemele de învăţământ care s-au reformat de-a lungul timpului, am citit studii de specialitate despre ce a funcţionat şi ce nu şi cum am putea modela copiii astfel încât, peste 10-20 de ani să fie diferiţi faţă de ce avem acum.
Şi care este concluzia la care aţi ajuns?
Că totul se reduce la calitatea resursei umane. La dascăli. Inclusiv în sistemele pe care le apreciem şi funcţionează foarte bine, ca Finlanda. Ceea ce a contribuit dramatic în schimbarea sistemului a fost calitatea profesorului. Mai mult decât felul în care arată clasa, decât resursele ei, de cât de săracă este o comunitate sau nu, contează profesorul. Cine stă în faţa clasei.
Care sunt obiectivele pe termen lung?
Unul dintre lucrurile care mă motivează personal sunt rezultatele. Or, când am început Teach for Romania, mi-am propus că voi munci cu mine că nu voi mai cântări rezultatele. Cel mai important e progresul în educaţie. Totuşi, pe termen mediu-lung, am vrea să avem 150 de alumni activi în România care să performeze din diverse roluri, inclusiv în politici publice, pe probleme de educaţie, de antreprenoriat social sau oferind traininguri pentru directori.
Se încarcă comentariile...
