Analiză Reforma în educație promisă de Nicușor Dan, sub lupă: ce lipsește din viziunea noului președinte

La o primă lectură, capitolul dedicat educației din programul electoral al președintelui ales Nicușor Dan pare să bifeze reperele așteptate de publicul general: recunoașterea subfinanțării cronice, critica birocrației excesive și promisiunea unei relații funcționale cu sindicatele și societatea civilă. 

Nicusor Dan la conferinta. Foto Inquam Octav Ganea

Cu toate acestea, din perspectiva specialiștilor, textul este ezitant acolo unde ar fi fost nevoie de claritate strategică: în definirea educației ca problemă de securitate națională și în asumarea explicită a schimbării de paradigmă.

Ce promite programul lui Nicușor Dan?

Programul intitulat „România Onestă” dedică educației paginile 8-9. Printre obiectivele asumate se numără:

• recunoașterea educației ca prioritate națională,
• dialog constant cu sindicatele și specialiștii (inclusiv întâlniri semestriale),
• depolitizarea funcțiilor de conducere din învățământ,
• o legislație care să asigure transparența și profesionalismul în cariera didactică,
• creșterea finanțării și reducerea birocrației,
• integrarea sistemului educațional într-o viziune de dezvoltare națională pe termen lung.

Dar poate cel mai notabil punct este asumarea unei „reforme reale și profunde” în educație. Aceasta rămâne, însă, insuficient conturată în termeni de direcții concrete. 

Ce înseamnă educația ca amenințare la adresa securității naționale?

Profesorul Mihai Ștas, expert în politici educaționale și autor al lucrării "Educație și securitate națională" (2014), atrage atenția că viziunea prezidențială a lui Nicușor Dan e incompletă. Într-o evaluare critică, Ștas observă că:

„Ce lipsește cu desăvârșire este definirea, în termeni românești și clari, a educației ca amenințare la adresa securității naționale. Acest concept nu-i aparține lui Nicușor Dan, motiv pentru care nu-l poate operaționaliza. La nivel prezidențial, este critică presiunea pentru schimbarea paradigmei educației, adică o școală de secol XXI pentru o Românie de secol XXI”.

Mai precis, Ștas pledează pentru trecerea din paradigma centralistă (specifică moștenirii comuniste) la un model descentralizat, bazat pe principiul subsidiarității, în care:„Provocarea esențială este trecerea de la curriculum centralizat, proiectat de Minister, la curriculum oferit de școală – așa cum este firesc într-o democrație modernă.”

Această direcție de reformă nu este prezentă în programul lui Nicușor Dan, ceea ce sugerează fie o neasumare, fie o necunoaștere a mizei strategice, considera expertul.

Ce spun sindicatele

Simion Hăncescu, liderul FSLI, Federația Sindcatelor Libere din Învățământ, declară că problemele din educație sunt recunoscute de Nicușor Dan: subfinanțare, politizare, birocratizare. Dialogul a fost deschis, iar așteptările sunt mari: „Noi nu avem nimic de ascuns. Avem speranțe. Ne-am întâlnit cu el și sperăm să ne întâlnim și după ce se va instala, pentru că la întâlnire a promis că se va întâlni semestrial cu sindicatele și specialiștii în educație.”

Această poziționare prudent optimistă vine pe fundalul unei frustrări acumulate în sistemul educațional, dar și a unei nevoi urgente de reformă reală, nu doar declarativă.

De altfel, Federația a avut o întâlnire cu Nicușor Dan, înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale. "Am discutat probleme esențiale din educație: lipsa protecției profesorilor în fața agresiunilor, birocrația excesivă care îi împovărează cu sarcini administrative (precum dosarele pentru ajutoare sociale), deficitul tot mai mare de cadre didactice", nota sindicatul după o întrevedere de 30 de minute, în plină campanie electorală. 

Ce lipsește 

Programul „România Onestă” este, în fond, un document decent politic. Dar nu este un plan de țară pentru educație. Ce lipsește?

1. Asumarea educației ca problemă de securitate națională. Concept prezent în literatura de specialitate de peste un deceniu, dar ignorat în programul prezidențial.
2. Schimbarea de paradigmă educațională. Reforma curriculară reală, descentralizarea deciziilor, autonomia școlilor – toate acestea sunt absente sau abia sugerate.
3. Conectarea la tendințele europene. Într-o epocă a educației personalizate și a învățării pe tot parcursul vieții, România continuă să funcționeze pe o matrice rigidă, incompatibilă cu realitatea secolului XXI.

Nicușor Dan intră în funcție cu un capital de încredere și cu un discurs care recunoaște problemele din educație. Dar fără un angajament clar pentru schimbarea profundă a arhitecturii sistemului – așa cum o cer experții și sindicatele – șansa unei reforme reale riscă să fie ratată. Iar educația, rămânând în urmă, va continua să fie nu o prioritate, ci o vulnerabilitate strategică.