Programul guvernamental care sprijină elevii şi studenţii să cumpere un calculator, nefuncţional. Doar 16 studenţi au beneficiat anul trecut de ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul „Euro 200”, prin care Guvernul spijină elevii şi studenţii să achiziţioneze un calculator, a ajuns nefuncţional din cauză că venitul maxim pe baza căruia se oferă ajutorul, respectiv 150 de lei, este prea mic, susţin studenţii. Deşi legea cere indexarea anuală a plafonului, Ministerul Educaţiei susţine că nu a luat în calcul până acum o creştere a acestuia.

Elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie se pot înscrie în programul „Euro 200”, până pe 21 aprilie pentru a primi un bon valoric de 200 de euro cu scopul de a-şi cumpăra un calculator. 

Cu toate acestea, preşedintele Alianţei Organizaţiilor Studenţeşti din România, Vlad Cherecheş, susţine că Guvernul, care a aprobat programul în 2004, nu a mai corelat plafonul de 150 de lei şi nici valoanea bonului cu nivelul salariilor, cu nivelul inflaţiei, cu nimic. Motiv pentru care programul a devenit nefuncţional.

„Programul este total ineficient pentru studenţi. Dacă în primul an, în 2004, au fost peste 5000 de cereri depuse, de atunci până în 2016, au scăzut până la 16, pentru că plafonul de venit până la care eşti eligibil este foarte mic. Plafonul de venit trebuia să fie indexat în fiecare an după 2004. Nu a fost indexat şi a rămas la aceeaşi valoare. Dacă luăm o familie cu 4 membri, la 150 de lei pe membru de familie, nu dă nici măcar venitul minim pe economie, în cazul în care ar lucra o singură persoană. Condiţiile sunt prea restrictive, astfel încât beneficiarii sunt prea puţini”, a spus preşedintele ANOSR, Vlad Cherecheş.

Acesta a subliniat că la venituri atât de mici, nici nu prea mai sunt persoane care să ajungă studenţi, iar valoarea de 200 de euro a bonului este insignificant dacă vrei să îţi cumperi un calculator decent.

„Sunt mulţi studenţi care nu îşi permit să îşi cumpere un laptop din banii lor. Este necesar un astfel de program, dar cu condiţii mai normale, astfel încât să beneficieze mai mulţi în afara cazurilor extreme. Inclusiv acele vouchere de 200 de euro sunt extrem de mici. Dacă acum vrei să îţi cumperi ceva decent ar trebui să crească voucherul, dar nu s-a indexat nici măcar cu inflaţia. Noi am propus anul trecut, pe programul acesta, o valoare de 500 de euro, dar nu am primit niciun răspuns de la Minister”, a explicat reprezentantul studenţilor.

„Acesta este plafonul aprobat de Guvern”

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Gigel Paraschiv, spune că plafonul de 150 de lei a fost stabilit de Guvern şi nu s-a pus problema să fie crescut.

„Plafonul este aprobat printr-o Hotărâre de Guvern. Niciodată nu s-a luat în calcul creşterea plafonului de 150 pe membru de familie. În acest moment, mi-e greu să dau un răspuns dacă se poate sau nu se poate creşterea plafonului. Trebuie făcut un studiu de impact bugetar. Fără un astfel de studiu, nu avem şanse să treacă o astfel de propunere. Abia ieri (luni, n.r.) studenţii au sesizat acest lucru. Am rugat colegii din Minister să vadă cam care ar fi impactul bugetar şi, în funcţie de ce vor comunica direcţiile de specialitate, vedem ce propunere putem face, dar în acest moment mi-e greu să avansez o cifră, pentru că nu am toate elementele. Avem această problemă în atenţie - în ce măsură poate creşte plafonul, dar nu intră în discuţie acum şi valoarea cuponului. Nu pot comenta suma de 200 de euro. E un ajutor pe care îl primesc. Să fim realişti, mai întâi să vedem care este impactul bugetar dacă ridicăm plafonul de 150 pe familie”, a declarat pentru „Adevărul” Gigel Paraschiv.

Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru derularea „Euro 200” în anul 2017 este, potrivit Biroului de presă al Ministerului Educaţiei, acelaşi ca în 2016, respectiv 15 milioane de lei, pentru un număr total de 12.024 de beneficiari (elevi şi studenţi).

Totodată, potrivit statisticilor Ministerului Educaţiei, până în 2016, în 11 ani de aplicare a programului "Euro 200" au beneficiat de sprijin pentru achizitia de computere 293.373 de elevi si studenţi.

Potrivit Legii nr. 269 din 16 iunie 2004, „plafonul de 1,5 milioane lei se indexează anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum”.

    

Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite