Marius Perianu, coordonatorul Lotului de Matematică al României: „La olimpiadă, un elev cu 10 la Bac poate să nu aibă rezultate“
0Elevii români au strălucit în 2022 în competițiile internaționale de Matematică: lotul României de seniori a ocupat locul I în Europa și locul V în lume, după China, Coreea, SUA și Vietnam, iar lotul de juniori s-a clasat pe primul loc pe națiuni și cel mai bun punctaj din istoria Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori.
Cum se ajunge la asemenea rezultate, am încercat să aflăm de la coordonatorul lotului de juniori al României și deputy-leader al echipei de seniori, profesorul Marius Perianu.
În spatele excelenței în Matematică stau multă muncă, tradiție și efort de-a lungul generațiilor. Puțini sunt, în schimb, cei care știu cum ajung elevii români în elitele lumii. Cum sunt organizate selecțiile, ce eforturi fac atât elevii, cât și profesorii, cât de mare este diferența între programa de la clasă și ceea ce fac olimpicii în cadrul acestei discipline, cum se desfășoară, efectiv, o olimpiadă internațională, ce rol au coordonatorii lotului și de ce matematicienii noștri aleg în număr din ce în ce mai mare să plece din țară.
Pentru a desluși o parte din ceea ce se întâmplă la lotul național și în concursurile internaționale, „Weekend Adevărul“ a discutat cu profesorul Marius Perianu, coordonatorul lotului de juniori la Matematică al României și deputy-leader al lotului de seniori care a înregistrat în acest an cel mai bun rezultat din ultimii 25 de ani. El predă Matematica în cadrul Colegiului Național „Ion Minulescu“ din Slatina, este vicepreședinte al Societății de Științe Matematice din România, este autor de manuale școlare și s-a implicat în pregătirea elevilor capabili de performanță și în organizarea competițiilor de nivel înalt încă din anii de debut în cariera de profesor.
„Weekend Adevărul“: Se știe despre olimpici că pentru aceste concursuri școlare fac un efort foarte mare. Cât este de mare diferența între programa școlară și olimpiade?
Marius Perianu: Conținuturile care se predau la școală vizează atingerea unor competențe de bază. La școală sunt șase niveluri de competență: unele simple, de recunoaștere, identificare, altele mai complicate – de operare, altele și mai complicate – de analiză, de sinteză. Toate acestea sunt totuși la un nivel redus. Când vine vorba de competițiile școlare, cele de o anumită factură, acolo crește mult gradul de dificultate și este nevoie atât de competențe noi, cât și de tehnici noi.
Ca atare, e perfect posibil să existe copii care au media 10 la școală, media 10 la Bacalaureat, dar cu toate acestea să nu facă nimic la o olimpiadă chiar de nivel inițial, de genul olimpiada județeană. De multe ori copiii sunt judecați după ce se întâmplă la olimpiade, dar lumea uită că, chiar dacă scrie tot Matematică și tot Fizică, de fapt sunt noțiuni complet diferite și abordări diferite.
Mai trebuie spus că la clasele gimnaziale, V-VI în special, VII-VIII – deja mai puțin spre foarte puțin, și aproape deloc la liceu, intersecțiile cu programa sunt destul de mici. Un copil de 10 de clasa a V-a, a VI-a poate să scoată ceva la olimpiadă, dar un copil de 10 la clasa a XI-a sau a XII-a la olimpiadă poate să nu scoată nimic, deși el poate lua 10 la Bac și poate deveni un student de 10 și care poate termina și facultatea cu 10. Pentru că se înaintează foarte mult în dificultate, în profunzime, în adâncime. Programa școlară nu-și propune așa ceva, un lucru normal de altfel.
Programa de la școală e diferită de cea pentru olimpiadă
- Atunci ce înseamnă pregătirea pentru olimpiadă?
Noi, ca profesori la școală, avem o misiune de două ori mai complicată, pentru că trebuie să facem și școala, în timpul de 18 ore de predare, plus celelalte, și olimpiada separat, deci o muncă titanică. Copiii, cu atât mai mult, trebuie să studieze, trebuie să lucreze, adeseori trebuie să stai pe o problemă o oră, două, ca să pătrunzi poate jumătate din ea, sau ca să ții minte o anumită configurație.
E complicat pentru ei, și atunci fac multe sacrificii, trebuie talent, intuiție, multă determinare, dar și sprijin din partea părinților, sprijin psihologic – să știi să-i spui mereu unui copil, chiar dacă n-a reușit să facă o anumită problemă, că nu s-a schimbat nimic și că e tot copilul de acum o jumătate de oră care a reușit să facă precedenta problemă.
Un copil care vrea să participe la olimpiadă trebuie să-și dedice foarte mult timp pentru a-și aprofunda studiile. Dacă la școală, în mod normal, studiem o configurație geometrică relativ simplă, în care pe lângă figura inițială adăugăm două-trei puncte, două-trei drepte și căutăm un patrulater obișnuit, ei bine, la problemele de olimpiadă deja configurațiile se complică, se studiază absolut orice fațetă a problemei și de multe ori apar proprietăți surprinzătoare, care nu sunt scrise în nicio carte accesibilă publicului în mod normal.
- Cât de accesibile sunt aceste publicații pentru elevii români?
Desigur, la momentul acesta, față de acum 20-30 de ani, există mii de cărți și noi folosim multe publicații din literatura de specialitate internațională. Eu am acasă, și avem și noi la școală, în biblioteca școlii, peste 50 de cărți publicate după 2010, ultimele realizări, apariții editoriale.
- Pe de altă parte, accesul la informații este mult mai facil astăzi, comparativ cu ce se întâmpla cu zeci de ani în urmă. Îi ajută asta pe olimpici, le e mai ușor?
Nu cred că e mai ușor, cred că e mai greu. Înainte te scăldai într-un lac de informații. Știai care sunt marginile lacului, înotai de acolo până acolo și, cumva, după ce terminai informațiile de studiat, acelea limitate cum erau, rămânea să te bazezi pe inteligența și pe creativitatea ta. Acum avem atât de multe surse de informare încât acestea îl fac pe copil să se simtă singur într-un ocean de informații.
Atunci intervine în mod decisiv rolul profesorului, care trebuie să spună – „Uite, din toată cartea asta trebuie să studiem doar 15 pagini și să lucrăm șapte probleme care sunt esențiale. Restul sunt bune, poate le vom aborda, poate le vom folosi ca antrenament, poate le vom folosi înainte de olimpiadă pentru teste de sinteză, dar în momentul pregătirii le facem pe astea șapte, sau pe astea 10, și după, luăm din altă carte alte 10 și din alt capitol altceva, astfel încât să construim o imagine coerentă în care tu să deții toate informațiile de care ai nevoie“.
Altfel riști să pierzi din vedere anumite aspecte. Și mie asta mi s-a întâmplat, am avut în liceu acces la cărți, profesoara îmi dădea destul de multe cărți, dar, pentru că nu știam să lucrez, lucram cărțile la rând și câteodată pierdeam din vedere că trebuie să mai lucrez și altceva, fiind atât de concentrat să termin o anumită culegere. Era fix când a început explozia aceasta de informație.
Matematica de competiție, alta față de acum 20 de ani
- Spuneți, de fapt, că elevii au mare nevoie să fie ghidați...
Au nevoie foarte mare să fie ghidați și adeseori e mult mai important să ți se spună ce să faci. Evident că trebuie să controlezi cum rezolvă copilul. Aspectele teoretice, sigur, i le poți preda, însă o strategie foarte bună, pe care eu am încercat tot timpul s-o adopt, este să înveți copiii să fie studioși și individual. Deja un copil de clasa a XI-a, a XII-a trebuie să fie format în stilul în care își caută informații, știe unde să se ducă, așa cum va face și când va fi student. Iar atunci acel copil trebuie îndrumat, pus pe calea corectă. Sunt mai degrabă niște recomandări, astfel încât copilul să aibă un pic de libertate. Practic, sunt descoperite vulnerabilitățile și ameliorate rezultate acolo unde e cazul. Este un proces întreg.
- Profesorii studiază tot ce se întâmplă în materie de concursuri?
Depinde de nivel, dar, da. Pentru olimpiada județeană nu e nevoie să te chinui foarte tare, pentru că sursele pe care și România le-a dezvoltat sunt suficiente. Ele sunt cercuri concentrice, din ce în ce mai mari, dar pentru olimpiade de nivel mai înalt deja nu mai e nicio linie.
Matematica s-a dezvoltat, matematica de competiție de acum nu mai e aceeași cu cea de acum 20 sau 30 de ani. Aproape în orice culegere este o problemă, accesibilă la momentul acesta oricărui elev de liceu de clasă de Mate-Info, care s-a dat la Olimpiada Internațională din 1969. Acum este tehnică standard, înainte nu era.
E o problemă cu partea întreagă, relativ simplă și pe care cam toată lumea a făcut-o. De multe ori, nici măcar nu se mai scrie alături că e de acolo, e problemă intrată deja în folclor. În mod evident, configurațiile sunt mai grele, problemele sunt mai grele, tehnicile sunt mai grele, ideile sunt mai grele – așa că, ce era considerat ca fiind foarte dificil, atunci când eram eu elev, acum sunt chestiuni de bază.
Așadar, cei care fac antrenamente, propun probleme, sau, așa cum suntem noi, facem teste de selecție a lotului național, trebuie să avem grijă să nu venim cu probleme care sunt cunoscute. De ce? Pentru că atunci cei care ar fi putut da peste ele au un avantaj în fața celor care dintr-un motiv sau altul n-au ajuns încă acolo.
De multe ori copiii sunt judecați după ce se întâmplă la olimpiade, dar lumea uită că, chiar dacă scrie tot Matematică și tot Fizică, de fapt sunt noțiuni complet diferite și abordări diferite.
„Există o ofensivă împotriva elitelor, iar olimpicii nu primesc recunoașterea muncii lor“
- La ce sunt atenți profesorii atunci când selectează elevii pentru competiții?
Dacă vorbim strict de competițiile internaționale încheiate de curând (n. r. – în cursul lunii iulie) și la care am participat – Olimpiada Balcanică de Juniori și Olimpiada Internațională – trebuie spus că se dau probleme din patru domenii elementare ale Matematicii: algebră, geometrie, combinatorică și teoria numerelor.
În România, procesul de selecție este așa: se dau olimpiadele așa cum se cunosc – olimpiada locală, județeană, olimpiada națională. Există o comisie care se ocupă de aceste subiecte de la A la Z, comisie care trebuie, în principiu, să fie una independentă de mare integritate. Apoi, în urma olimpiadei naționale, primii 20 clasați la fiecare clasă, de la a VII-a în sus, pot participa la un test de selecție, numit baraj în limbajul obișnuit al olimpiadei, în urma căruia se selectează loturile naționale.
- În ce constau aceste baraje?
Sunt două baraje diferite: unul se adresează copiilor de până la 15 ani și jumătate, asta înseamnă clasele a VII-a, a VIII-a și ar putea să fie și de a IX-a. Ei se numesc juniori și pentru ei se dă un baraj separat, de regulă cu cel puțin patru probleme, fiecare domeniu fiind reprezentat (probleme de algebră, geometrie, combinatorică, teoria numerelor).
Aici nu mai este vorba de clasă, pentru că olimpiada de matematică din România se dă, cumva, legat cu programa de la clasă, dar la concursurile internaționale nu se ține cont de asta, nu depinde de programa de școală. La juniori sunt cam 40 de copii, iar la seniori, adică cei de IX-XII, dau alt baraj, cu alte subiecte, la alt nivel, tot la fel, din cele patru domenii, și se selectează din fiecare grup cam 25 de copii. Acela este lotul lărgit.
Olimpicii, pe cale de dispariție
- Cine se ocupă de selecția și de pregătirea lotului lărgit?
De selecția și de pregătirea lotului lărgit se ocupă un grup, o comisie care trebuie să fie independentă. În primul rând, nu trebuie să conțină profesorii elevilor care s-au ocupat de copiii care au ajuns acolo, pentru că ei au ajuns acolo în urma eforturilor unor profesori. Lotul de juniori e condus de mine de doi ani și eu în echipa mea am destui profesori. Sunt din 2005 la lot. Grupul de profesori era de 8-10, eu am încercat să extind această bază, pentru că trebuie să fie implicați mai mulți.
Dacă sunt mai mulți profesori implicați, poate se vor implica și în județele lor să pregătească copii, să încercăm să mărim aria de selecție. În total sunt 20, unii doar corectează, unii propun teste de antrenament, fiecare e cu rolul lui. Apetența pentru participare la olimpiade, pentru a solicita copiii, este din ce în ce mai mică, și atunci trebuie să facem eforturi. Din 1990, cifrele sunt în scădere, nu mai participă la olimpiade atâția copii câți erau înainte.
- Care ar fi explicația pentru această scădere?
În primul rând, intrările de profesori în sistem nu sunt foarte mari. Numărul de elevi a scăzut, numărul de profesori a scăzut, pentru că nemaiavând același număr de elevi, evident că nu mai aduci nici la fel de mulți profesori, ca atare a fost mai mult o reașezare a profesorilor dintr-un loc în altul decât un volum mare de intrări de profesori noi.
În al doilea rând, copiii aceștia foarte inteligenți, care au participat la olimpiadă, dacă altădată reveneau în sistem ca profesori, acum nu o mai fac. Aici pot fi varii motive, și ca importanță socială a statutului de profesor, și salarial, și numărul de cursuri. Ești un copil olimpic, poate că ai șansa să revii în sistem ca profesor la școala la care ai învățat, dar dacă nu sunt posturi nici măcar în mediul rural, unde te duci?
- Cunoașteți, totuși, excepții?
Știu un fost olimpic cu care am fost la Internațională, lucrează la o societate multinațională și se ocupă de tot felul de algoritmi. El a rămas să ajute la lotul național, dar e un fel de-a spune. A rămas un fenomen, face pregătirile acestea de lot, dar asta e pur și simplu rezultatul pasiunii lui. Când a fost Olimpiada Internațională din 2018 (n.r. – care s-a susținut în România, la Cluj-Napoca), foarte mulți dintre foștii olimpici au venit, au ajutat acolo în calitate de corectori, unii au fost invitați să rămână alături de lot. Unii au putut, unii nu, unii au făcut lecții din acestea episodice.
Recunoașterea muncii, adevărata răsplată
- Ce-și doresc olimpicii? Se pregătesc să plece?
Olimpicii doresc, în primul rând, recunoașterea muncii lor, pentru că, din păcate, există o ofensivă împotriva elitelor. Asta nu este o chestie neapărat românească, vrem să dărâmăm anumite mituri, iar unul dintre ele este și de a obține rezultate fără muncă. Or, acești olimpici muncesc foarte mult și doresc recunoașterea muncii lor la adevărata valoare. De aceea poate caută un sistem în care munca este recompensată, apreciată, recunoscută, iar universitățile, precum unele din Vest, știu să facă asta și să-și și facă reclamă. Poate și la noi unele pot să facă asta, dar nu știu să promoveze atât de bine.
- Sunt colegi de-ai dumneavoastră care spun că elevii vor să facă performanță și pentru CV, pentru a-și crește șansele de a fi admiși la universități de prestigiu din lume.
Motivația principală nu are cum să fie asta, ci pasiunea pentru o anumită disciplină, beneficiile vin pe parcurs. În momentul în care observi că ai talent și că ai reușit să faci o figură frumoasă la un anumit concurs, la un anumit nivel, atunci poate că iei în calcul să mai participi la încă ceva pentru CV. Există multe alte căi prin care poți să fii admis și fără asta. Am avut copii, e adevărat, pasionați, dar care n-au apucat să ajungă la nicio olimpiadă, nici națională măcar. Totuși, au fost admiși la universități de top 10 în domeniile lor. Aici mai trebuie făcută o diferență. Olimpiadele de matematică, cele școlare, sunt precum o cursă de 100 de metri, o cursă în care se dă startul când a început concursul și când se termină s-a oprit cronometrul. În timp ce evoluția în Matematică, Fizică sau în devenirea de matematician sau fizician e ca un maraton. Sunt lucruri diferite.
Ești un copil olimpic, poate că ai șansa să revii în sistem ca profesor la școala la care ai învățat, dar dacă nu sunt posturi nici măcar în mediul rural, unde te duci?
„Pe copii îi ajută intuiția și creativitatea“
- Cum ajungi, în mod concret, în lotul național, să reprezinți România la acest nivel?
Sunt implicați mulți factori. Evident, rolul primordial îl au elevii și profesorii lor, pentru că ei asigură pregătirea pe parcursul anului. Odată trecuți de primul test de selecție, de primul baraj când intri în lot, intervine și comisia care se ocupă de loturile olimpice, pentru că pe lângă aceste teste de selecție se dau și teste de antrenament, pur și simplu pentru a vedea cum se descurcă copiii, nu neapărat pentru a-i clasifica. Pentru a-i antrena. Se fac sesiuni de pregătire. Aici, iarăși, nu le poate face unul singur pe toate, nu a fost niciodată așa și nici nu trebuie.
Mai ales la lotul de seniori, de multe ori se aduc oameni care sunt specializați pentru un anumit domeniu din cele patru. Noi, ca profesori din preuniversitar, mai ales dacă ai și copiii pe care-i antrenezi, trebuie să le facem cât de cât pe toate. Rămâne de văzut la ce nivel poți ajunge și tu și elevul, de asta este bine ca în grupul acesta să fie aduși cât mai mulți oameni care sunt cu adevărat specialiști în domeniile lor. Din acest motiv, eu când am spus că am venit cu 20 de oameni, m-am gândit și la asta.
- Ce urmează după primul baraj?
După selecția primului baraj, rămâne lotul olimpic lărgit, după care se dă un nou set de baraje, rămân cam 12-15, lotul restrâns, iar după un ultim set de baraje (pot fi două-trei, câteodată au fost și cinci, când eram eu elev au fost și 11, depinde de la caz la caz și de cât timp ai), ei sunt echipa finală de șase care participă la competiția internațională respectivă.
Problemele grele, un atu pentru români
- Olimpiadele internaționale nu sunt ca Evaluarea Națională, să zicem, în sensul că elevul se duce, cineva îi dă niște subiecte, elevul le face, cineva le corectează și se face un clasament.
Nici pe departe. De fapt, se face așa: fiecare țară participantă, în afară de țara-gazdă, poate propune probleme – la Balcaniadă sunt cel mult cinci, la Internațională tot cinci. Toate aceste probleme, care trebuie trimise organizatorilor cu două luni înainte, sunt analizate de un comitet din țara-gazdă, numit comitetul de selecție a problemelor. Se uită peste probleme, rezolvă, verifică dacă nu sunt cunoscute, dacă nu sunt prea simple sau prea grele. Și din ele selectează un set, așa-numita „listă scurtă“.
Aceasta urmează a fi prezentată juriului, care e compus din liderii țărilor participante, atunci când începe olimpiada internațională. Prin votul juriului se aleg problemele respective. Ca atare, leaderul, atunci când se duce la olimpiada internațională, are o responsabilitate. Dacă sesizezi, în calitate de leader, că sunt probleme pe care tu le cunoști deja sau probleme care ies din sfera obișnuită, poți să intervii, poți să ai o activitate în urma căreia să se ia cea mai bună decizie pentru competiție în general, nu neapărat pentru țara ta.
Trebuie păstrate în primul rând tradiția și prestigiul, și al tău și al echipei. Nu ajută nimănui să fie în concurs probleme mai ușoare care te-ar avantaja, dar doar una, dacă următoarea deja e foarte grea și te dezavantajează.
- Cum se selectează aceste probleme?
Există o anumită procedură, trebuie selectată o problemă caracterizată drept ușoară, două probleme caracterizate drept medii și ultima – grea. La Internațională sunt șase, dar e aceeași procedură. Și trebuie să fie acoperite și cele patru domenii, așa că, de exemplu, dacă eu la sesiunea de antrenament am sesizat că vulnerabilitatea principală a echipei României este, să spunem, combinatorica, mă voi strădui cumva ca problema cea mai grea să nu fie una de combinatorică, poate să fie una de geometrie, unde copiii poate stau mai bine. Trebuie practic să studiezi tot.
Câteodată poți să faci ceva, alteori chiar nu, pentru că fiecare țară are un vot. Noi, în principiu, suntem pentru a da probleme grele, pentru că România se descurcă bine, dar sunt țări care au mai puțină tradiție în Matematică și atunci se pot vota și probleme mai simple.
Ca leader sau deputy trebuie să iei în calcul că ești reprezentantul țării, iar România are destule medalii obținute la competițiile internaționale ca să conteze foarte tare dacă mai ia un punct în plus sau două, sau dacă o medalie de bronz poate fi de aur sau de argint, ca să-și sacrifice prestigiul, vorbesc. Nimeni nu face asta, nimeni nu trage pentru o anumită problemă sau un anumit domeniu. Trebuie păstrate în primul rând tradiția și prestigiul, și al tău și al echipei. Nu ajută nimănui să fie în concurs probleme mai ușoare care te-ar avantaja, dar doar una, dacă următoarea deja e foarte grea și te dezavantajează.
Dublă corectură, dublă notare
- Care este procedura de notare?
După ce copiii dau concurs – în limba maternă sau într-o limbă pe care o precizează organizatorii, lucrările sunt corectate de două ori. O dată sunt corectate de coordonatorii lotului, de leader și de deputy leader și, dacă mai este un observator, poate fi invitat și el. Sunt evaluate și notate conform unei scheme de corectare. Apoi, toate lucrările de la o anumită problemă, separat pe probleme, se corectează de către o comisie numită de țara-gazdă, cea care nu are voie să propună probleme. Din nou, se asigură independența, echilibrul și corectitudinea.
Desigur, evaluatorii din țara-gazdă pot avea dezavantajul că nu cunosc limba, deși acum, odată cu internaționalizarea, corectorii se selectează din toată lumea. Nota finală se stabilește prin confruntare. La confruntare, care se face față în față, dacă se ajunge la un acord, se semnează, se scrie, se dă mâna, este un proces care are și un anumit ritual. Dar se poate întâmpla și să nu se ajungă la un acord. Atunci vine președintele comitetului de coordonare, sau se ajunge la decizia juriului.
- Cum se poate ajunge de la o medalie de bronz la una de aur?
La notare, o problemă poate apărea atunci când elevul alege să abordeze o cale diferită de oricare dintre soluțiile oficiale. Și pentru că pentru asta nu există o schemă de corectare, dacă nu a dus problema până la capăt, atunci el are o încercare despre care nu se știe dacă valorează sau nu ceva. De multe ori poate să valoreze zero puncte.
E ca și cum ai încerca să cucerești o cetate. Sunt drumuri care duc la cetate, dar tu alegi să nu mergi pe ele, mergi prin pădure. Vezi cetatea, ai ajuns la zidul cetății, dar nu reușești să pătrunzi. Și ai zero puncte. Atunci rămâne de văzut dacă liderii echipei reușesc să prezinte o soluție care să completeze abordările copilului. Pentru că trebuie înțeles că acești copii au o imaginație și o creativitate în matematică deosebite.
Chiar dacă pentru noi soluțiile naturale sunt cele pe care le punem în baremele oficiale, pentru ei lucrurile nu funcționează așa. Noi avem multă experiență, multe probleme rezolvate în spate, ți se leagă imediat în minte o grămadă de lucruri, bazat pe cele „n“ probleme rezolvate, dar pe ei îi ajută doar intuiția și creativitatea.
Dacă echipele acestea reușesc să completeze abordarea copilului până la o soluție, atunci trebuie făcut un nou barem și ceea ce a încercat el începe să capete valoare. Acestea sunt soluțiile în care, deși e scris ceva pe foaie, practic nu știi cât să dai, cum să dai și cui să dai.
S-a întâmplat de multe ori asta, am transformat o medalie de bronz într-o medalie de aur. Pentru că ceea ce fusese inițial evaluat cu un punct, până la urmă s-a dovedit că putea fi completat cu foarte puțin și atunci devenea de 8 puncte sau 9 puncte. La Balcaniadă se corectează până la 10, la Internațională, până la 7.
Se încarcă comentariile...
