EXAMEN CAPACITATE 2014 Ministerul Educaţiei: Subiectele de la română la Evaluarea Naţională au fost de nivel mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) precizează că subiectele la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, sesiunea iunie 2014, au fost realizate în concordanţă cu programa şcolară parcursă de elevi şi cu prevederile metodologiei de examen.

În plus, Ministerul Educaţiei mai spune că subiectele au avut un nivel de abordare mediu, aşa cum a demonstrat-o procentul ridicat de elevi care au obţinut medii peste 5 (73,1%).

De asemenea, pe lângă pregătirea constantă de la clasă, susţinută de cadrele didactice, MEN precizează într-un comunicat de presă că a oferit elevilor modele de subiecte similare cu acelea pe care le-au avut de rezolvat, încă de la sfârşitul lunii octombrie 2013, când au fost publicate pe site-ul subiecte2014.edu.ro.

Prin simulările naţionale, la care au participat toţi elevii de clasa a VIII-a, ministerul a avut ca obiectiv familiarizarea acestora cu situaţia de examen.

Reprezentanţii ministerului au mai menţionat că în barem este precizat încă de la început că „se punctează oricare alte formulări/modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.” Cu alte cuvinte, baremul a permis corectorilor să puncteze elevii pentru orice descriere corectă, în temă, a subiectelor tratate.

Peste 70% din candidaţi au luat note peste 5 la Evaluarea Naţională

Primele rezultate de la Evaluarea Naţională publicate vineri au stârnit o serie de controverse în rândul părinţilor, care au înaintat chiar şi o scrisoare deschisă adresată lui Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, fiind nemulţumiţi de subiectele primite de absolvenţii de clasa a VIII-a la Limba Română.

Rezultatele slabe din acest an la materia amintită s-au reflectat şi în notele obţinute de copii, astfel că, spre deosebire de anii precedenţi, s-au luat doar 583 de note maxime la această materie, în timp ce la matematică au existat 4.235 de note de 10.

Concret, din cei aproape 160.000 de elevi care au dat examenul de Capacitate în această vară, 70,8% au obţinut medii peste 5, iar 29,2% - medii sub 5. Pe materii, la română, 73,1% au luat note peste 5, iar la matematică, procentul celor care au obţinut note peste 5 ajunge la 72,9%. Rezultatele finale se vor publica mâine.

Deşi procentele la nivel de medie sunt aproximativ egale, schimbând trendul din ultimii ani, când matematica scădea media la Capacitate, rezultatele privind notele de 10 arată că subiectele de la română conţin mai multe elemente de dificultate decât cele de la matematică.

Nemulţumirile părinţilor, trimise la Ministerul Educaţiei

Notele mai mici la română de anul acesta au generat nemulţumiri în rândul părinţilor , care au depus contestaţii în număr mare şi cer verificarea subiectelor prea dificile de la română, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Educaţiei, Remus Pricopie. Scrisoare este făcută publică, potrivit semnatarei ei - Mihaela Gună, preşedintele federaţiei -, în contextul afişării, vineri, a rezultatelor la examenele de Evaluare Naţională 2014.

„Am ajuns astăzi (vineri, n.r.) să facem coadă la şcolile din România pentru a depune contestaţiile pentru notele de la proba de Limba şi Literatura Română din cadrul examenului mai sus-menţionat. Considerăm că Centrul Naţional de Evaluare, din subordinea dumneavostră a elaborat subiectele la această probă fără să ţină cont de programa elevilor şi fără să aibă o legătură cu realităţile şcolii gimnaziale din România”, se arată la începutul mesajului adresat ministrului.

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), sprijină propunerea Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, de a cere demisia cadrelor didactice din Centrul Naţional de Evaluare, care au elaborate subiectele Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a 2014, la disciplina Limba şi Literatura Română, fără să ţină cont de programa şcolară aflată în vigoare, se arată într-un comunicat CNE.

"Ţinem să reamintim membrilor Centrului Naţional de Evaluare că până la finele ciclului gimnazial se studiază, în şcolile de stat şi private din România, conform programei şcolare aflate în vigoare, genul liric, dar doar specia pastel; specia filozofică, din care face partea poezia „Gânduri pentru Anul Nou” de Ion Minulescu, text pe care s-a bazat primul subiect al examenului, se studiază în ciclul liceal.

Totodată, evidenţiem şi lipsa libertăţii profesorilor evaluatori de a puncta mai multe sinonime la exerciţiul numărul 1, subiectul I, datorită baremului care nu a fost elaborat conform modului de gândire al elevilor din ciclul gimnazial.

Accentuăm faptul că elevilor li s-a cerut în exerciţiul 5 de la punctul A, Subiectul II, să precizeze felul a două propoziţii subordonate, în condiţiile în care prima propoziţie din fraza respectivă putea fi interpretată atât ca propoziţie temporală, cât şi ca propoziţie condiţională. În acelaşi timp, ultima propoziţie a aceleiaşi fraze poate fi interpretată atât ca propoziţie indirectă, cât şi ca propoziţie de scop", precizează Consiliul Elevilor.

Verificări cerute şi de Ponta

Ulterior, sâmbătă, în şedinţa Executivului, şi premierul Victor Ponta a cerut Ministerului Educaţiei, din postura de „părinte”, să analizeze subiectele şi numărul de ore ale elevilor, arătând că, în opinia sa, copiii fac multe lucruri care sunt inutile şi nu fac altele care sunt utile, iar uneori aceştia mai mult sunt „chinuiţi” decât învăţaţi.

„Eu personal cred că trebuie să lucraţi la minister, să vedeţi totuşi dacă subiectele şi numărul de ore chiar sunt adecvate la realitate - vorbesc ca părinte acum, nu ca prim-ministru, şi eu cred că se mai poate lucra, cred că încă fac copiii multe lucruri care le sunt inutile şi nu fac lucruri care le sunt utile. Ştiu că e un proces dificil, nu ceva ce se poate face peste noapte, dar chiar cred că uneori îi chinuim mai mult decât îi învăţăm şi poate că ăsta e un semnal pe care îl recepţionează Ministerul Educaţiei şi toată comunitatea din educaţie”, a spus Ponta, sâmbătă, în şedinţa Executivului, potrivit Mediafax.


REZULTATE EVALUAREA NAŢIONALĂ 2014 De 7 ori mai puţine note de 10 la română decât la matematică. Premierul Ponta cere analizarea subiectelor

UPDATE REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Primele note la nivel naţional: 70,8% din elevi au avut medii peste 5 la Capacitate, 8 au fost eliminaţi

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite