Consiliul Tineretului din România: Noul proiect de buget păstrează universităţile „într-un stadiu de subfinanţare gravă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţarea de bază a universităţilor este în continuare mică, noua variantă de buget neaducând modificări faţă de varianta iniţială, ceea ce face ca mediul universitar să fie subfinanţat. Pe de altă parte bugetul pentru programe de tineret este de peste două ori mai mare decât în propunerea iniţială de buget pe 2017, potrivit preşedintelui Consiliului Tineretului din România.

Preşedintele Consiliului Tineretului din România (CTR), Mihai Dragoş, reprezentant al Societăţii Civile în Consiliul Economic şi Social, a observat că „bugetul pentru programe de tineret e de 2.5 ori mai mare decât propunerea iniţială” de buget. Cu toate acestea, preşedintele CTR a subliniat că finanţarea de bază a universităţilor este în continuare scăzut, ceea ce ar păstra instituţiile de învăţământ într-un stadiu de subfinanţare gravă.

„Am avut două observaţii care vor însoţi avizul CES (Consiliul Economic si Social, n.r.)  pe buget. Prima, că finanţarea de bază a universităţilor, în uşoară scădere, e de natură a păstra universităţile într-un stadiu de subfinanţare gravă. Pentru a se apropia cât de cât programul politic şi a le permite dezvoltarea, ar trebui să existe o alocare suplimentară de cel puţin 1 miliard în 2017 (am ţinut cont de propunerile ANOSR şi de asumările PSD). A doua, că în clasificaţia bugetară a categoriilor de cheltuieli ale Autorităţilor Locale tineretul trebuie să fie categorie distinctă, cu subcategorii conforme cu tipurile de cheltuieli prevăzute de Legea Tinerilor. Asta ar încuraja primăriile să chiar aloce fonduri pentru tineret şi să respecte legea”, a scris pe Facebook Mihai Dragoş, reprezentant al Societăţii Civile în Consiliul Economic şi Social.

Proiectul de buget pe învăţământ superior a rămas la fel

Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti, Vlad Cherecheş, susţine că noua variantă a proiectului de bugetul nu prezintă nicio modificare faţă de prima variantă, pe învăţământ superior.

„Din ce am văzut în varianta trimisă de guvern la CES, nu e nicio modificare pe învăţământ superior. A rămas la fel ca în varianta de luni”, a spus pentru Adevărul preşedintele ANOSR.

Potrivit acestuia, în afară de creşterea burselor, noul proiect de buget nu prevede alte creşteri, ci doar scăderi.

„Pe învăţământ superior, singura creştere  e creşterea burselor, în rest nu există nicio altă creştere, nici pe finanţarea de bază, conform a ceea ce scrie în buget, nu există o creştere, ci chiar o scădere uşoară. Pe cămine, cantine, iar nu este o creştere, stagnează toate. Pe cercetare este o scădere, când ar trebui să tindă către 1% din Produsul Intern Brut. Noi am semnat un angajament cu PSD-ul, au semnat un răspuns la angajament prin care şi-au asumat că vor dubla finanţarea pentru cămine, cantine până la finalul 2017 şi finanţarea de bază până în 2018. Mă îndoiesc că, dacă anul acesta nu creşte deloc, în 2018 dublează brusc”, comenta, miercuri, preşedintele ANOSR, Vlad Cherecheş, despre prima variantă de buget.

Noul proiect al bugetului de stat pe anul 2017 a fost publicat de Guvern, dar acesta nu va fi pe agenda şedinţei de vineri.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite