Ce face proful când elevul chiuleşte

Copiii săraci, romii, cei din familii dezorganizate sau ai căror părinţi au plecat la muncă prin alte ţări sunt cei mai înclinaţi să se lase de carte. Dascălii luptă să-i ţină la clasă.

Deşi, în mod formal, abia la zece absenţe nemotivate profesorii sunt obligaţi să ia atitudine, pentru majoritatea îngrijorarea începe încă de la primul chiul. „Nu au existat cazuri, în 22 de ani de activitate, în care să treacă timp îndelungat fără să mă intereseze cauza pentru care unul dintre locurile pe care le ocupă elevii mei rămâne neocupat", spune Mirela Spiţă, învăţătoare la Şcoala „Al. I. Cuza" din Bacău. Din acest motiv, dascălul a stabilit o regulă: ori de câte ori se impune, unul dintre părinţi să motiveze telefonic, înainte de începerea programului, absenţa copilului. „Şi pentru că regula se încalcă, atunci când părintele nu sună, cadrul didactic este cel care telefonează."

A fugit de acasă

În decursul anilor, Mirela Spiţă s-a confruntat cu un singur caz de abandon. Era spre sfârşitul anilor '90 când un elev de-al ei a ales să părăsească şcoala. Mama a spus atunci că de vină era starea de sănătate precară a copilului. Până când, într-o zi, la uşa învăţătoarei a sunat chiar elevul pe care-l ştia bolnav şi, fără să ridice privirea, i-a cerut ceva de mâncare.

„În faţa unei farfurii cu mâncare caldă am aflat că, deşi nu împlinise 10 ani, relaţia cu noul «tată» şi atitudinea mamei l-au determinat să plece de acasă. Ziua folosea mijloace de transport în comun să se deplaseze prin oraş căutând hrană, iar noaptea se odihnea în scara vreunui bloc."  Învăţătoarea a vorbit din nou cu mama băiatului, care a venit să-l ia acasă, iar a doua zi l-a adus la şcoală. A urmat întâlnirea cu angajaţii de la Protecţia Copiilor şi înscrierea lui, după o vreme, la un centru pentru minori.

Motivaţi de alocaţie

„Nu pot să mărturisesc acum ce atitudine aş fi avut dacă soarta nu l-ar fi trimis pe băiat, după mai bine de două săptămâni de la fuga de acasă, la uşa apartamentului meu...", spune Mirela Spiţă. Şcoala este una privilegiată, un nou caz apărând abia anul trecut. Este vorba despre o fetiţă de etnie romă, care a venit la ore timp de o lună pe parcursul întregului an şcolar. La insistenţele bunicului, fata a fost reînscrisă în clasa a VI-a, însă situaţia se repetă.

„Noua dirigintă, profesor de religie, direct interesată şi de starea sufletului, nu doar de «acoperirea» cu documente, pe lângă scrisorile oficiale către familie, face vizite la domiciul, vorbeşte cu mama, unic întreţinător, ba chiar însoţeşte eleva până la şcoală. Vocea blândă, calmul, apropierea nu au adus rezultate. Acum nu mai răspunde nimeni la sonerie, indiferent de ora la care diriginta sună. Bănuieşte că interesul familiei de-a o reînscrie a fost datorat alocaţiei. Nici colaborarea cu psihologul şcolii nu a dat rezultate. Se pare că familia are rolul covârşitor", povesteşte Mirela Spiţă.  

În cartierul Ponorâta din localitatea Coroieni, judeţul Maramureş, trăiesc peste 400 de persoane de etnie romă, dintre care aproape jumătate sunt copii de până la 14 ani. Sînziana Şanta este învăţătoare la şcoala din cartier, alături de alte două educatoare şi de patru învăţători, toţi specializaţi în lucrul cu copiii săraci şi, mai ales, cu cei de etnie romă.

Abandon definitiv

„Eu sunt învăţătoare în acest cartier de zece ani şi în tot acest timp m-am confruntat cu diverse probleme, dar cea mai dureroasă a fost prezenţa scăzută a copiilor la şcoală. În fiecare an am avut câte doi-trei copii care au abandonat definitiv şcoala şi pe care nu i-am putut readuce. Dar avem şi copii pe care am reuşit să-i convingem că şcoala este importantă", povesteşte Sînziana Şanta.

În Ponorâta se întâmplă ca locul unui copil în bancă să rămână gol mai multe zile. Pentru că romii îşi iau căruţele şi pleacă să adune fier sau să cerşească împreună cu toţi copiii, fie ei de şcoală, de grădiniţă sau mai mici. „Cunoaştem familiile care pleacă mai des, ştim că cei mici vin la şcoală atunci când se întorc şi, de obicei, ne anunţă când pleacă şi ne spun aproximativ pentru câte zile."

Fenomenul devine însă o problemă majoră atunci când copiii întârzie să revină, chiar şi după ce s-au întors din „pelerinaj". „Primul pas pe care îl facem este mersul în cartier pentru a afla date despre copiii care nu mai vin. Tot ce aflăm transmitem conducerii şcolii, care, mai departe, anunţă asistentul social, poliţia şi, împreună, încercăm să aflăm motivul pentru care copilul nu ajunge la şcoală. Este foarte importantă această colaborare", subliniază Sînziana Şanta.

În şcoală se înregistrează anual trei-patru cazuri de abandon la clasele primare şi mai multe la gimnaziu, asta din cauza căsătoriei fetelor de romi pe la 13-14 ani. În cazul celor mici, motivele abandonului sunt fie boala, fie plecarea familiilor, cel mai adesea în Franţa.Plecatul în ţări străine e o problemă şi în rândul familiilor de români care nu-şi iau copiii după ei, aşa cum fac romii, dar, lăsându-i în urmă, creează un context propice pentru chiul.

„Cazuri de abandon nu am avut, dar probleme cu absenţele au mai fost", spune Marcel Porof, profesor de Geografie la Colegiul Naţional „Nicu Gane" din Suceava. „Avem
copii care sunt oarecum cu probleme. Este vorba de cei ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă, în special în Spania pleacă. Elevii aceştia au probleme de comportament, tind să chiulească mai mult decât restul. Ca diriginte, eu am ţinut legătura cu părinţii, am avut cazuri când am apelat la psihologul şcolii pentru consiliere", adaugă Marcel Porof.

Pentru profesori, primul pas în caz de chiul va fi întotdeauna să-i contacteze pe părinţi. „Cred cu tărie că părinţii sunt cei care trebuie să ştie mai întâi ceea ce se petrece cu copilul lor", spune Daniela Ceredeev, profesoară de Limba Română la şcoala din Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava. „Fenomenul acesta al abandonului şcolar nu se instalează instantaneu. Sunt semne şi semnale pe care le transmite copilul: deprecierea motivaţiei şcolare, scăderea gradului de implicare afectivă, instabilitate emoţională, dezinteres faţă de eşecul şcolar. Tocmai de aceea, i-am privit întotdeauna pe părinţii elevilor mei ca pe cei mai eficienţi parteneri în actul educaţiei şi ca pe nişte prieteni." 

"În fiecare an am avut câte doi-trei copii care au abandonat definitiv şcoala şi pe care nu i-am putut readuce.''
Sînziana Şanta învăţătoare

"Nu ştiu ce atitudine aş fi avut dacă soarta nu l-ar fi trimis pe băiat, după mai bine de două săptămâni de la fuga de acasă, la uşa mea.''
Mirela Spiţă învăţătoare

"Avem copii cu probleme. Este vorba de cei ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă. Aceştia tind să chiulească mai mult decât restul.''
Marcel Porof  profesor

29.000 de copii au abandonat studiile la sfârşitului anului şcolar 2008-2009.