ANALIZĂ Controversa reformei din sistemul de învăţământ britanic

Doi profesori britanici stabiliţi în România explică de ce reforma drastică în învăţământul preuniversitar din Marea Britanie, subiectul unei controverse actuale în Insulă, favorizează un sistem centralizat ineficient şi îl laudă pe cel de la noi.

Învăţământul preuniversitar din Marea Britanie, unul dintre cel mai bine cotate la nivel internaţional, se confruntă în această perioadă cu cele mai radicale reforme propuse de la Margaret Thatcher, din ’88, şi până acum. 

Marea Britanie beneficiază de un sistem de învăţământ care este, încă, destul de descentralizat, în ciuda reformelor din ultimii 25 de ani prin care s-a încercat centralizarea şi trecerea sistemului sub controlul statului. Asta încearcă acum şi Michael Gove, cel care ocupă fotoliul de ministru al Educaţiei din 2010.

Gove a anunţat introducerea unui nou tip de Bacalaureat, chiar diferenţiat, aducând în prim-plan ideea Bac-ului Tehnic, scurtarea vacanţelor, prelungirea orelor de curs după modelul din Singapore şi restructurarea programei naţionale pentru ca elevii să înveţe mai multe informaţii teoretice.

Doi profesori britanici stabiliţi în România, Simon Parker (47 de ani), venit aici de peste 10 ani, care a predat la şcoli din Bucureşti, Cluj şi Timişoara şi care îi ajută pe tinerii români să intre la facultate în Marea Britanie, şi Andy Hockley (47 de ani), stabilit de 9 ani în Miercurea-Ciuc şi care îi învaţă pe profesori cum să predea mai bine, au explicat pentru „Weekend Adevărul“ de ce nu văd cu ochi buni reforma anunţată de Gove.

Ei spun că merge împotriva curentului descentralizării în Educaţie, motiv pentru care ei apreciază sistemul românesc de învăţământ.

Măsurile lui Gove

În septembrie 2012, actualul ministru al Educaţiei şi fost jurnalist la ziarul „The Times“ şi la BBC, Michael Gove, anunţa că va înlocui până în 2015 examenul naţional pe care îl dau acum elevii de 16 ani – The General Certificate of Secondary Education (GCSE), Capacitatea de la noi, cu un Bacalaureat Englez („The English Baccalaureate Certificate“).

În urma criticilor severe şi a reacţiei publice, Gove a renunţat în februarie 2013 la această idee, însă a anunţat în aprilie un „Bacalaureat Tehnic“ („The Technical Baccalaureate“) care să ofere o alternativă Bac-ului lor naţional pentru elevii care nu se înscriu la facultate şi intră direct în câmpul muncii după terminarea învăţământului obligatoriu.

Profesorul britanic Simon Parker a explicat că un astfel de Bacalaureat Tehnic nu le-ar oferi elevilor o calificare similară cu cea din învăţământul profesional, aşa cum îşi imaginează actuala guvernare de la Londra.

„Cred că angajatorii vor fi şi mai confuzi fiindcă vor fi nevoiţi să înţeleagă ce aptitudini atestă noul certificat. Ceea ce încearcă Gove să facă e să introducă un certificat echivalent examenelor A levels (similare Bacalaureatului românesc – n.r.), pe care oricum urmăreşte să le înlocuiască, dar care să ateste alte cunoştinţe ce ţin de vocaţia profesională. Lucrul acesta se încearcă de ani de zile şi înseamnă mai mult o rebranduire a unui examen naţional“, a comentat profesorul Parker.

Reformele lui Gove stârnesc reacţii dure pentru că el nu vine din învăţământ, nu a fost profesor şi nu cunoaşte sistemul din interior. Simon Parker, profesor britanic

Proteste ample în Marea Britanie împotriva reformei lui Gove   FOTO: AFP

Gove a mai anunţat de curând o serie de reforme radicale care, spun specialiştii, nu ţin seama de realitatea sistemului de învăţământ din Marea Britanie: vrea să introducă mai multe cursuri la şcoală şi vacanţe de vară mai scurte. Vacanţele de vară din Regatul Unit durează doar şase săptămâni, faţă de trei luni în România, iar elevii învaţă în jur de 190 de zile pe an, aproape la fel de mult precum cei din Finlanda.

„Cred că Marea Britanie are cele mai scurte vacanţe de vară din Europa. În timp ce toată lumea se orientează spre exemplul dat de Finlanda, care este pe primul loc în lume în ceea ce priveşte calitatea şi rezultatele educaţiei, Gove pare că preferă să se ia după exemplul din Singapore. Aici orele de curs sunt mai lungi şi pauzele mai scurte, dar toată cultura lor este diferită, de la educaţia primită în familie până la modul cum învaţă la şcoală“, atrage atenţia şi profesorul Andy Hockley, care, nu demult, a stârnit o dezbatere naţională în ceea ce priveşte educarea copiilor minorităţilor de la noi.

Măsuri pentru a-i „vrăji“ pe părinţi

Hockley este de părere că reformele de acest tip, propuse de Gove, sunt o metodă de a-i „vrăji“ pe părinţi, care, din lipsă de timp pentru copiii lor, ar fi încântaţi ca odraslele lor să stea mai mult timp din zi în grija „babysitter-ului“ numit şcoală. Însă, părerea generală despre actualul ministru nu este una pozitivă, din contră, iar reformele sale stârnesc reacţii dure din partea oamenilor din sistem pentru că el nu vine din învăţământ, nu a fost profesor şi nu cunoaşte sistemul din interior, este de părere Simon Parker.

În concluzie, Hockley consideră că viitorul sistemului de învăţământ în Marea Britanie va fi unul bun. „Cred că, la un moment dat, îşi vor da seama că oamenii care cunosc cel mai bine domeniul educaţiei sunt experţii şi se va schimba direcţia în care o iau lucrurile pe moment. Ceea ce se întâmplă acum este o distrugere fragment cu fragment a sistemului, ceea ce mă întristează foarte mult. Copiii mei merg la şcoală în România şi, în ciuda problemelor sistemului de aici, consider că vor primi o educaţie mai bună în ţara asta decât în Marea Britanie şi, în acelaşi timp, se vor putea bucura de copilărie. Fata mea de clasa a VII-a vorbeşte deja fluent trei limbi, în Anglia ar fi ştiut doar o limbă şi nu ar ajunge să studieze trigonometria până într-a noua“, a încheiat Hockley.

Copiii mei merg la şcoală în România şi consider că vor primi o educaţie mai bună în ţara asta decât în Marea Britanie. Andy Hockley, profesor britanic

Regatul Unit rămâne însă ţara unora dintre cele mai vechi şi prestigioase universităţi din lume, care domină clasamentele mondiale pe învăţământul superior atât din punct de vedere al calităţii educaţiei, cât şi al prestigiului academic pe care îl deţin. 

Marea Britanie ocupă locul 6 în topul ţărilor cu cele mai bune sisteme de educaţie şi se mândreşte cu patru universităţi în top 10 mondial al calităţii învăţământului superior şi două (Oxford şi Cambridge) în top 10 mondial al celor mai reputate universităţi. 

Reforma Thatcher

Cea mai importantă reformă în educaţia britanică din ultimii ani a fost făcută chiar în timpul guvernării Doamnei de Fier a Marii Britanii, baroneasa Margaret Thatcher (foto  AFP), care a fost şi secretar de stat pe Educaţie între 1970 şi 1974. Adevăratele schimbări le-a făcut, totuşi, în anii ’80, când era prim-ministru.

În 1988 a dat celebra lege a educaţiei – „The Education Reform Act 1988“, prin care a centralizat sistemul britanic şi care a stârnit numeroase controverse şi nemulţumiri în special din partea profesorilor, care beneficiau de o oarecare autonomie curriculară înainte.

Înainte de aceasta, şcolile publice au beneficiat de o autonomie destul de mare, însă, odată cu reforma lui Thatcher, a fost introdus pentru prima dată în Marea Britranie un curriculum naţional pentru toate şcolile de stat, care să creeze un standard valabil pentru tot sistemul britanic de educaţie. 

Odată cu introducerea primei programe naţionale, Thatcher a mai adus câteva schimbări radicale. A visat la un învăţământ profesional foarte bine pus la punct pentru elevii care nu ajung la facultate şi care se angajează imediat după terminarea ciclului secundar la 16 ani.

Thatcher a introdus celebrele „City technology colleges“, ceea ce britanicii numesc „CTC’s“, colegii profesionale care ofereau pregătire pentru diferite industrii. Iniţial, era vorba să se construiască zeci de astfel de colegii profesionale, însă doar 15 au fost terminate, iar acestea s-au transformat, ulterior, în academii.

Academii profesionale sponsorizate

CTC-urile erau gândite să funcţioneze în parteneriat cu firme private care ar fi urmat să investească aproximativ 10% din costurile academiei (maximum două milioane de lire sterline). Astfel, compania-sponsor ajunge să influenţeze şcoala, inclusiv programa de studiu. 

„Pe mine mă sperie acest lucru, fiindcă s-ar putea ajunge ca, în viitor, McDonald’s să conducă şcoli, spre exemplu. De asemenea, grupuri religioase şi secte ar putea pune mâna pe aceste academii, educându-i pe elevi cum consideră de cuviinţă, dezbinând şi mai mult societatea britanică“, spune profesorul Simon Parker.

Thatcher a mai schimbat radical şi sistemul de învăţământ superior. Profesorii şi-au pierdut siguranţa postului pe care îl ocupau în universităţi, iar comisiile formate din universitari, care acordau granturi studenţilor, au fost înlocuite cu un consiliu naţional care supervizează toate cheltuielile instituţiilor de învăţământ superior din Marea Britanie.

„Rezultatul a fost că sistemul de învăţământ superior nu mai are fondurile de care beneficia în trecut. Ca atare, universităţile au fost nevoite să recruteze tot mai mulţi studenţi din străinătate, fiindcă au nevoie de bani“, explică profesorul Andy Hockley.

Totuşi, Simon Parker atrage atenţia că sistemul şi-a revenit cât de cât în timpul guvernării partidului laburist, sub mandatul lui Tony Blair. 

Măsurile din învăţământul românesc

Sistemul de învăţământ românesc, cu toate viciile sale, este considerat a fi mai bun decât multe sisteme occidentale pe care încercăm să le imităm, susţine Simon Parker. 

Reforma cea mai importantă de la noi a fost făcută în ianuarie 2011, când a fost promulgată o nouă lege a educaţiei, pe vremea când ministru era Daniel Funeriu. De altfel, şi Comisia Europeană a felicitat România la vremea aceea pentru reforma făcută în educaţie.

Doi ani mai târziu, efectele ei au fost vizibile prin câteva schimbări: un nou tip de învăţământ profesional, bazat pe parteneriate cu companiile locale, s-a introdus clasa pregătitoare, obligatorie pentru toţi copiii, prin care au fost incluşi, anual, în sistemul de învăţământ primar aproape 40.000 de copii.

Legea Educaţiei Naţionale din 2011 a mai introdus camerele video la examenele naţionale, criterii stricte de clasificare a universităţilor şi finanţarea pe bază de performanţă. Funeriu a explicat, însă, că sistemul din Marea Britanie nu poate fi comparat cu cel din România, considerându-l mult mai aşezat: „Ei au mai multe universităţi în primele 10 mondiale, noi nu avem niciuna în primele 500, ei au majoritatea profesorilor de calitate, noi nu. Noi avem un pact pentru educaţie, ei nu.“