„A Doua Şansă“: între remedierea abandonului şcolar şi oportunismul autorităţilor

Numărul de beneficiari ai programului „A Doua Şansă“ a scăzut cu 14% într-un singur an, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei. Totodată, abandonul şcolar a crescut cu 2% în ultimul an, ajungând la 19%. În aceste condiţii, se pune problema dacă programul îi ajută pe cei înscrişi să se reintegreze atât în sistemul educaţional, cât şi să obţină o calificare pentru a se putea angaja.

Ce este programul „A Doua Şansă“

Programul este structurat pe două nivele: pentru învăţământul primar şi pentru învăţământul gimnazial. ADS primar este echivalentul şcolii primare şi poate fi parcurs în 2 ani, cu posibilitatea măririi sau micşorării duratei de şcolarizare. Acesta are ca principal reintegrarea în învăţământ a persoanelor care au depăşit cu 4 ani vârsta de şcolarizare pentru învăţământul primar şi care, fie nu au parcurs nici o clasă primară, fie au abandonat pe parcurs, depăşind vârsta necesară pentru înscrierea în învăţământul de masă. Ciclul secundar inferior are o durată medie standard de 4 ani, îmbinându-se pregătirea teoretică cu cea practică, în urma căreia beneficiarii se pot califica profesional. Categoriile eligibile sunt persoanele care au abandonat sistemul de învăţământ şi care au depăşit vârsta necesară pentru reînscrierea în învăţământul gimnazial sau persoanele care au peste 14 ani, au absolvit învăţământul primar sau au parcurs o parte din clasele corespunzătoare învăţământului gimnazial.

Care sunt aşteptările beneficiarilor?

În urma unei  cercetări a modului în care se implementează programul „ A Doua Şansă“, beneficiarii au fost întrebaţi de ce s-au înscris în program. Aceştia au răspuns după cum urmează:

Mă va ajuta să îmi găsesc un loc de muncă- 57%

Mi-a părut rău că am părăsit şcoala şi am vrut să mă întorc- 46%

M-au încurajat familia şi prietenii- 44%

Educaţia este importantă pentru a reuşi în viaţă- 30%

Este o modalitatea uşoară să îţi finalizezi studiile- 29%

Pentru a mă înscrie în învăţământ după finalizarea programului- 10%

Directorul şcolii/ profesorul m-a rugat să mă întorc- 6%

Am fost plecat în străinatăte şi nu am putut să filnalizez şcoala la timp - 5%

 *Studiul a fost făcut în 16 şcoli, din Tulcea şi Brăila, unde au fost chestionaţi  228 de  beneficiari.

În ciuda faptului că programul umăreşte, printre altele, şi profesionalizarea cursanţilor pentru ca aceştia să îşi găsească un job, realitatea arată, însă, altceva. Peste 50% dintre respodenţi spun că s-au înscris la „A Doua Şansă“ în speranţa că îşi vor găsi un loc de muncă pentru că de aici vor ieşi cu o calificare. Concomitent, de 6 ani, de când a fost lansat „A Doua Şansă“,  criza forţei de muncă calificate s-a agravat.  Cele mai recente date ale ziariştilor economici de la Bursa arată că  40% dintre angajatori nu găsesc personal calificat.

 De ce a scăzut numărul de cursanţi? Ce soluţii există?

„Proiectele Europene prin care se făcea programul  nu au mai existat. În 2015-2016 mai aveai proiecte europene, prin urmare aveai şi fonduri.  Situaţia s-a schimbat de atunci. În  consecinţă, numărul de de beneficiari ai programului  a scăzut, a explicat Gelu Dumincă, sociolog.

„Eu nu cred în programul a doua şansă, ci cred în prima şansă“

„Mecanismele construite se vor a fi, mai degrabă, pentru reintegrarea pe piaţa muncii, decât pentru continuarea studiilor în ciclurile următoare. Cu toate acestea, oamenii nu îşi găsesc un loc de  muncă. În aceste circumstanţe, consider că ar fi mult mai mai eficiente şcolile de ucenici. Irlanda a făcut chestia asta şi din anii '80, când aveau ţara cu cea mai rată de analfabetism din Uniunea Europeană, a devenit printre cele mai dezvoltate state din UE în  anii '90. Dacă eşti la vârsta de 30 de ani şi ai o familie, îţi este greu să mai petreci nişte ani la şcoală ca să obţii o diplomă. Este dificil!  Pe când la o şcoală de ucenici stai 6 luni de zile în care eşti alfabetizat şi înveţi şi o meserie. Astfel, îţi poţi găsi un loc de muncă ca să îţi câştigi pâinea“, a mai adăugat acesta.  

„A doua şansă nu este o măsură de prevenire a abandonului şcolar, ci este o măsură de remediere. Sunt şcoli în România în care se găseşte câte un director de şcoală care constată ​nevoia şi înţelege că poate atrage finanţare suplimentară, inclusiv pentru asigurarea a unei norme de învăţătoare“, a declarat pentru Adevărul, Daniela Vişoianu, preşedintele Coaliţiei pentru Educaţie.

  „Se pierd foarte mulţi bani. Clasele la prima şansă au primit o anumită finanţare. Să zicem că în mediul rural avem o clasă formată din 20 de copii. Aceştia s-au înscris încă din clasa 0. A fost angajată şi o învăţătoare. Problema este că ajunge din 20 de elevi să aibă doar 12. În loc să plătesc o singură catredă pentru 20 de elevi, plătesc 2 catedre: una pentru 12 elevi, una pentru 8 elevi. Acestea sunt costuri pe care nu ni le permitem.  Cât de greu este pentru o învăţătoare să înveţe 20 de copii măcar să scrie şi să citească? Aceasta este problema pe care trebuie să ne-o punem!“  Asta, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre copiii aflaţi în afara sistemului de învăţământ au o vârstă cuprinsă între 7-10 ani, potrivit unui studiu realizat de organizaţia „Salvaţi Copiii“.

Gabriela Alexandrescu, preşedintele organizaţiei, spune că programul ,,A doua şansă“ nu este bine gândit. „Acordă atenţie pentru componenta educativă, nu şi pentru cea a suportului social. În general, oamenii care se duc la programul „A Doua Şansă“ au probleme complexe, predominant fiind din familii sărace. Prin urmare, proiectele implementate trebuie să combine aceste două componente.  De asemenea, trebuie şi comunicate mai bine pentru că mulţi oameni nu ştiu de ele“.