Trump aproape că-l face prost pe Macron şi îl ameninţă că va impune taxe vamale pe vinul francez ca răspuns la taxarea giganţilor digitali americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Trump a reuşit performanţa de a include într-un singură postare furibundă pe Twitter o critică la adresa planurilor guvernului de la Paris de a taxa companii multinaţionale precum Google, o ameninţare cu taxe vamale pe vinul francez şi o acuză de ”stupiditate” la adresa preşedintelui francez.

Conflictul nu a apărut din senin. Cele două camere ale legislativului francez au votat taxarea companiilor multinaţionale, considerând că acestea plătesc prea puţine – sau chiar niciun fel de – taxe în statele în care nu sunt bazate. Administraţia Trump a criticat instantaneu propunerea francezilor pe motivul că ţinteşte cu precădere giganţii americani din domeniul digital.

”Franţa tocmai a pus o taxă digitală pe marile noastre companii americane. Dacă cineva le taxează, ar trebui să fie ţara lor de origine, Statele Unite. Vom anunţa curând măsuri substanţiale ca răspuns la stupiditatea lui Macron. Mereu am spus că vinul american e mai bun decât vinul francez”, a postat Trump pe Twitter.

Este bine cunoscut faptul că preşedintele american nu consumă alcool, aşa că la o întâlnire cu presa ce a avut loc după publicarea tweet-ului, Trump a clarificat la ce s-a referit în ultima parte a postării. ”Mereu mi-a plăcut vinul american mai mult decât cel francez. Chiar dacă nu beau vin. Îmi place, pur şi simplu, felul în care arată vinul american”, a spus acesta, conform BBC News. Desigur, nu acest aspect e important în toată această discuţie. Mult mai relevante sunt relaţiile comerciale dintre Statele Unite şi Franţa atunci când vine vorba de piaţa vinului. SUA este cel mai mare consumator mondial de vin şi cea mai mare piaţă de import, iar Franţa este una dintre principalele ţări care aprovizionează această piaţă.

Guvernul francez nu pare a fi, însă, dispus să renunţe, ministrul de finanţe francez clarificând că poziţia Franţei rămâne identică în problema taxării operaţiunilor digitale. ”Vreau să le spun prieteneilor noştri americani că măsura aceasta ar trebui să servească drept stimulent pentru ei şi să ne ajute să accelerăm chiar mai puternic eforturile noastre de a ajunge la un acord internaţional cu privire la taxarea serviciilor digitale”, a declarat acesta. Într-un comunicat emis de administraţia prezidenţială franceză, se anunţă că Trump şi Macron au discutat, în cursul zilei de vineri, tot despre nevoia unei înţelegeri internaţionale în problema taxării giganţilor din domeniul digital.

Măsura, votată joi şi de Senatul francez, după ce Adunarea Naţională a acceptat-o în prealabil, va taxa orice companie din domeniul industriei digitale care are un venit mai mare de 750 de milioane de euro – din care cel puţin 25 de milioane sunt produse în Franţa. Ţinând cont că măsura se va aplica retroactiv de la începutul anului, este de aşteptat că se vor strânge aproximativ 400 de milioane de euro la bugetul naţional doar anul acesta.

Taxa vine pe un val politic cu o istorie mai lungă în Franţa, multe voci argumentând că taxarea trebuie să se bazeze şi pe prezenţa digitală, nu doar pe cea fizică. Comisia Europeană estimează că, în medie, afacerile tradiţionale au o rată de taxare de 23% asupra profiturilor, în timp ce companiile de pe internet plătesc doar 8-9%, scrie BBC News.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite