SUA au anunțat acuzațiile pentru care va fi judecat Maduro. Declarațiile procurorului general

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, şi soţia sa, Cilia Flores, „vor face faţă în curând mâniei depline a justiţiei americane pe pământ american”, a anunțat sâmbătă procurorul general al SUA, Pam Bondi, pe platforma X, potrivit dpa.

image

„Nicolas Maduro şi soţia sa, Cilia Flores, au fost puşi sub acuzare în Districtul Sudic din New York. Nicolas Maduro a fost acuzat de conspiraţie la narcoterorism, conspiraţie la importul de cocaină, deţinere de mitraliere şi dispozitive distructive şi conspiraţie în vederea deţinerii de mitraliere şi dispozitive distructive împotriva Statelor Unite. În curând, aceştia se vor confrunta cu mânia deplină a justiţiei americane pe teritoriul american, în instanţele americane”, a declarat Bondi.

Procurorul general al SUA i-a mulţumit, „în numele întregului Departament de Justiţie al SUA, (...) preşedintelui (american Donald) Trump pentru curajul de a cere socoteală în numele poporului american”, dar şi armatei americane „curajoase care a condus misiunea incredibilă şi de mare succes de a-i captura pe aceşti doi presupuşi traficanţi internaţionali de narcotice”.

La rândul său, secretarul de stat american Marco Rubio a repostat pe platforma X o postare mai veche de-a sa în care spunea că „Maduro NU este preşedintele Venezuelei şi regimul său NU este guvernul legitim. Maduro este şeful Cartelului de los Soles, o organizaţie narcoteroristă care a preluat controlul asupra ţării. Şi este pus sub acuzare pentru că aduce droguri în Statele Unite”.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că Statele Unite au „efectuat cu succes un atac la scară largă împotriva Venezuelei” sâmbătă şi a declarat că preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi soţia sa au fost capturaţi şi scoşi din ţară.

BBC: Cine preia puterea în Venezuela?

Va rămâne chavismul la putere fără Maduro? se întreabă publicația britanică.

În acest caz, trei personalități sunt de urmărit: vicepreședintele Delcy Rodríguez; ministrul de interne Diosdado Cabello; și ministrul Apărării Vladimir Padrino.

Toți trei au apărut la televizuune la câteva ore după atac, denunțând atacurile aeriene ale SUA.

Atât Padrino, cât și Cabello au o influență semnificativă în cadrul armatei, care ar putea rămâne loială oricăreia dintre figuri.

Rodríguez, în schimb, deține o putere civilă și economică mai importantă, dar nu are același acces la rândurile armatei precum Cabello și Padrino, în condițiile în care rolul armatei ar putea fi determinant.

O altă necunoscută este ce va face opoziția, condusă de María Corina Machado. După ce a revendicat victoria în alegerile din iulie 2024, opoziția cere o schimbare politică reală și e posibil să nu fie mulțumită doar cu scoaterea lui Maduro din palatul prezidențial.

Ministrul de interne venezuelean, Diosdado Cabello, a denunșat drept „criminal şi terorist” atacul efectuat sâmbătă dimineaţă de Statele Unite și a îndemnat organizaţiile internaţionale să se pronunţe împotriva acestui „masacru”.

Declarațiile au fost făcute la canalul de stat Venezolana de Television (VTV). 

Cabello, înconjurat de militari, a cerut încredere „în conducere” şi „în conducerea înaltului comandament politic şi militar” în faţa situaţiei prin care trece ţara.

„Rămâneţi foarte calmi, să nu lăsaţi pe nimeni să dispere, să nu lăsaţi pe nimeni să-i uşureze situaţia inamicului invadator, inamicului terorist care ne-a atacat cu laşitate, să nu-i uşureze nimeni situaţia. Şi la sfârşitul acestor atacuri, vom învinge. Trăiască patria! Loiali pentru totdeauna! Trădători niciodată”, a declarat el la televiziunea publică, promiţând: „Aceasta nu este prima luptă, aceasta nu este prima bătălie (...), am ştiut să supravieţuim în toate circumstanţele”.

Cabello a mai spus că Statele Unite şi-au atins „parţial” obiectivul pentru că poporul nu „a luat-o la fugă scăpat de sub control”.

La rândul său, ministrul apărării venezuelean, Vladimir Padrino Lopez a vorbit despre o invazie și a denunțat un atac cu rachete din elicoptere americane asupra unor zone civile din Caracas, într-un atac „josnic şi laş”.

„Această invazie reprezintă cel mai mare ultraj pe care l-a suferit ţara, determinată de lăcomia insaţiabilă pentru resursele noastre strategice”, a transmis acesta într-un videoclip postat pe reţelele de socializare.

El a cerut evitarea „haosului şi anarhiei, care” „sunt arme la fel de letale ca bombele”.

„Ne-au atacat, dar nu ne vor zdrobi”, a spus el, care a a promis „desfăşurarea masivă a tuturor resurselor terestre, aeriene, navale, fluviale şi balistice - sisteme de arme pentru o apărare completă”.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite