Strategia lui Biden în bătălia geopolitică cu Putin

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden

În efortul de a detensiona criza creată de Putin, administraţia Biden a exclus desfăşurarea de trupe americane pentru a apăra Ucraina. În mod evident, Joe Biden spera să prevină un război chiar şi accidental.

Serviciile secrete occidentale au avertizat că Rusia are în vedere să învadeze  Ucrainei şi are masaţi aproximativ 175.000 de soldaţi la graniţele fostei republic sovietice. Oficialii ruşi au făcut acuzaţii revoltătoar de paranoice şi false. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov, de exemplu, a acuzat recent NATO pentru revenirea la „scenariului de coşmar al confruntării militare”. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că Statele Unite au transportat „ substanţe chimice neidentificate” în Doneţk . Şi Putin însuşi a fost la fel de agresiv faţă de NATO, ameninţând cu acţiuni militare dacă nu sunt acceptate condiţiile sale. 

Cu toate acestea, un raport recent concluzionează că, în ciuda desfăşurării masive de trupe şi a retoricii ameninţătoare, Rusia nu intenţionează să invadeze Ucraina. Raportul, realizat de Critical Threats Project al American Enterprise Institute,  împreună cu Institutul pentru Studierea Războiului, constată că Rusia nu ar putea să suporte costurile politice şi economice ale unei invazii. În loc să invadeze direct Ucraina din nou, Rusia încearcă să destabilizeze şi mai mult ţara înainte de alegeri, să poziţioneze trupe în Belarus, să divizeze NATO şi să precipite concesiile occidentale pentru a detensiona criza.

Chiar şi fără o invadare a Ucrainei, mişcările militare ale Rusiei reprezintă ameninţări serioase pentru aliaţii Americii, inclusiv pentru statele baltice. Putin cere în schimbul retragerii trupelor sale, ca NATO să accepte un cadru de securitate diferit pentru Europa, să renunţe la orice viitoare extinderi şi să renunţe la cooperarea militară cu orice stat non-NATO, scrie The Atlantic.

Evaluarea CTP/ISW a intenţiilor Rusiei este în concordanţă cu preferinţa Rusiei pentru războiul hibrid : dezinformare, acţiuni politice, economice şi militare menite să imobilizeze sau să slăbească adversarii pentru a nu declanşa un răspuns eficient. 

Eşecurile strategice au drept cauze aproape întotdeauna eşecuri ale imaginaţiei, ca şi în cazul troienilor care nu au reuşit să prevadă ce ar putea fi în interiorul acelui cal gigantic de lemn. Acum ne străduim să gândim la fel de creativ ca adversarii noştri. Chiar dacă desfăşurările militare ale Rusiei au fost rapide, SUA şi aliaţii săi le-au sesizat suficient de devreme pentru a se alerta reciproc şi a conveni asupra unui răspuns.

 Furtuna  revanşismului rus de când Putin a venit la putere a cerut o reacţie rapidă; Cheltuielile pentru apărare ale membrilor europeni ai NATO au crescut de la invadarea Ucrainei de către Rusia în 2014. Consultările bilaterale şi întâlnirile NATO au produs un set de potenţiale sancţiuni politice şi economice, în special excluderea Rusiei din reţeaua financiară SWIFT, care ar trebui să-i dea lui Putin şi oamenilor de afaceri săi de gândit. Turcia furnizează drone Ucrainei, SUA au trimis consilieri militari şi rachete Javelin, iar Germania reconsideră Nord Stream 2. Societăţile democratice se aliniază încet, dar măsurile sunt durabile odată ce au fost angajate, iar SUA şi aliaţii săi au avut timp să se organizeze.

Calculele lui Biden

În efortul de a detensiona criza creată de Putin, administraţia Biden a exclus desfăşurarea forţelor americane pentru a apăra Ucraina. În mod evident, Joe Biden spera să prevină un război pornit din calcule greşite, dacă de exemplu o parte ar  interpreta greşit acţiunile celeilalte, iar conflictul s-ar transforma într-o apocalipsă nucleară. Şi, deşi manualul de strategie militară spune să-i dezvălui adversarului ceea ce nu vei face, în circumstanţe în care asimetria intereselor este atât de pronunţată, punerea unui plafon pentru potenţiala escaladare va face, probabil, politica Americii mai credibilă. Imediat după capitularea SUA în Afganistan, pur şi simplu nu este credibil să pretindem că administraţia Biden va „lupta prin orice mijloace şi va purta orice povară” pentru independenţa unui guvern post-sovietic încă corupt.

Biden a fost de acord cu cererea Rusiei de a discuta despre un nou cadru european de securitate. Acest consimţământ a fost, fără îndoială, o concesie, dând o anumită poziţie preocupărilor Rusiei şi i-a îngrijorat pe aliaţii din prima linie a NATO care au temeri de lungă durată (şi justificate) de abandon. Dacă Washingtonul ar fi refuzat să discute măcar despre preocupările Moscovei, este greu de imaginat susţinerea solidarităţii alianţei occidentale sau a sprijinului public american pentru riscurile şi sacrificiile pe care le-ar putea presupune orice răspuns la atacul Rusiei în Ucraina. Iar a fi de acord să discuţi versiunea Rusiei despre istoria post-Război Rece sau despre cererile acesteia pentru o sferă de influenţă care ar trimite ţări sub stăpânirea Rusiei nu este acelaşi lucru cu a le accepta, scrie „The Atlantic“.

Faptul că discuţiile au loc într-un forum NATO, aşa cum Rusia a acceptat acum, permite Occidentului să-şi manifeste solidaritatea sporită. Ameninţările Rusiei au unificat alianţa.

Statele Unite şi aliaţii săi au o sarcină mai uşoară. După cum spunea Ronald Reagan, „Există o diferenţă morală profundă între folosirea forţei pentru eliberare şi utilizarea forţei pentru cucerire”. 

Ucraina poate fi o nucă tare 

Un alt lucru care poate împiedica o invazie rusă a Ucrainei este faptul că, chiar şi în Donbas, puternica armată rusă nu a reuşit să învingă rezistenţa ucraineană. Rusia a consolidat identitatea naţională ucraineană. O ocupaţie rusă s-ar confrunta cu genul de insurgenţă pe care armata rusă s-a dovedit incapabilă să o supună în Afganistan şi Cecenia, în ciuda brutalităţii sale. O jumătate de milion de ucraineni au experienţă militară; 24% dintre respondenţi într-un sondaj recent au spus că vor rezista ocupaţiei ruse „cu o armă în mână”. Rusia ar putea câştiga prima bătălie cu  Ucraina, dar este puţin probabil să câştige războiul, notează The Atlantic.

Ţările NATO s-ar putea să nu lupte pentru Ucraina, dar este posibil să înarmeze şi să antreneze ucrainenii să lupte. O invazie rusă ar deschide porţile sprijinului occidental pentru Ucraina şi ar activa mobilizări similare ale societăţii civile în rândul statelor din prima linie a NATO. Ameninţările lui Putin i-au convins deja pe germani că Nord Stream 2 nu este doar o afacere, ci mai degrabă o pârghie geopolitică. UE îşi poate folosi instrumentele de reglementare pentru Gazprom şi alte companii ruseşti care doresc să aibă acces la pieţele europene într-un mod mai agresiv, pentru a le impune respectarea legii.

Rusia repetă greşeala SUA

Încercările anterioare ale Rusiei de a intimida Ucraina să nu ia calea Vestului nu au prea mult succes. Cincizeci şi opt la sută dintre ucraineni spun acum că ar vota pentru aderarea la NATO, iar naţiunea a dezvoltat un sentiment mai mare de identitate naţională şi o societate mai rezistentă. Suedia şi Finlanda se apropie mai mult de NATO, deoarece agresivitatea lui Putin le-a arătat pericolele de a rămâne în afara pactului occidental de apărare colectivă. Alianţa Nord-Atlantică s-a menţinut unită, refuzând să accepte ca Rusia să aibă drept de veto fie asupra statelor care vor să intre în componenta sa , fie asupra acţiunilor sale.

 Statele Unite, deşi au evitat implicarea militară, au elaborat un set credibil de sancţiuni şi au obţinut sprijin internaţional pentru acestea. Lui Putin îi lipseşte imaginaţia să vadă că lansarea de operaţiuni militare nu este acelaşi lucru cu câştigarea unui război, o lecţie pe care SUA au reînvăţat-o recent în Afganistan. Faptul că Rusia repetă acum însăşi greşeala făcută de SUA şi din care îşi revine încet, este o întorsătură ironică, concluzionează The Atlantic.