Războiul tarifelor. Trump va discuta cu liderii Canadei și Mexicului după introducerea taxelor vamale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că va discuta luni cu premierul canadian demisionar, Justin Trudeau, precum şi cu guvernul mexican, după ce a impus taxe vamale de 25% asupra produselor importate din cele două ţări.

Trump urmează să discute cu reprezentanții Canadei și Mexicului FOTO Arhivă
Trump urmează să discute cu reprezentanții Canadei și Mexicului FOTO Arhivă

„Voi discuta cu premierul Trudeau mâine dimineaţă, de asemenea, voi vorbi cu Mexicul mâine dimineaţă, nu mă aştept la nimic serios. Am pus taxe vamale pentru că ne datorează mulţi bani, sunt sigur că vor plăti”, a declarat Trump presei înainte de a părăsi reşedinţa lui de la Mar-a-Lago, în Florida, potrivit Agerpres.

Republicanul a continuat să critice Canada în special, explicând că ţara „nu autorizează băncile noastre, dacă te gândeşti bine, este de necrezut. Sunt duri în privinţa petrolului şi energiei. Ei nu autorizează produsele noastre agricole”.

„În general, există o mulţime de lucruri pe care nu le autorizează. Şi permitem ca totul să intre la noi, este un sens unic. Subvenţionăm Canada la nivelul a 200 de miliarde de dolari pe an şi ce primim în schimb?”, s-a întrebat el.

Preşedintele american a mai spus că, în faţa represaliilor anunţate de Justin Trudeau, ar putea lua în considerare adăugarea de taxe vamale suplimentare asupra produselor canadiene.

După ce Casa Albă a acuzat sâmbătă guvernul mexican de „alianţă” cu traficanţii de droguri, Donald Trump a părut mai conciliant cu vecinul de la sud, asigurând că are „discuţii bune cu ei”.

Taxele vamale impuse acestei ţări sunt "într-un anume fel represalii. Milioane de oameni intră în ţara noastră din Mexic şi Canada şi nu vom mai permite asta", a subliniat el.

Donald Trump nu a mai făcut referire de această dată la fentanil, opioidul la originea unei grave crize de sănătate publică în Statele Unite şi care a fost justificarea dată în ordinul prezidenţial pentru aplicarea acestor măsuri împotriva Chinei, Canadei şi Mexicului.

De asemenea, întrebat despre impunerea taxelor vamale asupra produselor europene, preşedintele american a asigurat că va trebui să ia o decizie "foarte curând", insistând totodată că nu are "un calendar".

"Ei profită într-adevăr de noi, ştiţi, avem un deficit de 300 de miliarde de dolari. Ei nu ne iau maşinile sau produsele noastre agricole, aproape nimic, iar noi luăm totul, milioane de maşini, niveluri uriaşe de produse agricole", a justificat el.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite