O ideologie mortală: Cum a ajuns Teoria Marii Înlocuiri a rasei albe să domine discursul politic american şi european

0
0
Susţinători ai supremaţiei rasei albe FOTO SHUTTERSTOCK
Susţinători ai supremaţiei rasei albe FOTO SHUTTERSTOCK

Teoria Marii Înlocuiri, bazată pe premisa că americanii şi europenii cu pielea albă urmează să fie înlocuiţi cu imigranţi de alte rase, a ajuns să aibă audienţă generală în loc să fie la împinsă la periferia mişcărilor de extremă dreaptă, arată o analiză The Guardian.

Cele mai recente atacuri armate din SUA au fost comise de adepţi ai acestei teorii: cu rădăcini vechi în istoria SUA, teoria Marii Înlocuiri se regăseşte în poziţii filosofice preluate de politicieni de extremă dreaptă din Europa. Însă în esenţă este o teorie a conspiraţiei care a trecut de pe forumurile obscure la publicul general.

Moderatorul Fox News Chris Tucker, cunoscut pentru numeroasele menţiuni ale teoriilor privind înlocuirea rasei albe,  sugera după atacul de la Buffalo că democraţii vor să câştige voturi cu ajutorul politicilor imigraţiei.

În Ungaria, proaspăt ales pentru al patrulea mandat, premierul maghiar Viktor Orban spunea că luptă împotriva „marii schimbări a populaţiei europene”, „o tentativă sinucigaşă de a substitui lipsa copiilor creştini, europeni cu adulţi din alte civilizaţii – migranţii”.

Teoria a fost pusă în discuţie şi la o întrunire specială în Budapesta a Comitetului Conservator de Acţiune Politică, o organizaţie din SUA, în cadrul căreia preşedintele Matt Schlapp a propus interzicerea avortului în primă instanţă.

Dar cum a reuşit teoria să se răspândească atât de mult?

Doi factori ar putea fi denumirea sa aparent respectabilă, indicând o teorie academică benignă, respectiv faptul că nu se referă la ceva concret, încadrând un spectru larg de viziuni – de la moderate la extremiste.

Totuşi rădăcinile sale rasiste şi ideologia sa de supremaţie a rasei albe sunt vechi de secole.

Sunt două versiuni ale teoriei, explică Matthew Feldman, scriitor şi specialist în radicalismul de dreapta.

În forma sa diluată, Marea Înlocuire stipulează „că are loc o uriaşă schimbare demografică şi că aceşti oameni tind că voteze cu democraţii în SUA şi cu laburiştii în Marea Britanie”.

În forma sa integrală, teoria spune: „Există o conspiraţie organizată de elite – iar acestea subminează intenţionat majoritatea”.

Feldman explică că, într-un anume sens, ambele versiuni au sensuri conspiraţioniste, întrucât susţin că tiparele de imigraţie şi transformările demografice sunt manipulate.

Totuşi, chiar şi în cadrul versiunii integrale sunt susţinute o sumedenie de idei destul de contradictorii.

De pildă, trăgătorul de la Buffalo afirmă că a fost radicalizat online – după ce în pandemie a intrat pe forumuri precum 4chan şi 8chan; acestea sunt recunoscute pentru conţinutul ce promovează naţionalismul radical al rasei albe. Manifestul său îl urmează destul de fidel pe cel al trăgătorului de la Christchurch, Noua Zeelandă, intitulat „Marea Înlocuire”, unde se regăsesc idei precum „genocidul alb” şi teze privind caracterul dăunător al politicilor de imigraţie.

Motivaţii similare au fost descoperite şi în cazul altor atacurilor armate din Europa şi SUA: asupra unei tabere de tineret a Partidului Laburist, în Insula Utøya, Norvegia (2011); asupra credincioşilor ce se rugau la sinagoga Copacul Vieţii din Pittsburgh, Pennsylvania (2018), respectiv cel de la un centru comercial Walmart în El Paso, Texas (2019).

Totuşi, atacatorii – bărbaţi albi- au vizat grupuri diferite– americani de culoare (Buffalo), credincioşi musulmani (Christchurch), hispanici (El Paso), tineri norvegieni albi dintr-o tabără de stânga (Utøya), credincioşi evrei (Pittsburgh).

Până relativ recent, discursul politic principal nu era fundamental diferit de cel de azi din cercurile conservatoare. Circulaţia ideilor înfricoşate despre imigranţi non-albi care ar înlocui populaţia albă a fost printre factorii din spatele politicii de imigraţie a SUA mai bine de un secol, a explicat Reece Jones, autorul unei istorii a acestor politici, „White Borders”.

SUA şi-au formulat legislaţia referitoare la imigraţie pentru a stopa afluxurile de chinezi (anii 1870), japonezi (anii 1910), refugiaţi evrei din Europa (anii 1920), urmaţi de nou-sosiţi Europa centrală şi de sud.

„Pe măsură ce începeau să vină noi şi diferite grupuri de imigranţi, aceleaşi soiuri de spaime răzbăteau la suprafaţă”, spune Jones, explicând că „Acelaşi limbaj a fost folosit pentru a exprima ideea că imigranţii non-albi constituie o invazie, că ei aduc boli, că urmează să-i înlocuiască pe americanii albi, că vor modifica cultura locală”.

Cei ce ar căuta contraargumente la teoria Marii Înlocuiri ar sublinia că cei îndreptăţiţi să se plângă nu sunt europenii albi, ci populaţiile băştinaşe din America de Nord şi de Sud, Australia şi Noua Zeelandă şi Africa, în mare parte, întrucât ele au fost cele „substituite” de colonizatorii lor, scrie The Guardian.

La începutul secolului 20, cei mai mulţi savanţi şi universitari americani subscriau teoriilor pseudoştiinţice despre ierarhizarea raselor conform cărora europenii mediteraneeni şi din centrul Europei sunt inferiori şi distincţi de rasa „nordică”.

Avocatul şi conservatoristul american Madison Grant a popularizat aceste teorii în cartea sa, „The Passing of the Great Race” (1916), în care a argumentat că rasa albă e „specie ameninţată”.

El şi cei care i-au urmat ideile au militat şi contra amestecului raselor – o idee motivată de o altă spaimă: că alte rase ar putea prelua puterea albilor.

Tezele lui Grant au stat la baza Legii Imigraţiei, adoptată de SUA în 1924, ce prevedea cote de imigraţie în funcţie de naţionalitate prin care africanii şi asiatici erau aproape excluşi în favoarea europenilor occidentali şi nordici. Abia după Al Doilea Război Mondial a fost eliminat criteriul naţionalităţii din legislaţie.

Temele înlocuirii au început să se contureze şi în Europa post-război. În 1968, parlamentarul conservator britanic Enoch Powell ţinea discursul său evocând „râurile de sânge” prin care evidenţia că imigraţia dinspre ţările din Commonwealth va determina britanicii să „se simtă străini în propria ţară” şi că „în 15 sau 20 de ani” cei de culoare vor avea putere de control asupra albilor.

La sfârşitul anilor `60 şi începutul anilor `70, ideile erau vehiculate în Franţa via Frontul Naţional al lui Jean-Marie Le Pen, respectiv mişcarea Noua Dreaptă a lui Alain de Benoist.

Franţa a dat şi literatură fundamentală despre Marea Înlocuire: „The Camp of the Saints” (Jean Raspail’, 1973) – ce descrie scenariul apocaliptic al unei invazii a Europei de migranţii din Sudul Global - The Great Replacement (Renaud Camus, 2011) – o expunere a unei teorii a conspiraţiei anti-imigraţie potrivit căreia non-europenii sunt „colonişti”.

Aceste curente europene au fost importate de grupuri generos finanţate din SUA precum  Federation for American Immigration Reform şi Center For Immigration Studies, fondate de defunctul John Tanton, un activist anti-imigraţie ce a militat pentru o majoritate rasială „americano-europeană”.

Potrivit lui Jones, aceste grupuri cu denumiri benigne au fost cele care au introdus pe furiş, în ultimii 30 de ani, „teza înlocuirii în discursul public”

„Se prezintă ca centre de reflecţie obişnuite, dar ce produc de fapt sunt versiuni igienizate ale aceloraşi idei ale supremaţiei rasei albe”, spune Jones. 

Aceste idei s-au amestecat cu teorii locale, cum ar fi „genocidul alb”, aşa cum a fost popularizat de liderul neo-nazist David Lane. Majoritatea organizaţiilor lui Tanton sunt desemnate drept grupuri de ură de către Southern Poverty Law Center.  Personalităţi asociate acestora, între care Jeff Sessions (fost procuror general al SUA) şi Stephen Miller (fost consilier politic al fostului preşedinte Donald Trump), au lucrat în administraţia Trump.

Politica etno-naţionalistă şi anti-imigraţie din întreaga Europă s-a coalizat în ceea ce este cunoscut drept  Miscarea Identariană. Marea teorie a înlocuirii este esenţială tezelor ei, spune José Pedro Zúquete, profesor de ştiinţe sociale la Universitatea din Lisabona şi autorul cărţii „The Identitarians”. 

„Ceea ce au făcut Identarienii a fost să analizeze această tranziţie demografică şi să concluzioneze că nu este un lucru pozitiv, ci un dezastru civilizaţional”, unul care ar putea duce la degenerarea ţărilor europene în state eşuate „cu criminalitate ridicată, cu conflicte etnice tot mai mari şi în cele din urmă războaie civile”.

La recentele alegeri prezidenţiale din Franţa, candidatul de extremă dreapta Éric Zemmour a spus: „Am simţit că datoria mea era să salvez Franţa de Marea Înlocuire”. Rivalii săi, inclusiv Marine Le Pen, şi-au întărit retorica anti-imigranţi, însă prin comparaţie discursul lor nu suna atât de radical. Zemmour a câştigat doar 7% din votul din primul tur, „dar a reuşit să schimbe fereastra Overton [discursul mainstream]”, spune Zúquete. Potrivit unui sondaj din 2021, 67% dintre francezi au admis că  îi îngrijorează „ideea unui Mari Înlocuiri”.

În SUA, populaţia albă a scăzut pentru prima dată în istorie la recensământul din 2020 - americanii albi reprezentând 61,6% din populaţie, comparativ cu 72,4% în 2010 şi aproape 90% în 1940. 

Invocarea marii teorii a înlocuirii le permite susţinătorilor anti-imigraţie să evite rasismul făţiş sau idei ale conspiraţiei. Carlson a vorbit despre „alegătorii obedienţi din lumea a treia”, care reprezintă o ameninţare pentru „americanii moştenitori. Congresmanul republican Scott Perry a susţinut: „Înlocuim cetăţenii americani născuţi în SUA, americanii nativi”. În prezent, presupuşii agenţi ai înlocuirii sunt democraţii, sau „elitele” şi „globaliştii”, care „plănuiesc să schimbe populaţia ţării”, aşa cum susţine Carlson, în scopul de a câştiga şi menţinerea puterii”. Prezumţia este că noii imigranţi americani care nu sunt albi vor vota automat democraţi.

Adevărata problemă este că separarea dintre versiunile „full-fat” şi „replacement lite” se erodează, deschizând potenţial calea spre fascism în toată regula, scrie The Guardian.

„Prin definiţie, înflorirea extremismului de dreapta poate avea loc doar atunci când conservatorii pierd acea frână sau cordon sanitar împotriva dreptei radicale. În momentul în care conservatorii se lasă seduşi de extremismul de dreapta, atunci se produce o amplificare. Asta nu înseamnă că extremismul de dreapta nu este întotdeauna o problemă, doar că ar rămâne la periferie dacă nu este invitat înăuntru”, spune Feldman.

SUA


Ultimele știri
Cele mai citite