Masacrul din Newtown şi obsesia Americii privind armele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SUA Propunerile pentru controlul mai strict al armelor de foc sunt lipsite de succes, din cauza puternicului lobby desfăşurat de Asociaţia Naţională a Armelor, cu peste 4 milioane de membri şi un buget de sute de milioane de dolari

Masacrul comis vineri la Şcoala elementară Sandy Hook din Newtown (Connecticut) readuce în discuţie legile privind controlul mai strict al armelor de foc.

Atacatorul, Adam Lanza (20 de ani), şi-a forţat intrarea în şcoală, după care a împuşcat mortal 20 de copii şi şase adulţi, mai întâi de la distanţă, iar apoi de aproape. Potrivit poliţiei acesta avea o armă semiautomată Bushmaster 223, şi două pistoale: un Glock cu calibrul de 10 mm şi un Sig Sauer, cu calibrul de 9 mm. Toate victimele au fost împuşcate de mai multe ori, iar în corpul unora dintre ele au fost găsite chiar şi 11 gloanţe. Potrivit poliţiştilor care au intervenit, copiii ucişi, 12 fete şi opt băieţi cu vârste de şase şi şapte ani - aveau răni pe tot corpul.

Atacatorul, identificat drept Adam Lanza, (20 de ani), locuia în acelaşi oraş, Newtown. El a început prin a-şi împuşca în faţă mama, pe nume Nancy, după care s-a îndreptat cu maşina spre şcoala primară Sandy Hook din apropiere, înarmat cu două pistoale şi o puşcă semiautomată, toate aparţinând mamei sale,  o pasionată colecţionară de arme. După comiterea carnagiului, atacatorul s-a sinucis. Poliţia nu a stabilit cauza atacului şi continuă să adune informaţii despre Adam Lanza. Un purtător de cuvânt al Poliţiei de stat din Connecticut a afirmat că una dintre victimele rănite în atac, o femeie,  ar putea fi martor-cheie  privind motivul atacului.

Masacrul „nu trebuie politizat”

Deputatul democrat John Larson, care reprezintă Connecticut, a cerut Congresului să examineze şi să voteze urgent o serie de măsuri privind controlul armelor de foc, printre care interzicerea armelor de atac şi a celor cu magazii de muniţii de mare capacitate, ca şi verificarea mai strictă a persoanelor care cumpără arme. “Jumătate dintre cele mai mari 12 atacuri armate din istoria ţării s-au petrecut în ultimii cinci ani. Şi nu e nimeni care nu se teme că se va întâmpla din nou”, a spus el. John Larson e sprijinit de primarul republican al New York-ului, Michael Bloomberg, şi de alţi membri ai Congresului, printre care senatorul de Connecticut, Richard Blumenthal.

Totuşi, opoziţia privind controlul mai strict al armelor este puternică în SUA şi a fost oglindită în campania electorală pentru alegerile din noiembrie. În Tennessee, de exemplu, republicana Debra Maggart a pierdut în faţa unui alt candidat republican sprijinit de Asociaţia Naţională a Armelor (NRA). Într-o campanie publicitară, NRA a numit-o pe Maggart “inamică a Constituţiei” deoarece se opunea unei legi care permitea angajaţilor să aducă arme la locul de muncă. NRA susţine că această măsură - care déjà există în alte 17 state – este necesară pentru ca navetiştii să se poată autoapăra pe drumul către serviciu.

Mulţi politicieni din SUA au spus că acest masacru  “nu trebuie politizat”. De fapt, aşa cum comentează presa de peste ocean, ei avertizează că nu e cazul să se deschidă din nou discuţia privind reformarea legilor care reglementează portul armelor de foc. Iar motivul pentru care nu vor aceaste reforme este puternicul lobby desfăşurat de NRA, cea mai puternică dintre numeroasele grupuri de lobby din SUA, şi cea mai veche organizaţie privind drepturile civile, care activează neîncetat, din 1871.

Această organizaţie a fost fondată de doi veterani ai Războiului Civil, un jurnalist şi un avocat. Divizia sa legislativă a fost formată în timpul dezbaterii în jurul Legii privind Armele de Foc din 1934, pe care a suţinut-o, la fel cum a susţinut şi Legea privind Controlul Armelor din 1968. Cele două legi creează împreună un sistem de acordare de permise şi un sistem de impozitare pentru persoanele private care deţin arme de foc. Însă din 1970, NRA a început să promoveze agresiv dreptul americanilor de a purta arme. În 2010, NRA  a avut un buget de 307 milioane de dolari şi 4,3 milioane de membri dar şi o capacitate formidabilă de a-i mobiliza. Bill Clinton a scris în memoriile sale că, în 1994, NRA a fost responsabilă pentru atât de multe înfrângeri în alegerile pentru Congres încât poartă răspunderea pentru faptul că rivalul său republican, Newt Gingrich, a devenit preşedintele Camerei Reprezentanţilor.

Actualul preşedinte al NRA, David Keene, a lucrat pentru campaniile prezidenţiale ale lui Ronald Reagan şi George H. W. Bush. Opt preşedinţi ai SUA au fost membri ai acestei asociaţii, printre care şi Ronald Reagan, care, în 1980, a fost primul candidat sprijinit oficial de NRA. Keene declarase că alegerile din 2012 sunt “cruciale din punctul de vedere al celui de-al doilea amendament”. În 2008, organizaţia a cheltuit 100 de milioane de dolari în încercarea de a-l învinge pe Barack Obama, susţinând că acesta va interzice armele de foc. Un sondaj Reuters/Ipsos  din aprilie arată că 68% dintre americani şi 55% dintre democraţi, privesc favorabil NRA.

Atacator cu tată bancher şi unchi poliţist

Adam Lanza din Newtown, Connecticut, cel care a omorât 27 de oameni în atacul de vineri, a fost un copil crescut în suburbii şi ai cărui părinţi erau divorţaţi. Tatăl său, Peter Lanza, este vicepreşedinte la grupului GE Capital şi a fost partener la gigantul de audit Ernst & Young, iar unul dintre unchii săi este fost poliţist.

Fratele mai mare al lui Adam, Ryan Lanza, în vârstă de 24 de ani, a lucrat şi el la Ernst & Young timp de patru ani, aparent urmând cariera tatălui său.

Adam, care nu avea antecendente penale, locuia cu mama sa Nancy. Prietenii de familie din Newtown l-au descris pe Adam ca fiind „un tânăr cu probleme”, iar pe mama sa ca fiind „rigidă”. Ei spun că Adam "nu relaţiona cu ceilalţi copii" şi că "în mod evident ceva era în neregulă cu el" . O rudă a lui Adam Lanza, suspectat că a ucis 26 de persoane la o şcoală primară din Connecticut, le-a declarat anchetatorilor că acesta suferea de o formă de autism, şi avea tulburări de personalitate.

Clipe de groază şi de eroism la Sandy Hook

Poveştile unora dintre victimele care au murit în tragedia din Connecticut încep să iasă la iveală. Trei profesoare au fost numite de presa americană eroine, deoarece au murit încercând să-şi salveze elevii de atacator. Una dintre aceştia este Victoria Soto (27 de ani) profesoară la clasa I, care a fost împuşcată în timp ce încerca să-şi protejeze elevii de atacator.  Ea a plătit cu viaţa, dar şi-a salvat elevii, care erau ascunşi în dulapuri, după cum spun poliţiştii care au intervenit la faţa locului.
Directoarea şcolii, Dawn Hochsprung (47 de ani) şi  psihologul Mary Sherlach (56 de ani) au fost împuşcate în momentul în care au încercat să-l anihileze pe atacator. Supravieţuitorii atacului povestesc ororile prin care au trecut în momentul în care au auzit împuşcături în şcoală, în timp ce profesorii şi educatorii îi duceau pe copii în locuri sigure, relatează CNN.

„Copiii nu ştiau despre ce este vorba”

Copiii în vârstă de cinci ani din grupa educatoarei Janet Vollmer au auzit sunete de împuşcături dar nu ştiau despre ce este vorba, fiind mult prea mici pentru a înţelege ce înseamnă acestea. Ei nu au auzit niciodată de atacurile de la Columbine sau Virginia Tech. În câteva minute, 20 de copii şi şase profesori au fost ucişi. Optsprezece copii - cu vârste cuprinse între cinci şi zece ani - au murit pe loc, au afirmat anchetatorii, adăugând că alţi doi au fost declaraţi morţi la spital. "S-au auzit nişte sunete ca nişte împuşcături", a declarat educatoarea Janet Vollmer, cu o experienţă de 18 ani, pentru CNN. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite