Întâlnirile secrete între negociatorul-șef al Ucrainei și șefii FBI suscită îngrijorare în rândul oficialilor occidentali
0Directorul FBI, Kash Patel, și adjunctul său, Dan Bongino, s-au întâlnit cu principalul negociator al Kievului, în contextul campaniei de presiune a SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează WP.

Întâlnirile secrete dintre principalul negociator de pace al Ucrainei și șefii FBI introduc un nou factor de incertitudine în discuțiile cu miză mare menite să pună capăt războiului, potrivit diplomaților și oficialilor familiarizați cu situația.
În ultimele săptămâni, negociatorul principal al președintelui Volodimir Zelenski, Rustem Umerov, a zburat de trei ori la Miami pentru a se întâlni cu Steve Witkoff, trimisul principal al președintelui Donald Trump, și purta discuții despre o propunere de pace ce ar putea încheia războiul.
În cadrul vizitei sale în Statele Unite, Umerov a avut întâlniri cu ușile închise cu directorul FBI, Kash Patel, dar și cu directorul adjunct Dan Bongino, potrivit a patru persoane care au făcut declarații sub rezerva anonimatului dată fiind natura confidențială a conversațiilor.
Întâlnirile au suscitat îngrijorare în rândul oficialilor occidentali, în măsura în care aceștia nu au fost informați cu privire la intenția și scopul acestora. Unii dintre aceștia au speculat că Umerov și alți oficiali ucraineni au dorit să discute Patel și Bongino în speranța de a obține amnistie pentru eventuale acuzații de corupție cu care s-ar putea confrunta ucrainenii. Alții se tem că noul canal creat ar putea fi folosit pentru a exercita presiuni asupra guvernului lui Zelenski ca acesta să accepte un acord de pace propus de administrația Trump și care prevede concesii substanțiale de la Kiev.
Ambasadoarea Ucrainei la Washington, Olha Stefanišyna, a confirmat întâlnirea și a declarat pentru The Washington Post că aceasta „a acoperit doar probleme legate de securitatea națională” care nu puteau fi dezvăluite public.
Un oficial FBI a declarat că au avut loc discuții despre interesele comune ale celor două țări în materie de aplicare a legii și securitate națională. Subiectul corupției din Ucraina a fost abordat într-una dintre întâlniri, dar nu a fost subiectul principal de discuție, a spus oficialul.
Ambii directori ai FBI au criticat Ucraina
Directorii FBI au criticat Ucraina în diverse comentarii publice. Patel a pus sub semnul întrebării, în martie, amploarea ajutorului SUA acordat Ucrainei și a îndemnat Congresul să investigheze dacă fondurile americane trimise acolo au fost utilizate în mod abuziv. Bongino l-a acuzat pe Zelenski că mușamalizează presupusele activități corupte ale fiului președintelui Joe Biden, al cărui loc în consiliul de administrație al unei companii energetice ucrainene a fost obiectul unei examinări intense. Trump „este foarte bănuitor cu privire Zelenski, din cauza a ceea ce au făcut el și unii dintre oamenii din guvernul său pentru a ascunde nebunia lui Joe Biden”, a declarat Bongino în februarie.
Un oficial de la Casa Albă a declarat că „oficialii americani comunică în mod regulat cu liderii mondiali despre probleme de securitate națională de interes comun”. Oficialul a adăugat că echipa de securitate națională a lui Trump „a discutat atât cu rușii, cât și cu ucrainenii pentru a facilita un acord care să pună capăt războiului” și că cine își exprimă îngrijorarea cu privire la aceste întâlniri „nu este la curent cu aceste conversații diplomatice și nu are nicio idee despre ce vorbește”.
Un reprezentant al biroului lui Zelenski a refuzat să comenteze cu privire la orice întâlnire specifică, dar a insistat că „este o prostie să legi totul de «corupție»”.
The New York Post a menționat întâlnirea între Umerov și Patel într-un articol publicat pe 28 noiembrie. Întâlnirea dintre Bongino și Umerov nu a mai fost relatată anterior.
Discuțiile au loc într-un moment critic pentru Ucraina. Administrația Trump pune presiune pe Ucraina pentru a accepta o propunere de încheiere a războiului, cu implicații uriașe pentru granițele și integritatea teritorială a țării.
Totodată, Kievul se confruntă cu cel mai amplu scandal de corupție de la preluarea mandatului de către Zelenski în 2019. Anchetatorii ucraineni au susținut luna trecută că 100 de milioane de dolari au fost sustrași din sectorul energetic al țării prin corupție și comisioane ilegale.
Opt persoane, inclusiv fostul partener de afaceri al lui Zelenski, sunt acuzate de delapidare, spălare de bani și tranzacții ilicite. Principalul consilier al lui Zelenski, Andrii Ermak, a doua cea mai puternică persoană din Ucraina, a demisionat la sfârșitul lunii noiembrie, după ce locuința sa a fost percheziționată. Un alt fost aliat apropiat al lui Zelenski, Oleksiy Chernishov, care a ocupat funcția de viceprim-ministru, este acuzat de autoritățile ucrainene că a primit o mită de 1,3 milioane de dolari.
„Într-adevăr, există o situație masivă de corupție acolo”, a declarat Trump reporterilor săptămâna aceasta, menționând că scandalul a generat apeluri la alegeri în Ucraina. „Oamenii își pun această întrebare: când vor avea alegeri?”
Invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022 a determinat Kievul să declare legea marțială, și, implicit, amânarea alegerilor prezidențiale și parlamentare.
Au apărut speculații atât în interiorul, cât și în afara Kievului cu privire la posibilitatea ca Umerov, care este și consilierul pentru securitate națională al Ucrainei, să fie implicat în ancheta extinsă privind delapidarea de fonduri, mai ales că oficialii anticorupție ai țării își extind ancheta la sectorul apărării. Iar el este un fost ministrul apărării.
„Am fost surprinsă că l-au trimis să negocieze, având în vedere ce se spune despre posibila sa implicare în scandal”, a declarat Angela Stent, fostă ofițeră de informații în administrația George W. Bush și cercetătoare la Universitatea Georgetown.
Deputatul opoziției ucrainene, Volodymyr Ariev, a declarat pentru WP că este iresponsabil din partea Kievului să-l păstreze pe Umerov în funcția de negociator principal în timp ce asupra acestuia planează o cât de mică suspiciune. „O persoană care a născut suspiciune din cauza acuzațiilor de corupție nu ar trebui să prezideze negocieri decisive până când se lămuresc lucrurile”, a spus Ariev.
Apărătorii lui Umerov spun că acesta este un atu pentru Kiev: comportamentul său relaxat și engleza fluentă au creat o relație mai bună cu oficialii americani decât au avut-o cu Ermak, mâna dreaptă a lui Zelenski.
Scopul întrevederilor între negociatorul-șef al Ucrainei și FBI
Pe de altă parte, întâlnirile acestuia cu șefii FBI au stârnit suspiciuni în rândul susținătorilor occidentali ai Ucrainei, având în vedere prezența lui Patel, care a fost în centrul primei proceduri de demitere a lui Trump, care s-a axat pe amenințarea președintelui de a revoca ajutorul american acordat Ucrainei în lipsa unor informații despre activitățile lui Hunter Biden în țară. Trump a fost achitat de Senat.
Fiona Hill, o fostă oficială a administrației Trump, a mărturisit în fața Congresului că Patel s-a implicat în problemele ucrainene într-un mod care a depășit sfera funcției sale de consilier al Casei Albe, conform colegilor săi. Raportul de impeachment publicat de democrații din Cameră a evidențiat, de asemenea, discuțiile lui Patel cu Rudy Giuliani înainte de suspendarea de către administrația Trump a unui ajutor militar de 400 de milioane de dolari acordat Ucrainei.
Hill a punctat pentru WP reapariția în scenă a Patel „va fi probabil privită cu și mai multă îngrijorare și consternare în Europa”.
Patel a negat întotdeauna că ar fi avut o discuție secretă cu Trump pe tema Ucrainei în timpul primului său mandat și a dat asigurări că discuțiile sale cu Giuliani nu aveau nicio legătură cu Ucraina.
Oficialii FBI au lucrat ani de zile cu Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU), pentru a ajuta guvernul de la Kiev să învingă corupția endemică cu originea în trecutul său sovietic. Însă întâlnirile la nivel înalt între un negociator ucrainean de top și directorul FBI nu sunt unele comune.
„Este neobișnuit ca cineva într-o astfel de funcție să aibă o întâlnire cu conducerea FBI-ului”, a apreciat Sam Charap, fost oficial al Departamentului de Stat și cercetător la Rand Corporation.
Un tipat ce apare frecvent în diplomația lui Trump privind Ucraina, în special având în vedere că acesta și-a exprimat frustrarea cu privire la întârzierea încheierii unii acord, este creșterea numărului de consilieri desemnați pentru a lucra la această problemă. Pe lângă secretarul de stat Marco Rubio și Witkoff, un magnat imobiliar și prieten, Trump i-a cooptat pe ginerele său, Jared Kushner, și pe secretarul armatei, Daniel Driscoll, un aliat al vicepreședintelui JD Vance.
Numărul tot mai mare de oficiali implicați în discuții a provocat neînțelegeri și confuzie în ceea ce privește termenii acordului și ceea ce susțin Statele Unite.
Mai mulți oficiali americani susțin un cadru de pace prin care Ucraina să se retragă din Donețk, în estul Ucrainei, în schimbul unor zone aflate sub control rusesc, cum ar fi centrala nucleară de la Zaporijie.
La începutul acestei săptămâni, Zelenski a respins ideea ca Ucraina să renunțe la teritoriu. „Conform legilor noastre, dreptului internațional – și legii morale – nu avem dreptul să renunțăm la nimic”, a declarat Zelenski după întâlnirea cu lideri europeni de rang înalt. „Pentru asta luptăm.”
Însă, pe măsură ce negocierile au stagnat, forțele rusești au făcut progrese în Est, profitând de penuria de muniții și forța luptă a Ucrainei. În paralel, Rusia continuă să bombardeze infrastructura energetică a Ucrainei, provocând pene de curent și stârnind temeri privind întreruperi pe scară largă în această iarnă.
Trump a spus clar că răbdarea sa se epuizează și că, dacă Ucraina nu negociază pentru teritoriu, ar putea ajunge să piardă și mai multe pe câmpul de luptă.
„Pierdeți mii de oameni pe săptămână”, a spus Trump. „E timpul să punem capăt războiului.”























































