În loc să intre în jocul lui Trump, China a deschis un nou front al războiului economic. Opțiunile SUA
0Beijingul pare să fi încălcat săptămâna aceasta un armistițiu comercial fragil cu Washingtonul, anunțând restricții radicale asupra bunurilor de export care conțin pământuri rare chinezești, relatează Politico.

Președintele american Donald Trump a răspuns amenințând că va riposta cu tarife vamale de 100%, precum și impunând la rândul său noi restricții asupra exporturilor de software critic, dând de înțeles că „nu există niciun motiv” pentru a se întâlni cu liderul chinez Xi Jinping la sfârșitul acestei luni.
Ultimele evoluții marchează o escaladare a tensiunilor dintre Washington și Beijing de când cele două țări și-au impus reciproc tarife vamale primăvara aceasta, amenințând să compromită luni de eforturi discrete de stabilizare a relației. De asemenea, arată cât de firavă a fost pacea economică precară între SUA și China, suscitând îndoieli cu privire la măsura în care Trump, având o strategie fragmentată în ceea ce privește China, este pregătit pentru cel mai recent joc de putere al Beijingului.
Totodată, este cel mai clar test de până acum al capacității lui Trump de a-și transpune abordarea tranzacțională în privința relațiilor comerciale într-o strategie coerentă în raport cu China, care să poată ține piept unui eventual război economic pe termen lung din partea Beijingului. Majoritatea noilor restricții impuse de China vor intra în vigoare la 1 decembrie, în timp ce măsurile de retorsiune ale SUA urmează să intre în vigoare la 1 noiembrie.
„Acțiunile Chinei sunt considerate de administrație ca fiind escaladare majoră a tensiunilor comerciale dintre SUA și China”, a declarat Everett Eissenstat, asistent adjunct al președintelui pentru afaceri economice internaționale și director adjunct al Consiliului Economic Național al Casei Albe în timpul primului mandat al lui Trump. „China își etalează puterea și încearcă să arate lumii că are capacitatea de a acționa ca o sursă de blocaj major pentru comerțul global.”
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi cele mai ample controale la exportul de pământuri rare de până acum, ceea ce îi îngăduie Beijingului nu doar să restricționeze transporturile de materii prime și magneți - ca până acum - ci și orice dispozitive care încorporează aceste elemente. Cum pământurile rare chinezești sunt încorporate în orice, de la iPhone-uri și motoarele vehiculelor electrice până la senzorii avioanelor de vânătoare, noile regulile conferă efectiv Beijingului putere de veto asupra unor vaste secțiuni ale producției globale.
Vastul potențial de acțiune al Chinei și contracțiunea SUA și-a arătat efectele vineri: anunțul tarifar al lui Trump a dus la prăbușirea acțiunilor americane, indicele bursier S&P 500 depreciindu-se cu peste 2%, cea mai mare scădere într-o zi din aprilie, când au fost anunțate tarife vamale.
O demonstrație de forță
Foști oficiali ai lui Trump apreciază că ultima mișcare a Chinei este o demonstrație de forță extrem de sofisticată - una care evidențiază o discrepanță crescândă între strategia pe termen lung a Chinei și abordarea din mers, improvizată a administrației Trump.
„Jucăm șah 2D, în timp ce Beijingul joacă șah 4D”, a apreciat Liza Tobin, fosta directoare a Consiliului Național de Securitate pentru China în timpul primei administrații Trump și începutul administrației Biden.
Consilierii Casei Albe admit faptul că abordarea lor față de politica externă a fost mai degrabă de sus în jos decât de jos în sus precum în administrațiile anterioare. Dar ei resping ideea că diminuarea personalului Consiliului Național de Securitate le-a afectat capacitatea de a formula o strategie de politică externă coerentă în raport cu China. De fapt, ei susțin că eficientizarea abordării lor mai degrabă a consolidat-o.
„Președintele, care a fost ales pentru a-și implementa politica externă, conduce politica noastră externă, ceea este și logic. Totul este dictat de președinte și apoi executat de alții”, a declarat un oficial al Casei Albe, căruia i s-a acordat anonimatul pentru a vorbi deschis despre strategia administrației. „Istoria v-ar spune că mai mulți oameni nu înseamnă rezultate mai bune.”
Totuși, escaladarea din partea Chinei are loc în contextul în care Trump și Xi sperau să se întâlnească la sfârșitul acestei luni, în marja summitului Asia-Pacific din Coreea de Sud. Întâlnirea lor, prima din al doilea mandat al lui Trump, era menită să stabilizeze relațiile înainte de termenul limită de 10 noiembrie, când se va decide asupra următoarei runde de tarife.
Cum va juca China
China, care s-a simțit în avantaj în ultimele luni, ar putea testa cât de departe poate presa o Casă Albă care apreciază încheierea de acorduri, dar care poate obligată să accepte că strategia sa are limite.
„Acesta este scenariul despre care au tot avertizat analiștii - o încredere excesivă a Washingtonului în nerăbdarea Beijingului în ceea ce privește o întâlnire”, a declarat Craig Singleton, cercetător senior pe probleme de China la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor. „Dacă [Trump] va escalada sau amâna acțiunea va depinde de modul în care China va reacționa în următoarele zile.”
Campania de presiune a Beijingului a atins aspecte sensibile din punct de vedere politic ale economiei americane, inclusiv boicotarea boabelor de soia americane și a altor produse agricole din statele prietenoase cu Trump, o reluare a abordării din primul mandat Trump. De asemenea, și-a arătat disponibilitatea de a răspunde cu aceeași monedă în ceea ce privește taxele portuare, SUA și China plănuind să perceapă taxe reciproce pentru acostarea în porturi începând cu 14 octombrie.
Trump a considerat mult timp comerțul drept măsura succesului în relația dintre SUA și China - o perspectivă despre care unii foști oficiali spun că riscă să eclipseze mize tehnologice și de securitate mai ample.
„Data trecută, a existat o calibrare mult mai mare în modul în care lucrurile au fost cântărite în privința acestor două probleme, un echilibru între problemele economice și problemele de securitate națională”, a spus un fost oficial al lui Trump, căruia i s-a acordat anonimatul pentru a vorbi deschis despre strategia administrației SUA-China. „Am sentimentul că în prezent există un accent mai mare pe «soluționarea crizei A», fără o viziune ideologică sau strategică mai amplă.”
Noile reguli de export depășesc cu mult restricțiile anterioare, necesitând aprobarea guvernului pentru tehnologiile utilizate în prelucrarea pământurilor rare - inclusiv mineritul, topirea și separarea - și interzicând cetățenilor chinezi să ofere „asistență sau sprijin substanțial” pentru aceste operațiuni în străinătate.
Foști oficiali care au lucrat la politica SUA-China spun că scopul lor este să reamintească SUA cât de ușor poate Beijingul să transforme interdependența economică într-o pârghie.
„Este ca o armă la tâmplă la începutul acestor negocieri”, a declarat Geoffrey Gertz, fost director de economie internațională în cadrul Consiliului Național de Securitate în timpul administrației Biden. „China nu spune că va opri complet toate exporturile în acest moment, dar spune că are capacitatea de a face acest lucru dacă dorește și aceasta va fi condiția de pornire pentru negocierile dintre SUA și China.”
Opțiunile SUA
Trump a emis un ordin executiv în februarie prin care ordona agențiilor să extindă producția internă de minerale „în cea mai mare măsură posibilă”, dar chiar și aliații recunosc că va dura mult până când noile instalații vor fi puse în funcțiune.
„Țara noastră este atât de dependentă de aprovizionarea din alte locuri, încât ne întrebăm în care moment mergem la reabilitare și în care examinăm realmente cum să rezolvăm această problemă?”, a spus o persoană care lucrează într-o industrie legată de pământuri rare, căreia i s-a acordat anonimatul pentru a vorbi liber despre provocările din SUA.
„Sincer, problema asta este veche de 20 de ani”, a adăugat persoana respectivă. „Oamenii pur și simplu nu știu în ce fundătură suntem.”
Și exact pe asta contează China, a declarat Bradley Martin de la RAND, care a reiterat ideea că SUA vor încerca să recupereze terenul pierdut în ceea ce privește pământurile rare o perioadă.
„China pariază că nu vom putea face față acestei situații atât de rapid și că va exista un dezechilibru al vulnerabilității, în sensul că noi vom avea nevoie să cumpărăm lucruri mai mult decât au nevoie ei să ni le vândă.”
Chiar dacă se prevalează de această putere, Beijingul semnalează interesul de a atenua tensiunile. China dorește să colaboreze cu SUA pentru a crea „mecanisme de dialog pentru controlul exporturilor” care să contribuie la asigurarea „securității și stabilității lanțurilor industriale și de aprovizionare globale”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului din China.
Ar putea fi mai mult decât retorică. Înghețarea exporturilor de etan către China de administrația Trump la începutul acestui an - o substanță chimică esențială pentru industria petrochimică chineză - a fost o aluzie pentru Beijing că SUA își pot folosi exporturile ca arme pentru a afecta economia chineză.
O politică cu dus și întors
„Există atât un morcov, cât și un băț aici”, a declarat Marc Busch, care a consiliat atât Biroul Reprezentantului Comerțului din SUA, cât și Departamentul Comerțului, între 2012 și 2018, și este în prezent profesor de diplomație de afaceri internaționale la Universitatea Georgetown. „Ceea ce sugerează China este: «hai să ne ocupăm lanțul de aprovizionare, stabilitate și securitate într-un mod durabil, nu doar fragmentar».”
Trump, într-un interviu cu reporterii din Biroul Oval vineri seară, a declarat că mai este posibil să se întâlnească cu Xi, sugerând că data de implementare a noilor tarife, 1 noiembrie, a fost stabilită într-un efort de a găsi o cale de ieșire.
Alternativa este agravarea fricțiunilor comerciale, care ar putea avea consecințe grave pentru economia SUA, având în vedere dependența sa persistentă de China pentru materiale industriale și produse de consum din import.
Restricțiile la exportul de pământuri rare „sunt printre dintre măsurile pe care le-ar fi putut aplica și asta au făcut”, a declarat Cameron Johnson, partener senior la firma de consultanță pentru lanțul de aprovizionare Tidalwave solutions, cu sediul în Shanghai. „Încă nu au făcut-o în domeniile farmaceutic, biotehnologiei sau substanțelor chimice - China ar putea închide mâine economia noastră și efectiv nu am putea face nimic în această privință.”