FBI a descurajat indivizi extremişti să plece la Washington pentru protestele de la Capitoliu. Cum a intervenit agenţia în acea zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Oficiali ai forţelor de aplicare a legii din cadrul FBI au declarat sub anonimat că FBI şi Departamentul de poliţie din New York (NYPD) au informat Poliţia Capitoliului despre posibilitatea iscării unor violenţe şi au descurajat mai mulţi extremişti aflaţi sub investigaţie să plece la Washington, relatează NBC News.

Aceste detalii vin în contradicţie cu declaraţiile unui oficial de rang superior din cadrul FBI conform cărora „existau activităţi asociate exercitării Primului Amendament, iar unii oameni proferau ameninţări pe reţelele sociale, dar, până în acest moment, anchetatorii nu au identificat un complot organizat pentru a pătrunde în Capitoliu”.

În urma asaltului de săptămâna trecută asupra Capitoliului, şeful poliţiei însărcinate cu asigurarea pazei congresmenilor şi a clădirii a demisionat, alături de alţi oficiali de securitate.

Pe fondul tot mai multor dovezi că extremişti de dreapta îşi anunţaseră intenţiile pe reţelele sociale, s-au ivit întrebări privind măsura în care FBI, Departamentul de Securitate Internă şi alte agenţii federale au luat în serios postările cu pricina, dar şi măsura în care ar fi putut interveni mai din timp, scrie NBC News.

Întrebat dacă reacţia întârziată a poliţiei a fost consecinţa unui eşec al agenţiilor de informaţii, şeful biroului FBI din Washington, Steven D'Antuono a dat un răspuns negativ: „Nu existau indicaţii cum că exista ceva plănuit în afara activităţii asociate Primului Amendament”.

Şeful poliţiei din DC, Robert Contee, a răspuns în termen similari: „Nu existau informaţii din partea agenţiilor care să sugereze că urmează o pătrundere în Capitoliu”.

Totuşi indiciile potenţialului unor acţiuni violente se puteau găsi din plin pe reţelele sociale.

Potrivit unei relatări NBC News, un fluturaş digital partajat pe Facebook şi Instagram luna trecută făcea referire la o aşa-numită „Operaţiune Ocupaţia Capitoliulul”.

Pe forumurile 8kun, populare printre adepţii QAnon, s-a discutat săptămâni în şir despre un asediu al Capitoliului. Un utilizator a scris marţi, cu o zi înainte de protest, pe 8kun:„Puteţi merge la Washington pe 6 ianuarie miercuri şi să daţi o mână de ajutor la asaltul asupra Capitoliului. Cât de mulţi Patrioţi dintre voi să fiţi acolo. Vom lua cu asalt clădirile guvernamentale, vom ucide poliţişti, gardieni, angajaţi şi agenţi federali, şi vom solicita renumărarea”.

Daniel J. Jones, preşedintele Advance Democracy Inc, o organizaţie de cercetare în materie de dezinformare şi extremism, a declarat pentru NBC News cu o zi înainte de insurecţie: „În ce priveşte protestele plănuite la 6 ianuarie, retorica violentă pe care o vedem online a atins un nou nivel. Există încurajări la violenţă pe toate platformele”.

 

Cum a intervenit FBI-ul

Oficiali FBI au explicat însă că ştiau de anumite acţiuni şi au intervenit pentru prevenţia lor.

„Înaintea incidentului, FBI a obţinut informaţii credibile şi acţionabile despre indivizi care plănuiau să meargă la proteste şi care îşi exprimaseră dorinţa să se implice în violenţe. FBI a fost capabil să-i descurajeze să călătorească în Districtul Columbia”, a spus un ofiţer senior FBI.

Acesta a mai precizat că „FBI şi partenerii noştri de la nivel federal, statal şi local au colectat şi împărtăşit informaţii înaintea evenimentelor planificate”, iar FBI era „pregătit să se adapteze în funcţie de evenimentele fluide din teren, inclusiv cu echipe de răspuns rapid de rezervă”.

Oficialul explică cum au decurs evenimentele în acea zi.

„Aproape toată ziua, mulţimea a fost paşnică şi necombatantă. Totuşi, atunci când a devenit clar că anumiţi indivizi se îndreaptă către Capitol şi pătrund în clădiri, Poliţia Capitoliului a cerut asistenţă. În 50 de minute, trei echipe tactice FBI au fost acolo pentru restabili controlul asupra situaţiei şi a asigura protecţia congresmenilor şi personalului. În cursul serii, prezenţa FBI a fost sporită la peste 150 de agenţi şi alt personal”.

Poliţia din New York, care dispune de cele mai avansate echipe de informaţii şi analiză din cadrul poliţiei locale americane, a trimis agenţiilor de aplicare a legii din toată ţara, inclusiv poliţiei Capitoliului, un pachet de informaţii referitoare la ameninţări şi retorica violentă de pe reţelele sociale în săptămânile şi zilele precedente protestului.

Oficialii din forţele de ordine spun chiar că poliţia Capitoliului a primit un raport de informaţii separat privind discuţiile de pe reţelele sociale, iar aceasta a dat asigurări că poate gestiona situaţia.

Frank Figliuzzi, un fost director asistent al FBI, a explicat că în cazul terorismului domestic nu există prevederi specifice, iar asta înseamnă că agenţia dispune de mai puţine căi de monitorizare a suspecţilor, inclusiv a postărilor de pe internetul ascuns.

În afara unei investigaţii penale a unei persoane specifice sau grup, „FBI nu are permisiunea de a examina şi monitoriza acele mesaje pe care noi restul le putem vedea pe Twitter sau Parler”.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite