Comisia pentru Informaţii a Senatului american a respins cererea de imunitate a lui Flynn
0
Comisia pentru Informaţii din cadrul Senatului american a respins vineri cererea avocatului fostului consilier pe probleme de securitate naţională Michael Flynn de a i se acorda imunitate în schimbul mărturiei, au declarat două surse de la Congres pentru NBC News.
Un oficial de rang înalt din Congres la curent cu dosarul a declarat că avocatului lui Flynn i s-a spus că această solicitare este „mult prea timpurie” şi că imunitatea ”nu este pe masă” la acest moment. Altă sursă a declarat că această Comisie i-a transmis că ”nu este receptivă” la solicitarea lui Flynn ”în acest moment”.
Oficialul de rang înalt citat a mai precizat că avocatul fostului consilier a cerut imunitate faţă de o urmărire penală din partea Departamentului Justiţiei.
Însă reprezentantul Adam Schiff din California, democratul cu cea mai înaltă poziţie din cadrul Comisiei petru Informaţii din cadrul Camerei Reprezentanţilor, a declarat că interesul Departamentului Justiţiei faţă de depoziţia lui Flynn ar putea să prevaleze în faţa dorinţei Congresului de a-l audia.
Schiff a adăugat că există „mulţi alţi martori şi documente de obţinut” înainte ca Comisia din care face parte să ia în considerare orice solicitare de imunitate. În acest sens, el a citat în mod expres verificarea unui document care va arăta dacă Flynn a raportat că lucra pentru entităţi străine.
„Trebuie mai întâi să recunoaştem că este un pas grav şi memorabil ca un fost consilier pe probleme de securitate al preşedintelui Statelor Unite să ceară imunitate faţă de urmărire”, a subliniat el.
Preşedintele Donald Trump a scris vineri într-un mesaj postat pe Twitter că Flynn are dreptate să ceară imunitate.
În septembrie, discutând despre consilieri ai oponentei lui Trump Hillary Clinton, Flynn a declarat pentru Chuck Todd, la emisiunea Meet the Press că „Atunci când ţi se dă imunitate înseamnă că probabil ai comis o infracţiune”.
Însă Flynn a transmis joi Comisiei pentru Informaţii că este dispus să fie audiat despre eventuale legături ale membrilor echipei de campanie ai lui Trump în schimbul unei garanţii că nu va fi urmărit în justiţie.
Avocatul său, Robert Kelner, a confirmat că discuţii au avut loc cu comisiile pentru Informaţii din cadrul Senatului şi Camerei Reprezentanţilor şi a apreciat că „generalul Flynn are cu siguranţă de spus o poveste şi vrea foarte mult să o spună”.
Însă, a adăugat Kelner, „din respect” faţă de aceste comisii, el şi Flynn nu vor comenta cu privire la detaliile acestor discuţii şi a acuzat presa că „abundă în acuzaţii nefondate, acuzaţii scandaloase de trădare şi alte insinuări răuvoitoare”.
„Nicio persoană rezonabilă care a beneficiat de sfaturile unui avocat nu s-ar supune interogării într-un asemenea mediu de vânătoare de vrăjitoare atât de politizat fără asigurări împotriva unei urmăriri injuste”, a spus Kelner joi.
Flynn, un general-locotenent în retragere care a condus Agenţia de Informaţii a Apărării (DIA) înainte să fie dat afară de administraţia Obama, l-a consiliat pe Trump în campania prezidenţială începând din 2015.
El a fost consilierul pe probleme de securitate al preşedintelui Donald Trump timp de trei săptămâni, după care şi-a dat demisia acuzat de administraţia Trump că l-a minţit pe vicepreşedintele Mike Pence în legătură cu contacte pe care le-a avut cu ambasadorul rus în Statele Unite Serghei Kisliak.
Flynn a fost plătit cu suma de 45.000 de dolari ca să vorbească la gala marcării a zece ani a televiziunii Russia Today (RT), la Moscova, în decembrie 2015, pe când era deja consilierul lui Trump.
Statele Unite consideră RT, un post finanat şi controlat de stat, drept o instituţie de propagandă.
Înainte de învestirea lui Trump, în ziua în care preşedintele Barack Obama anunţa sancţiunile impuse Rusiei din cauza amestecului în alegerile din Statele Unite, Flynn a vorbit la telefon cu ambasadorul rus Kisliak.
Un oficial american din domeniul informaţiilor a declarat pentru NBC News că Flynn a discutat cu Kisliak despre sancţiunile impuse din cauza atacurilor cibernetice ruse înainte de învestire lui Trump.
Flynn a declarat pentru ziarul The Washington Post că nu a discutat despre sancţiuni cu Kisliak, iar apoi a spus că nu-şi mai aminteşte dacă au discutat despre sancţiuni.