O rudă a lui Decebal pe tronul Romei? Povestea controversată a lui Regalianus, dacul devenit împărat

Una dintre cele mai controversate și misterioase personalități ale Imperiului Roman a fost Regalianus, un comandant militar care a ajuns pe tron în timpul anarhiei militare din secolul al III-lea d.Hr. Sursele antice susțin că era de origine dacică și chiar rudă cu regele Decebal, afirmație care continuă să stârnească dezbateri în rândul istoricilor.

Monedă cu chipul lui Regalianus FOTO wikipedia

În secolul al III-lea d.Hr., Imperiul Roman a intrat într-o perioadă de anarhie care avea să-i schimbe definitiv destinul și să pună capăt epocii sale clasice, marcate de stabilitate și prosperitate. Cunoscută în istoriografie drept „anarhia militară”, această perioadă a început în anul 235 d.Hr., odată cu asasinarea împăratului Alexandru Sever de către propriii soldați.

Moartea sa a însemnat sfârșitul dinastiei Severilor și începutul unei crize profunde, caracterizate prin ascensiunea și căderea violentă a zeci de „împărați-soldați”, proclamați de armatele din diferite provincii ale imperiului.

Instabilitatea politică și războaiele civile aproape permanente au provocat inflație, devalorizarea monedei și declinul comerțului, epuizând resursele statului. În același timp, centrul puterii s-a mutat de la Roma și Senat către comandanții militari aflați pe frontiere.

În acest context tulbure apare și figura lui Regalianus, unul dintre cei mai enigmatici uzurpatori ai tronului roman. Potrivit unuia dintre cele mai cunoscute izvoare antice, acesta era de origine dacică și chiar rudă cu regele Decebal, o afirmație care continuă să fie disputată de istorici.

Un militar apreciat din Pannonia

Regalianus rămâne un personaj învăluit în mister, deoarece informațiile despre el sunt puține. Principala sursă este Historia Augusta, o culegere târzie de biografii ale împăraților romani, coîmpăraților și uzurpatorilor, de la Hadrian (117 d.Hr.) până la Numerian și Carinus (285 d.Hr.).

Multă vreme s-a crezut că lucrarea a fost redactată de șase autori diferiți în secolele al III-lea și al IV-lea. Cercetările moderne indică însă că a fost scrisă de un singur autor anonim, probabil la sfârșitul secolului al IV-lea sau începutul celui de-al V-lea.

Regalianus este menționat pe scurt și, uneori, cu numele denaturat, în lucrările lui Aurelius Victor (De Caesaribus) și Eutropius (Breviarium ab Urbe condita). Cea mai amplă relatare despre el se găsește însă în Historia Augusta.

Potrivit acestei surse, Regalianus era comandant militar în Illyricum, o regiune care cuprindea Pannonia, Dalmația și alte teritorii din Balcani. Funcția i-ar fi fost încredințată de împăratul Valerian, tatăl lui Gallienus, cel împotriva căruia avea să se răscoale. Era apreciat pentru victoriile obținute și se bucura de respectul soldaților săi.

„Nu se poate nega, într-adevăr, că el câștigase întotdeauna apreciere în războaie și că fusese de mult suspectat de Gallienus, deoarece părea vrednic să domnească”, se arată în Historia Augusta.

În aceeași lucrare este redată și o scrisoare atribuită unui cetățean roman, Claudius, care îi elogiază calitățile militare și rolul în apărarea provinciei împotriva barbarilor.

„De la Claudius către Regalianus, multe salutări. Fericit este statul care a meritat să aibă un asemenea om ca tine în taberele sale militare și fericit este Gallienus, deși nimeni nu îi spune adevărul nici despre oamenii buni, nici despre cei răi. Mi-a fost adus la cunoștință de Bonitus și Celsus, însoțitorii împăratului nostru, cum te-ai purtat în luptele de la Scupi și câte bătălii ai dus într-o singură zi, precum și cu câtă rapiditate ai acționat. Ai fi meritat un triumf, dacă vremurile de odinioară ar mai fi existat”, preciza Claudius în scrisoarea respectivă.

O glumă care l-a făcut împărat

În timpul domniei lui Gallienus, Regalianus a fost proclamat împărat de trupele sale din Illyricum. Potrivit Historia Augusta, și locuitorii Moesiei l-au sprijinit, nemulțumiți după reprimarea sângeroasă a unei revolte de către Gallienus.

„Era un lucru obișnuit ca, în timpul domniei lui Gallienus, oricine avea această posibilitate să încerce să pună mâna pe puterea imperială. Astfel, Regalianus, care deținea comanda în Illyricum, a fost proclamat împărat, principalii instigatori fiind moesienii, care fuseseră înfrânți anterior împreună cu Ingenuus și asupra ale căror rude Gallienus își revărsase mânia cu mare cruzime”, arată aceeași sursă.

Autorul relatează și un episod anecdotic, potrivit căruia ascensiunea lui Regalianus ar fi pornit de la o glumă făcută de soldați pe seama numelui său.

„Căci, pe când câțiva soldați luau masa împreună cu el, un anumit tribun interimar s-a ridicat și a spus: «De unde să presupunem că își trage Regalianus numele?» Un altul a răspuns imediat: «Presupun că de la puterea sa regală.» Atunci un învățător care se afla printre ei a început, după cum părea, să decline numele după regulile gramaticii, spunând: «Rex, regis, regi, Regalianus.» Atunci, printre soldați — o categorie de oameni care exprimă repede ceea ce gândesc — unul a strigat: «Așadar, poate el să fie rege?» Altul: «Așadar, poate el să domnească asupra noastră ca un rege?» Iar un altul: «Dumnezeu ți-a dat numele unui conducător.» De ce aș mai spune mai multe? În ziua următoare după rostirea acestor cuvinte, când a ieșit dimineața, a fost salutat ca împărat de trupele din prima linie. Astfel, ceea ce altora le fusese oferit prin îndrăzneală sau prin alegere chibzuită i-a fost oferit lui printr-o glumă ingenioasă”, se arată în Historia Augusta.

O rudă a lui Decebal și un destin tragic

Tot Historia Augusta susține că Regalianus era de origine dacică și chiar înrudit cu regele Decebal.

„Mai mult, era dac de origine și, după cum se spunea, rudă chiar cu Decebal însuși”, arată același izvor.

Regalianus a fost proclamat împărat la scurt timp după eșecul unei alte tentative de uzurpare, conduse de Ingenuus, învins de Gallienus.

Spre deosebire de alți pretendenți la tron, Regalianus a emis monede cu propriul chip și cu cel al soției sale, Dryantilla. Centrul puterii sale era la Carnuntum, un important castru roman de pe Dunăre, devenit ulterior capitala provinciei Pannonia Superior și unul dintre cele mai prospere orașe ale regiunii, cu aproximativ 50.000 de locuitori. Ruinele sale se află astăzi în Austria Inferioară, între Viena și Bratislava.

Specialiștii arată că monedele lui Regalianus sunt de calitate modestă și par să fi fost bătute în grabă, semn că noul împărat încerca să-și consolideze rapid autoritatea.

Paradoxal, răscoala lui Regalianus l-a avantajat temporar pe Gallienus. În timp ce uzurpatorul lupta împotriva sarmaților care invadaseră Pannonia, împăratul legitim a avut răgazul să respingă atacurile alamanilor din Italia.

Domnia lui Regalianus a durat doar câteva luni. Moartea sa rămâne neclară. Unele surse susțin că a fost ucis de sarmați, iar altele că a fost asasinat chiar de propriii soldați, temători de represaliile lui Gallienus.

Un personaj controversat

Afirmația potrivit căreia Regalianus era dac și rudă cu Decebal este privită cu rezerve de numeroși istorici.

William Leadbetter, în studiul Regalianus, consideră că acesta provenea, cel mai probabil, din aristocrația romană, argumentând că era căsătorit cu Sulpicia Dryantilla, membră a unei familii senatoriale de prestigiu.

La rândul său, T. D. Barnes, în Some Persons in the Historia Augusta, susține că Regalianus ar fi fost înrudit cu consulul roman C. Cassius Regalianus.

Există însă și istorici care acceptă posibilitatea unei origini dacice, considerând că mărturia din Historia Augusta nu poate fi respinsă în lipsa unor dovezi contrare.