Vladimir Putin a învăţat bine „lecţia Reagan”

Politica dusă de Vladimir Putin în Ucraina se aseamănă cu acţiunile adoptate în anii '80 de Ronald Reagan  în Nicaragua

Politica dusă de Vladimir Putin faţă de conflictul din estul Ucrainei şi sprijinul pe care-l acordă separatiştilor proruşi de aici se aseamănă în mare măsură cu acţiunile adoptate în anii 1980 de preşedintele american Ronald Reagan în Nicaragua.

Atunci, speriat că populaţia a răsturnat printr-o revoltă regimul dictatorial pro-american, Washingtonul a înarmat şi sprijinit mişcarea de contra-revoluţie. Violenţele au escaladat într-un adevărat război civil. Publicaţia americană „Foreign Policy” analizează asemănările dintre cele două situaţii.

„A fost odată o mare putere mondială care era îngrijorată de eforturile pe care le făcea veşnicul său rival de a o submina. Liderii acestei mari puteri credeau că puterea rivală era mai puternică şi încearcă să-şi extindă influenţa în toată lumea”, încep jurnaliştii americani. De fapt, acest veşnic rival intervenea acum în locuri pe care marea putere, acum în declin, le considera grădina sa. Pentru a-şi proteja sfera tradiţională de influenţă, puterea mondială îngrijorată a menţinut vreme îndelungată relaţii unilaterale cu vecinii săi, mulţi dintre ei conduşi de oligarhi corupţi şi brutali, care reuşeau să rămână pe poziţii pentru că erau serviabili faţă de mofturile vecinului mai puternic. 

Războiul civil din Nicaragua, la indigo

Dar, dintr-o dată, o revoltă populară a răsturnat liderul corupt a unui astfel de stat-client, iar el a fugit din ţară. Liderii revoluţiei păreau dornici să se alieze cu veşnicul rival al puterii în declin, în mare parte pentru că admirau ideologia rivalului şi voiau să se distanţeze de vecinul care le-a dominat atâta vreme statele mai slabe. În replică, liderul conservator şi încăpăţânat al puterii foarte îngrijorate a ordonat guvernului să înarmeze grupurile rebele din statul fost client pentru a preveni noul guvern de aici să-şi schimbe poziţia şi, în final, să submineze puterea vecinului. 

„Sună cunoscut? Bineînţeles că da, doar că această mare putere îngrijorată despre care vorbim aici nu este Rusia zilelor noastre, liderul încăpăţânat nu este Vladimir Putin, iar vecinul slab şi vulnerabil nu este Ucraina. Marea putere din poveste este America, liderul conservator este Ronald Reagan, iar vecinul nefericit este Nicaragua”, scrie FP.  

La începutul anilor 1980, mulţi americani considerau că URSS îşi consolidează puterea şi că apetitul Moscovei creşte. Astfel de temeri l-au ajutat pe Reagan să ajungă în Biroul Oval şi au convins guvernul să lanseze un plan costisitor de înarmare. Reagan era hotărât să oprească extinderea influenţei sovietice în emisferra vestică. Atunci, mişcarea Sandinista tocmai răsturnare regimul dictatorului pro-american Anastasio Somoza Debayle şi începuse să cultive relaţiile ţării cu Cuba. În replică, Administraţia Reagan a organizat, înarmat şi sprijinit mişcarea anti-Sandinista. 

„SUA au acţionat greşit atunci, iar Rusia acţionează greşit astăzi”

Rezultatul a fost un război civil în care au murit 35.000 de oameni, adică 2% din populaţia ţării. Reagan şi SUA au acţionat greşit atunci, însă Putin şi Rusia acţionează greşit astăzi. Însă paralela care se poate trage între cele două cazuri ne spune ceva deseori uitat atunci când marii gânditori moralişti vorbesc despre agresiunea străină. Oricât de tare ne-ar displăcea, marile puteri sunt mereu sensibile la climatul politic din apropierea graniţelor sale şi sunt de obicei dispuse să joace dur pentru a-şi proteja interesele vitale. Eşecul colectiv al Vestului de a înţelege acest fapt de bază al vieţii este cheia în a înţelege motive din care a izbucnit criza ucraineană şi de ce este atât de greu de rezolvat.