Rusia pierde şi procesul la CEDO cu foştii acţionari ai grupului petrolier Iukos
0Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis joi ca Rusia să plătească aproape 1,9 miliarde de euro foştilor acţionari ai fostului grup petrolier Iukos. Suma reprezintă despăgubiri pentru nereguli în procedura fiscală intentată împotriva societăţii ruse în 2000.
Foştii acţionari au cerut Moscovei despăgubiri mult mai mari — de aproape 38 de milliarde de euro — în cadrul unei proceduri asupra căreia CEDO a decis pe fond în septembrie 2011. Reclamanţii au afirmat că acţionează în numele a circa 55.000 de foşti acţionari spoliaţi.
La acea dată, Curtea a apreciat că anumite puncte ale procedurii fiscale iniţiate împotriva Iukos au adus atingere drepturilor sale fundamentale, însă şi-a amânat decizia privind despăgubirile datorate de Moscova.
CEDO a refuzat însă să ia în considerare auzaţia că Kremlinul a împins în mod intenţionat spre faliment, în 2007, societatea opozantului Mihail Hodorkovski, o decizie pe care Rusia a salutat-o atunci.
Decizia de joi, care poate fi atacată prin apel, intervine în condiţiile în care Rusia a fost condamnată luni de un alt tribunal internaţional, Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga, să plătească suma de 50 de miliarde de dolari despăgubiri acţionarilor companiei petroliere Iukos, în contul activelor expropriate.
Ministerul Justiţiei din Rusia a precizat că decizia CEDO în cazul Iukos este nedreaptă şi părtinitoare, adăugând că poate face apel împotriva acesteia în decurs de trei luni.
Iukos a fost dizolvată de guvernul rus după ce preşedintele său, Mihail Hodorkovski, un critic al Kremlinului, a fost arestat pentru evaziune fiscală. El a petrecut nouă ani în închisoare, fiind graţiat anul trecut de preşedintele Vladimir Putin.